CURTEA DE APEL BUCUREŞTI: Intact, 5 milioane lei despăgubiri către RCS-RDS

V.B.
Media-Advertising #Media-Advertising / 2 decembrie 2014

Intact, 5 milioane lei despăgubiri către RCS-RDS

Actualizare 18:25 Intact va face recurs în 15 zile

Intact Media Group a luat cunoştinţă de soluţia Instanţei de apel în dosarul ce are ca obiect cererea RCS & RDS formulată împotriva Antena TV Group SA, Antena 3 SA şi Global Media Solutions SRL şi anunţă că va înainta recurs în termenul legal de 15 zile, potrivit unui comunicat transmis redacţiei.

"Reamintim că instanţa de fond a dat câştig de cauză companiilor aparţinând Intact Media Group (Antena Group, Antena 3 şi GMS). Eventualele sume de plată, în cazul în care instanţa va decide final asupra acestora, vor fi determinate şi în funcţie de soluţiile asupra altor litigii dintre cele două companii", mai arată sursa citată.

Antena Group solicită RCS - RDS despăgubiri estimate a depăşi "substanţial" suma de cinci milioane de lei, "având ca obiect scoaterea abuzivă din grila de programe" a posturilor GSP TV şi Antena 2.

------------

Antena 1 şi Antena 3, principalele posturi ale trustului Intact Media Group (actualmente Global Media Solutions), au fost obligate, joi, de Curtea de Apel Bucureşti (CAB), să plătească despăgubiri de 5 milioane lei companiei RCS&RDS, într-un proces privind o presupusă campanie de denigrare împotriva acesteia, dusă de cele două canale TV în 2011 şi în primăvara lui 2012, după ce posturile grupului Intact fuseseră scoase de pe platforma DTH (direct-to-home) Digi.

Suma de 5 milioane de lei (1,12 milioane euro) reprezintă, potrivit CAB, "despăgubiri pentru prejudiciul moral". Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Curtea îi mai obligă pe pârâţi ca, dacă hotărârea rămâne irevocabilă, aceasta să fie difuzată pe post timp de o lună, sub formă de ştire şi de crawl, din oră în oră.

Procesul dintre RCS şi diverse entităţi membre ale grupului Intact a început în noiembrie 2012, la Tribunalul Bucureşti, dar atunci societatea de cablu nu a avut câştig de cauză. "Respinge acţiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantă împotriva pârâtelor SC Antena TV Group SA, SC Antena 3 SA şi SC Global Media Solutions SA (fostă SC Intact Media Group SA) ca neîntemeiată", a decis Tribunalul Bucureşti pe 13 decembrie 2013. Sentinţa nefiind definitivă, a fost atacată de către RCS&RDS, procesul ajungând astfel la Curtea de Apel Bucureşti.

"Soluţia pe scurt: Admite apelul. Schimbă în parte sentinţa apelată în sensul că admite în parte cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu intimatele pârâte. Constată caracterul ilicit al campaniilor de denigrare desfăşurate de intimatele pârâte împotriva apelantei în anul 2011 şi în perioada aprilie - mai 2012. Obligă intimatele pârâte în solidar la plata către apelanta reclamantă a sumei de 5.000.000 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral. Obligă intimatele pârâte să difuzeze dispozitivul hotărârii, de la data rămânerii irevocabile, timp de o lună, pe posturile de televiziune Antena 1 şi Antena 3, sub formă de ştire şi de croll (crawl - n.r.) cursiv, difuzat la interval de o oră, în cadrul emisiunilor de ştiri. Obligă intimatele pârâte să publice pe propria cheltuială şi în integralitate dispozitivul hotărârii, de la data rămânerii irevocabile timp de o lună, o dată pe săptămână, într-un cotidian de largă circulaţie. Obligă intimatele pârâte în solidar la plata către apelanta reclamantă a sumei de 81.241 lei cheltuieli de judecată aferente la judecata în fond şi în apel. Cu recurs în 15 zile de la comunicare", informează minuta CAB.

Neînţelegerile dintre Antene şi RCS pe tema redifuzării Antenei 1, a Antenei 3 şi a canalului Euforia au început în aprilie 2012, scrie Pagina de Media, menţionând că, pe 20 aprilie 2012, posturile TV ale Intact au fost scoase din reţeaua Digi din motive financiare. Astfel, Antena Group ar fi cerut 7 milioane euro/an pentru difuzarea posturilor prin reţeaua DTH, sumă pe care RCS nu a acceptat-o. În aceeaşi zi, Antena 1 şi Antena 3 au început o campanie puternică împotriva RCS, cu mesaje difuzate pe bara crawl, în timpul programelor, cu ştiri şi cu intervenţii în direct ale Sandrei Stoicescu şi ale lui Mihai Gâdea, directorul Antenei 3, care au catalogat drept "abuzivă" decizia RCS de a scoate posturile de pe platforma Digi.

În primăvara anului 2012, Sandra Stoicescu citea în direct un comunicat emis de Intact, în care grupul acuza RCS&RDS de "abuz de forţă", considerând furnizorul drept "integral răspunzător pentru privarea telespectatorilor şi abonaţilor săi de programele Antena 1, Antena 2, Antena 3, Euforia şi GSP TV". "Utilizând tehnici de manipulare folosite de actuala putere, RCS dezinformează grosolan publicul şi îl utilizează ca element de presiune asupra Intact, în încercarea de a justifica acţiunea cu conotaţii politice de scoatere în special a programelor Antena 1 şi Antena 3 de pe platforma Digi", spunea Sandra Stoicescu într-un jurnal de ştiri al Antenei 3, conform unei înregistrări publicate pe Youtube.

Tot atunci, Antena 1 şi Antena 3 au afişat mesaje crawl prin care abonaţii erau invitaţi să apeleze la alţi operatori de cablu, după cum se poate vedea în diverse capturi video încărcate pe Youtube: "RCS&RDS a refuzat, cu rea-credinţă. să încheie un acord pentru redifuzarea Antenei 1, Antenei 3, Euforia TV şi GSP TV. (...) Pentru recepţionarea posturilor Intact, vă rugăm să vă adresaţi altor companii de cablu".

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Adica aceste extrase, citate sau cum sa le numesc, din campania Intact sunt elementele incriminatorii ale deciziei CAB? Ca spun despre ceva ca este "abuziv" sau "interventie politica" sau "rea-credinta"?

    Pai ce putem spune atunci despre campaniile TV impotriva companiei Rosia Montana Gold Corporation? Are dreptul RMGC sa dea in judecata toate televiziunile si ONG-urile care au facut abuz de limbaj (adica nu s-au mentinut in limitele unei discutii tehnocratice doar cu argumente numerice si fara epitete) sau propaganda contra RMGC? 

    Justitia este inca o javra ticaloasa.

    Se da o lupta crincena pentru sursele financiare alocate mediei. Toata haita fomistilor care nu-si platesc datoriile la stat si au salarii de mii de euro si-au infipt coltii in Intact si trag cu nadejde, dade - dade vor reusi sa-l sfisie. Se pare ca acesti fomisti au gasit un sprijin hotaritor in statul mafiot, care doreste sa elimine de pe scena publica aceasta voce sonora, puternic angajata in distrugerea statului mafiot. Ne amintim de interventiile disperate la popor ale Stapinului Sistemului Ticalosit, Regele Mafiotilor, Imparatul Mondialilor, presedintele ilegitim marioneta Basescu: ”Mă adresez vouă cu rugămintea să înţelegeţi că AVEŢI OBLIGAŢIA să faceţi un exerciţiu, un exerciţiu pe care vi-l cere preşedintele ales al românilor: NU vă uitaţi timp de o săptămână la Antene!  Vă asigur că  dacă faceți acest lucru veți începe să vedeți România reală cu necazurile ei cu problemele ei, cu nevoia ei de a avea o națiune solidară pentru atingerea obiectivelor ei” 

    N-a mers, asa ca miselul si-a asmutit Justitia Ticaloasa asupra Intactului.

    Verdictul dat i-ar face cinste si justitiei lui Stalin. Noua ne aminteste si de condamnarile de altadata, in care condamnatul vinovat sau nu era plimbat inlantuit si injugat de-a lungul localitatii, purtind si fel de fel de inscriptii defaimatoare.  

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb