Daniel Constantin vrea înfiinţarea de depozite pentru legume şi fructe

Ziarul BURSA #Companii #Agricultură / 17 mai 2012

Daniel Constantin vrea înfiinţarea de depozite pentru legume şi fructe

Statul poate veni în sprijinul agricultorilor prin parteneriate public-private pentru înfiinţarea de depozite de legume şi fructe, ceea ce ar duce la scăderea preţurilor la aceste produse, a declarat ieri minis-trul Agriculturii, Daniel Constantin. Întrebat cum explică diferenţele mari dintre preţurile legumelor şi fructelor la producător şi cele practicate în pieţe, Constantin a răs-puns că sunt mai multe cauze, printre care înfiinţarea cu întârziere a unor culturi, iar pe de altă parte, lipsa de organizare a pieţei, care ca efect încasarea celei mai mari părţi a câştigurilor de către intermediari şi comercianţi, şi nu de către producători.

"Din acest punct de vedere avem în analiză în momentul de faţă să organizăm pe fiecare filieră de produs piaţa ceva mai bine. Unul din exemple, chiar la legume-fructe, se referă la constituirea şi stimularea grupului de producători în continuare astfel încât să avem cât mai mulţi oameni care se constituie într-o astfel de formă asociativă", a spus Constantin. El a adăugat că statul poate să vină în sprijinul lor agricultorilor pentru înfiinţarea de depozite: "Vrem să venim, pentru organizaţiile profesionale cu un parteneriat public-privat, posibil cu ADS, să fie partener din partea statului, astfel încât să înfiinţăm acele centre de depozitare de legume şi fructe. Producătorul să se ocupe de producţie, aşa cum este normal, depozitul respectiv, comerciantul, să se ocupe de vânzările celor care sunt în grupul respectiv de producători. În felul acesta cred că putem să avem produse şi mai ieftine, de o calitate şi mai bună, şi producătorul să se ocupe de ceea ce a învăţat şi să beneficieze de profitul respectiv. Aceste parteneriate se vor desfăşura pe o perioadă de cinci sau zece ani, în funcţie de cum vor ieşi calculele economice, după care dacă organizaţia respectivă a manifestat progres în desfăşurarea activităţii, statul se va retrage şi va rămâne organizaţia respectivă cu acel depozit".

Legumele şi fructele nu se vor mai scumpi în perioada următoare

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, nu crede că preţurile legumelor şi fructelor vor creşte în perioada următoare, pentru că oferta se va majora ca urmare a apariţiei pe piaţă a produselor autohtone. "Nu cred că vor fi măriri de preţuri în această perioadă, mai ales la legume-fructe, pentru că încep să apară produsele româneşti şi atunci nu cred că putem vorbi de scumpiri", a spus Constantin, întrebat dacă anticipează majorări de preţuri. El a afirmat că pentru a se putea şti dacă sunt oportune majorări dau diminuări ale preţurilor alimentelor ar trebui ca piaţa să fie organizată mai bine. "Atunci putem analiza dacă este fundamentată o anumită scumpire sau trebuie să scadă preţul la un anumit produs. Atâta timp cât piaţa nu este organizată aşa cum trebuie pe toată filiera de produs nu putem să avem estimări precise în această direcţie", a arătat ministrul.

Constantin: Căutăm cea mai bună soluţie de reducere a preţului energiei pentru irigaţii

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat ieri că a discutat cu ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, pe tema reducerii preţului la energie pentru irigaţii şi că va fi aleasă, în cel mai scurt timp, una dintre cele trei soluţii găsite. "Am avut o discuţie cu ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, şi am pornit toate documentele astfel încât în cel mai scurt timp să avem identificat un grup de lucru care să găsească cea mai bună soluţie, astfel încât fermierii să beneficieze de un preţ redus la energie pentru irigaţii. Am speranţa că în cel mai scurt timp, prin cele trei metode pe care le analizăm în momentul de faţă, să găsim cea mai bună soluţie", a spus Constantin. El a explicat că prima variantă este ca Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare să se transforme în comerciant de energie şi astfel să poată acorda energie la un preţ ceva mai bun pentru fermieri.

Cea de-a doua posibilitate se referă la introducerea unui preţ sezonier, iar cea de-a treia presupune o negociere directă cu furnizorul de stat, Electrica, pentru obţinerea unui preţ mai bun.

Preşedintele Ligii Producătorilor Agricoli din România, Laurenţiu Baciu, declara în luna martie, potrivit Mediafax, că sisteme de irigaţii acoperă în prezent doar 70.000 de hectare, faţă de aproximativ 3 milioane de hectare imediat după 1990. România a obţinut în 2011 producţii agricole record, care nu se vor repeta însă în 2012 pentru că seceta din toamna anului trecut a afectat în bună măsură culturile. În anul 2010, considerat unul mediu din punct de vedere al recoltei, producţia agricolă a contribuit cu aproape 6% la Produsul Intern Brut. Sectorul vegetal reprezintă aproximativ două treimi din producţia agricolă.

Constantin vrea să prelungească interdicţia de vânzare a terenurilor către străini

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, va încerca să prelungească interdicţia străinilor de a cumpăra terenuri în România şi după finele anului 2013, dar că nu ştie dacă va reuşi, termenul în vigoare fiind impus prin Tratatul de aderare la UE. "În ceea ce priveşte liberalizarea pieţei funciare de la 1 ianuarie 2014, aşa cum arată Tratatul de aderare, aşa cum a fost semnat de preşedinte în 2005, nu putem să ridicăm această interdicţie după 1 ianuarie 2014. Este adevărat că e o preocupare a mea pe două direcţii: prima direcţie, fără să-mi iau un angajament, pentru că nu ştiu dacă se va putea acest lucru, este să încercăm să prelungim acest lucru", a spus Constantin. El a afirmat că, din câte ştie, Polonia este singura ţară care a prelungit această interdicţie şi că, pe de altă parte, trebuie sprijinită comasarea terenurilor, astfel ca valoarea acestora să fie mai mare. Cu cât este mai fărâmiţat terenul, cu atât valorează mai puţin, iar comasarea va duce la obţinerea unui preţ mai mare, în eventualitatea vânzării către cetăţeni străini, a spus Constantin.

"Avem nevoie de investitori, dar să nu vină şi să profite oarecum de această slăbiciune şi să meargă pe o posibilă speculaţie pe această piaţă", a mai spus ministrul.

Conducerea ADS a demisionat; ministrul Agriculturii vrea să schimbe şi şefii autorităţii de pescuit

Preşedintele Agenţiei Domeniilor Statului (ADS), Bogdan George Ilea, şi vicepreşedintele agenţiei, Adrian Didă, au demisionat, iar ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a cerut, de asemenea, demisia conducerii autorităţii pentru pescuit. "La ADS am găsit preşedintele cu demisia dată, nu mai era preşedinte când am preluat mandatul de ministru, iar astăzi am primit demisia vicepreşedintelui agenţiei", a declarat Constantin într-o conferinţă de presă.

El a afirmat că săptămâna trecută a cerut o situaţie a redevenţelor pe care ADS nu le-a încasat, iar în perioada următoare, după numirea unui nou preşedinte al agenţiei, se vor căuta soluţii pentru recuperarea banilor.

"Este adevărat că multe dintre aceste redevenţe sunt la masa credală. Dar acelea care sunt în justiţie să fie recuperate cu prioritate, pentru că bugetul are nevoie de aşa ceva. Mă gândesc chiar şi la o soluţie de externalizare a serviciilor juridice de la ADS, poate în urma unui misiuni de audit sau de control al activităţii agenţiei, astfel încât cel care va reprezenta interesele juridice să recupereze, probabil cu o taxă de succes, creanţele pe care le avem în momentul de faţă", a spus ministrul.

Constantin a adăugat că este vorba de 375 de milioane de lei, reprezentând valoarea redevenţelor neîncasate de-a lungul timpului, dintre care 130 de milioane de lei sunt redevenţe aflate la masa credală.

Din suma totală, peste 200 de milioane de lei reprezintă redevenţe în litigiu în instanţă.

Ministrul a vorbit şi despre problemele întâmpinate de România în gestionarea Programului Operaţional pentru Pescuit.

"Sunt o serie de deficienţe la autoritatea de pescuit. Au fost identificate erori în procesul de selecţie a proiectelor, pe de o parte, iar pe de altă parte deficienţe în separarea funcţiilor în cadrul autorităţii de management", a spus Constantin.

El a adăugat că, din aceste motive, România riscă suspendarea plăţilor pe Programul Operaţional pentru Pescuit, din 13 iulie. Programul aduce în România peste 300 de milioane de euro, iar până în prezent s-au făcut plăţi de 60 de milioane de euro pentru proiectele depuse către beneficiari.

Constantin a afirmat că prima măsură în încercarea de a remedia situaţia este demiterea întregii conduceri de la Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional pentru Pescuit (AMPOP).

"Am solicitat demisia directorului general şi a directorului general adjunct şi vom vedea în perioada următoare dacă vor proceda la această demisie. Dacă nu, vom lua măsurile legale, evident, astfel încât să avem o nouă conducere la această autoritate", a precizat el.

Ministrul a mai spus că ieri a primit demisia lui Miron Moldova, directorul general al Direcţiei Generale de Buget-Finanţe din Ministerul Agriculturii. "Regret că a luat această decizie şi vreau să îi mulţumesc pentru activitatea pe care a desfăşurat-o foarte mulţi ani în Ministerul Agriculturii şi sper că în continuare va avea o poziţie foarte bună fie în minister, fie în altă instituţie, dacă va considera de cuviinţă", a spus Constantin.

Constantin: Poate că TVA de 9% la pâine nu va reduce preţul, dar va scădea evaziunea cu 15-20%

Scăderea TVA la pâine de la 24% la 9% nu va duce, poate, la diminuarea preţului, dar va micşora evaziunea fiscală cu 15-20%, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

"Nu văd scăderea TVA la produsele alimentare de bază ca pe o măsură socială, aşa cum au încercat alţii s-o prezinte, care să aibă ca scop reducerea preţului la pâine. Acesta este aspectul şi implicaţia socială. Chiar dacă nu se va reduce preţul la pâine, probabil că va stagna pentru o anumită perioadă", a spus Constantin. El a adăugat că efectul vizat de autorităţi prin scăderea TVA este combaterea evaziunii fiscale.

"Avem datoria, ca Uniune Social Liberală, să încercăm la sfârşitul acestui an, atunci când permite şi bugetul, când permite situaţia economică, să venim măcar cu un singur domeniu, şi mă refer la pâine. Aici am identificat eu că este cea mai mare evaziune fiscală. Am început deja să facem analiza şi perspectiva este deja ca în luna iulie, când vor veni delegaţiile FMI, ai CE şi Băncii Mondiale, să prezentăm toate datele, astfel încât să asigurăm fondul, dacă de asta e nevoie, că vom avea venituri suplimentare la buget prin reducerea evaziunii fiscale", a spus ministrul.

El a adăugat că atunci când TVA era de 19%, înainte de majorarea la 24%, în iulie 2010, evaziunea acoperea 50% din sectorul panificaţiei.

"În momentul în care TVA a crescut la 24%, evaziunea a ajuns la 71%. Aşa cum arată simulările credem că putem să reducem evaziunea între 15 şi 20% într-un anumit timp dacă vom scădea TVA la 9%", a mai spus Constantin.

Şeful misiunii FMI de evaluare, Jeffrey Franks, a declarat săptămâna trecută că reducerea TVA pentru anumite sectoare sau produse nu are efecte benefice pentru consumatori, întrucât duce adeseori la evaziune, iar FMI nu încurajează, ca principiu, cotele diferenţiate de TVA

Premierul Victor Ponta a declarat, tot săptămâna trecută, că împreună cu ministrul Agriculturii a început să facă "toate presiunile" asupra ministrului de Finanţe, pentru introducerea începând cu anul viitor a unei scheme în care 15% din TVA plătită la alimente să fie restituită producătorului care vinde în mod legal. Ministrul Finanţelor, Florin Georgescu, a afirmat că o eventuală reducere a taxei la alimente va fi decisă după alegerile din toamnă.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Nu este idea sau propunerea lui D.Constantin. Dl.Presedinte a cerut asta cu cativa ani in urma ministerului agriculturii. Numai ca nu sunt bani. Poate Constantin castiga procesul cu Felix, primeste cei 60 milioane euroi si cu banii astia poate construi cateva depozite.Pina atunci nu este idea ta ci doar ai preluat ceeace a cerut Presedintele Romaniei, nu presedintele tau Felix.

    1. Radu dela Afumati,

      cu cat va mai plateste stapanul vostru basescu pentru opinii "independente"? 

    De ce nu recunoastem ca :

    - Modul in care este conceput sistemul de irigatii in Romania era valabil pe vremea cand nu conta cat coasta ca sa tragi apa din Dunare si sa o ridici pana la paliere situate sute de metri mai sus. Azi nimeni nu-si mai permite sa plateasca energia electrica la preturile astronomice la care a ajuns. Asa am negociat aderarea la UE, asa ne rupem. Iar spre deosebire de alte tari, in Romania se aduc si se cultiva soiuri complet neadaptate la realitatile pedoclimatice;

    - Degeaba exista (atat cat exista) sistemul de irigatii, cand de pe suprafata deservita de respectivul sistem, doar cativa dintre multii proprietari de terenuri sunt dispusi sa ude. Si daca luam in considerare si realitatea ca dintre acesti propietari de terenuri ce compun o suprafata irigabila, unii cultiva grau, altii soia sau porumb, necesitatile de apa nu concorda sub nici un aspect. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb