Daniel Dăianu: "Elitele politice, caracterizate de autism în anii de criză financiară"

Reporter: Care au fost punctele forte şi punctele slabe ale acestui an, din punct de vedere economic? Cum caracterizaţi guvernarea tehnocrată?

Daniel Dăianu: Creşterea economică a fost susţinută în largă măsură de cererea internă, de măsurile fiscale adoptate în ultimii doi ani şi de creşteri de venituri. Este o creştere economică peste potenţial. O încetinire în anul ce vine nu ar fi nefirească. Avem nevoie de investiţii mai mari şi bine ţintite pentru a mări potenţialul de creştere durabilă. Deficitul de cont curent, în condiţiile în care economia a turat cu un plus de 4,8-5% faţă de 2015, se va situa, probabil, sub 2,5% din PIB în acest an; este în creştere faţă de anul precedent, dar indică un patern schimbat faţă de deceniul trecut, când ritmuri înalte de creştere economică erau însoţite de deficite externe mari, chiar de două cifre. Intrări de fonduri europene au finanţat parţial contul curent în anii din urmă, în timp ce dinamica balanţei exprimă modificări în producţie, în exportul de servicii - IT şi transporturi în special. Execuţia bugetară se va termina probabil cu un deficit considerabil sub ţinta programată de 2,9% din PIB.

Guvernul Cioloş a avut de gestionat treburile publice pe termen limitat. Intenţii de a reforma aparatul birocratic, de a aplica reforme structurale nu puteau avea orizont de timp realist. Iar asemenea reforme au nevoie de susţinere politică solidă. Mărirea salariilor în domeniul sănătăţii trebuie făcută. România se confruntă cu exod de capital uman. Construcţia bugetului în anii ce vin trebuie să susţină măsuri care să atenueze migraţia capitalului uman, să aloce mai multe resurse pentru educaţie. Demersul de a combate prăduirea pădurilor este binevenit aşa cum este transparentizarea unor procese.

Reporter: 2016 a fost un an electoral, în care au fost făcute o serie de promisiuni, cele mai multe de relaxare fiscală, dar nu numai. Cum estimaţi că se vor repercuta acestea în creşterea economică şi în deficitul bugetar de anii viitori?

Daniel Dăianu: Guvernul ce vine are o misiune dificilă în construcţia bugetului, care are resurse limitate; 26-27 la sută venituri fiscale este foarte puţin pentru nevoile României. Trebuie să fie conciliată nevoia de a asigura bunuri publice esenţiale (educaţia, sănătatea, infrastructura, apărarea, etc) cu resursele disponibile incluzând fonduri europene în ecuaţie. Este înţelept să nu mărim deficitele bugetare. O absorbţie semnificativă de fonduri europene ar ajuta nivelul cheltuielilor publice şi implicit activitatea economică. Când economia privată are o înclinaţie pentru investiţii scăzută, nivelul cheltuielilor publice devine variabila cheie în dinamica economiei. Dar această variabilă trebuie să ţină cont de echilibrele macro. Este necesar să fie prioritizate proiecte majore de investiţii cu susţinere financiară până la realizare (deci multianuală). De altfel, structura şi eficienţa cheltuielilor sunt esenţiale pentru a compensa un nivel al lor relativ scăzut. Nivelul veniturilor fiscale nu trebuie acceptat ca o fatalitate, întrucât nu exprimă atât un nivel inferior al fiscalităţii, ci un grad foarte înalt de evaziune şi evitare a plăţii impozitelor şi taxelor. Avem aici o ilustrare a statului slab, a instituţiilor slabe. Toţi cei care, în mediul privat, clamează grija pentru dezvoltarea României şi statul de drept trebuie să lupte împotriva acestei stări de fapt. ANAF trebuie să îşi facă mai bine treaba. Să nu uităm şi că ponderea în PIB a plăţii muncii este între cele mai scăzute în Uniune, circa 32%. Competitivitatea prin salarii mici este drum sigur spre "capcana venitului mediu" (middle income trap).

Reporter: Cum apreciaţi evoluţia fiscalităţii din ţară noastră?

Daniel Dăianu: Impozitarea în România nu este, în general, între cele mai împovărătoare. Sunt state în UE care impozitează mai puţin mediul de afaceri, dar 16% este un nivel competitiv. Este de discutat dacă munca, prin diverse contribuţii, poate fi impozitată mai lejer. Scăderea TVA la alimente şi servicii alimentare a avut sens. Problema la noi, dincolo de hăţişul birocratic, este evaziunea fiscală masivă care se combină cu subterfugii mai mult sau mai puţin sofisticate de aşa-zisa optimizare fiscală. Cred că este necesară o reintroducere a declaraţiei provenienţei veniturilor, aşa cum se face în SUA, Germania, etc - chiar dacă unii ar susţine că ar fi o întoarcere în timp, la practici revolute. Nu avem transparenţă, ceea ce explică o zonă gri mare, ce permite multora să ignore legi, proceduri. Statul de drept nu înseamnă frică de DNA, ci modul în care oamenii, firmele, înţeleg să se respecte reciproc prin atitudinea faţă de legi, onorarea obligaţiilor faţă de bugetul public, care asigură bunuri colective de bază, susţine coeziunea socială. Debirocratizarea şi simplificarea nu trebuie echivalate cu reducerea impozitelor şi taxelor. Este necesar să se umble la redevenţe, care sunt prea scăzute. Trebuie să găsim mijloace de a diminua mutarea profiturilor în străinătate (profit-shifting), practicată de numeroase companii şi care loveşte bugetul public. Să folosim starea de spirit din Uniune, cu multe guverne furioase pe companii cu operaţiuni crossfrontaliere, care eludează fiscul. Şi peste Ocean, autorităţile americane sunt decise să penalizeze companii ce înşală fiscul. Nevoia de echitate cere o conduită corectă a mediului de afaceri, mai ales în vremuri atât de dificile, când bugetele publice sunt foarte tensionate.

Reporter: Cum vedeţi evoluţia relaţiilor noastre cu organizaţiile financiare internaţionale? Sunt analişti care susţin că avem nevoie de un nou acord stand by. Este necesar un nou acord cu instituţiile internaţionale?

Daniel Dăianu: Tabloul macroeconomic arată, după repere cheie, astfel: deficitul bugetar a crescut considerabil faţă de cel din 2015, mai cu seamă pe partea structurală (ce ţine cont de ciclul economic), dar va fi sub 3% din PIB; datoria publică sub 38% din PIB; cea externă a scăzut în ultimii ani ca procent din PIB; deficitele externe sunt finanţabile relativ uşor. Dacă bugetul pentru 2017 va fi construit programând un deficit sub 3% din PIB cu perspectiva unei reconsolidări fiscale în anii următori, nu văd argumente pentru un acord stand by. Este de repetat că absorbţia înaltă de fonduri europene ar mări nivelul cheltuieililor publice, cu efecte de antrenare în întreaga economie. Poate că unii se gândesc la un aranjament de tip precauţionar, şi aici se poate discuta. Merită să încercăm să beneficiem de facilităţi (în cadrul UE, de la FMI) care ar sprijini România dacă pieţele financiare ar intra, din nou, în vrie.

Reporter: În timp ce instituţiile europene vor o integrare mai profundă, există tot mai multe voci care spun că este posibilă destrămarea Uniunii Europene (Brexit, creşterea în sondaje a partidelor de extremă dreapta, disensiunile privind imigranţii). Care este opinia dumneavoastră cu privirea la viitorul Uniunii Europene?

Daniel Dăianu: UE este un bun public european, care a ajutat refacerea economică a Europei democratice, după al doilea război mondial şi a sprijinit ţări central şi est europene după 1989 să construiască instituţii democratice. Şi raţiunea de a fi a UE nu este sfârşită. Dar Brexit, ascensiunea unor formaţiuni politice eurosceptice, extremiste, exprimă tendinţe sociale şi economice profunde; nu este în primul rând rezultatul unui oportunism politic de conjunctură al unor politicieni populişti. Mult timp, partide mainstream au subestimat costuri ale globalizării neîngrădite, un deficit democratic adâncit între cetăţeni şi guverne, între cetăţeni şi instituţiile europene. Dacă la acestea adăugăm efecte izvorâte din suprafinancializarea economiilor, criza financiară şi economică, valul de imigranţi, terorism, ameninţări neconvenţionale, obţinem explicaţii pentru mănunchiul de provocări cu care se confruntă Uniunea. Aceste crize au oferit şansa curentelor anti-establishment să iasă la rampă. Europa trece printr-o perioada foarte complicată, care se vede în viaţa economică, social-politică; Uniunea este în impas. Rusia este foarte activă în arii proxime. Nu avem aranjamente de securitate clare pe Continent şi, de aici, teama mare a ţărilor baltice, a Poloniei, a noastră, etc. Cu Moscova are sens să ai dialog, dar nu trebuie făcute compromisuri ce afectează securitatea.

Este nevoie de solidaritate în Uniune; ea trebuie să fie apărată şi din raţiuni geopolitice. Din păcate, operează tendinţe centrifuge puternice; există o atitudine tot mai tranzacţionistă între statele membre, care se vede şi în modul de a judeca bugetul comun, al UE. O afirm şi ca membru al Grupului la Nivel Înalt condus de Mario Monti care va prezenta curând instituţiilor europene un raport privind finanţarea bugetului UE. Există un deficit de încredere între statele membre, între state şi instituţii europene. Acest deficit se vede şi în desfăşurarea întâlnirilor la nivel înalt; mă refer la Consiliul European.

Mult depinde de soarta zonei euro, ca uniune monetară. Zona euro are un design defectuos lipsindu-i mijloace de amortizare a şocurilor asimetrice, o politică macro care să ţină cont de situaţia de ansamblu (există un surplus de cont curent agregat de circ 3% din PIB). Fără o schemă colectivă de garantare a depozitelor bancare, fără instrumente de împărţire a riscurilor, fracturile între economii vor persista. Dar aceste instrumente implică integrare fiscală, ceea ce nu este posibil din punct de vedere politic. Neşansa timpurilor actuale este că în timp ce logica economică cere integrare mai adâncă, o logică politică "cere pauză". Această pauză este dictată şi de constatarea că mulţi cetăţeni nu vor mai multă integrare; ei vor ca statele naţionale să răspundă la temerile şi nevoile lor. Contractele sociale sunt între cetăţeni şi guverne naţionale, ceea ce se omite adesea în interpretarea metabolismului UE. Dacă raportăm bugetul UE, de circa 1% din PIB-ul UE la bugetele naţionale ca pondere în PIB-ul cumulat (circa 50%), revenim cu picioarele pe pământ. Înţelegem de ce oamenii văd guvernele naţionale ca responsabili principaIi pentru ce li se întâmplă. Lumea funcţionarilor de la Bruxelles, instituţiile europene joacă un rol însemnat în tabloul de ansamblu, dar nu decisiv în sensul înţelegerii contractului social. În penultimul Foreign Affairs (septembrie-octombrie) din acest an, a apărut un text intitulat "Întoarcerea statelor naţiune în Europa"'; mi-a atras atenţia numai şi pentru că a apărut în poate cea mai influentă revistă de politică externă americană. Îmi aminteşte de o carte a lui William Pfaff de acum mai bine de două decenii, "The Wrath of Nations".

2016 este extraordinar prin evenimente întâmplate; este definit de "game changers", fapte ce modifică dinamici mari - prin Brexit, alegerile din SUA, pierderea referendumului de către Matteo Renzi în Italia (şi criza bancară din această ţară, ce probabil va impune intervenţie guvernamentală), atacuri teroriste în serie (Paris, Bruxelles, Nisa, Berlin, oraşe din Turcia, etc), etc. Urmează alegeri parlamanetare în Olanda, Franţa, Germania, probabil scrutin anticipat în Italia. Este nevoie de o ieşire din impas ţinând cont de realităţile sociale şi politice din numeroase state membre ale Uniunii, pentru a o feri de ce este mai rău. Uniunea trebuie salvată. Contează şi ce se va întâmpla cu NATO dacă avem în vedere luări de poziţie ale noii administraţii republicane, relaţia cu Rusia, ce se întâmplă în Turcia.

Reporter: Cum va fi influenţată economia autohtonă de situaţia geopolitică externă?

Daniel Dăianu: Zona euro suferă în continare, deşi o revenire economică are loc, sprijinită fiind de măsurile non-standard ale BCE; există tendinţe protecţioniste în spaţiul global ce ar fi ranforsate de intenţii ale administraţiei Trump; tensiunile geopolitice măresc incertitudinile. Ordinea geopolitică, într-o lume multipolară, este mai neclară. Intervine aici ascensiunea Chinei, care devine pentru America în secolul XXI ceea ce a fost URSS ca rival geopolitic în secolul XX; mă refer nu atât la conflictul ideologic. Dacă 2017 va lovi în plus coeziunea internă a UE, efectele pentru economia noastră vor fi rele. Pericole pentru economia autohtonă vin mai ales din exterior. Afirmând aceasta nu trebuie neglijată nevoia de a evita imprudenţe în guvernarea internă, de a proteja echilibre macro. Vremurile pe care le trăim, care înseamnă şi conflicte, războaie neconvenţionale/hibride (cibernetice, informaţionale/manipulare a opiniei publice), cer eforturi de creştere a robusteţei economiei naţionale, de apărare a centrilor nervoşi autohtoni, a infrastructurilor de bază. Un stat cu instituţii slabe îşi reduce şansele de a face faţă la asemenea pericole, care nu sunt ipotetice; unele se concretizează deja făţiş, altele sunt mai puţin vizibile. Dar consecinţele se simt şi se vor simţi.

Reporter: Care consideraţi că vor fi influenţele, pentru ţara noastră, ale alegerii lui Donald Trump, în funcţia de preşedinte SUA?

Daniel Dăianu: Dincolo de numiri în poziţii cheie (unde apar militari de rang foarte înalt şi oameni din business ce duc cu gândul la ceea ce preşedintele Dwight Eisenhower a numit complexul militaro-industrial) este bine să aşteptăm măsuri concrete ale noii administraţii. Sintagma "Making America great again" poate fi interpretată în mai multe feluri. Într-o logică geopolitică poate semnifica preocuparea de a menţine supremaţia SUA în lume pe plan economic, militar, tehnologic - un statut erodat în ultimele decenii; preocuparea de a face faţă la pericole neconvenţionale. Este de văzut ce mijloace şi cum vor fi utilizate în acest scop. În măsura în care ar exprima continuarea unui angajament pentru un regim internaţional deschis, este favorabil pentru Uniune. Acesta ar fi o apreciere a cadrului general de analiză, fiindcă totul este de nuanţat într-o lume atât de complicată şi perturbată; esenţă se poate ascunde în detalii. Avem relaţia bilaterală, care înseamnă parteneriatul strategic, relaţii în cadrul NATO şi alte instanţe internaţionale de decizie. O nouă "doctrină" economică şi militară a SUA, admiţând că se va putea vorbi de aşa ceva, dacă va fi îmbibată cu pragmatismul specific americanilor, ar trebui să ţină cont de istoria secolului XX, de necesitatea ca Europa să nu redevină teren de rivalităţi "istorice", să nu fie reînviaţi strigoi ai trecutului. Un divorţ de catifea între UE şi Regatul Unit ar limita stricăciunile pentru toţi în Europa.

Reporter: Care este opinia dumneavoastră cu privire la preferinţa cetăţenilor pentru Brexit, respectiv pentru Donald Trump? Cum aţi caracteriza distanţa despre care se tot vorbeşte dintre elite şi oamenii de rând?

Daniel Dăianu: Un fel de autism a caracterizat elitele politice în ceea ce au făcut în anii de pre-criză şi chiar în criza financiară. Îmbrăţişarea unei paradigme economice simpliste illustrată de teze precum globalizarea neîngrădită este win-win mereu (economişti ca Dani Rodrik şi Joseph Stiglitz nu au fost ascultaţi cu ani în urmă, acum însuşi FMI reevalundu-şi abordările), dereglementarea financiară (ultra light touch regulation) este bună, inflaţia scăzută asigură stabilitatea financiară, distribuţia veniturilor contează puţin (teoria trickle down), etc au invitat situaţia de acum în largă măsură.

Că aceste teze sunt şubrede afirmă şi experţi din instituţii internaţionale (inclusiv FMI, Banca Mondială, OCDE) şi, nota bene, din bănci centrale. Noul economist şef al Băncii Mondiale, Paul Romer, vorbeşte despre servitutea faţă de modele irelevante în raport cu realitatea. Şcoala behavioristă, reprezentată de Tversky, Kahneman, şi care are precursor pe Herbert Simon, încearcă tocmai să privească lumea aşa cum este, nu să o introducă în patul procustian al optimizării stricte. Efectele noii revoluţii tehnologice (digitalizare, robotizare, noi materiale, etc) nu sunt de subestimat, dar a nu accepta că politici publice au fost unilaterale, nu arareori greşite, este o negare a realităţii, care se întoarce ca un boomerang. Populismul nu vine din cer; există un context social şi economic ce îl favorizează. Drept este că statul providenţial are excrescenţe şi este sub asediu, fiind nevoie de corecţii majore. Acum însă, cu mare greutate, pot fi inversate tendinţele, procesele. Mai ales când mulţi au sentimentul că distribuţia poverii nu este echitabilă - că lipsesc fairplay-ul şi criteriile de echitate în decizii. Este de pus la socoteală conduita lipsită de etică a unor corporaţii, manipularea pieţelor, dispreţul faţă de clienţi. Sistemele sociale au inerţie mare şi grupuri de interese se opun la reforme.

Nici nu se învaţă din istorie. Să amintim cum a venit naţional socialismul la putere în Germania în perioada interbelică. Sau bolşevicii în Rusia. Când vremurile economice sunt foarte grele pentru pături largi din societate, când elitele ignoră, nu ascultă, lucrurile pot uşor derapa. Keynes a scris Consecinţele Păcii de la Versailles dar puţini între politicienii de vârf ai vremii au înţeles mesajul, avertismentele. Se afirmă că globalizarea este de nestopat; se ignoră însă că tehnologia nu este singurul determinant. Epoca victoriană, la finele secolului XIX, a fost dominată de globalism şi a sfârşit printr-un război mondial urmat în interbelic de Marea Depresiune. Nu există predeterminare în viaţă socială şi politică, unde interesele sunt adesea divergente; nu mai vorbesc de interese naţionale ce intră în coliziune.

În democraţii liberale, în vremuri dificile, se poate face apel la măsuri de natură autoritaristă ( că într-un Kriegswirtschaft/war economy în formă blândă); să ne gândim, de pildă, la lupta contra terorismului (care cere mijloace extinse de supraveghere), la războiul informatic şi comunicaţional. Franţa, de pildă, este de mai bine de un an sub stare excepţională (prevăzută în Constituţie). Dar una este să recurgi la asemenea măsuri respectând reguli de bază ale democraţiei şi altceva să denaturezi sistemul.

Reporter: Cum caracterizaţi atitudinea băncilor de la noi care preferă să împrumute statul, în loc să finanţeze companiile?

Daniel Dăianu: Băncile sunt întreprinderi private, care îşi evaluează singure riscurile şi decid în materie de plasamente, de creditare având în vedere un regim de reglementare impus de băncile centrale şi alte autorităţi publice. Este o realitate nu numai în România, că nu puţine bănci fac plasamente în titluri de stat. Nu este de mirare în ani de criză, de cvasi stagnare economică. Mă refer la tot spaţiul UE când fac această afirmaţie. Să nu omitem că în zona euro, potrivit reglementărilor în vigoare încă, obligaţiunile suverane au risc zero în modul în care sunt tratate în bilanţurile bancare - în raport cu cerinţele de capital şi lichiditate. Putem discuta cât de pertinentă este evaluarea cu risc zero la toate obligaţiunile suverane, având în vedere că ţările primesc note de risc suveran diferite pe pieţele financiare, de la agenţiile de rating. Dar, este un fapt că, spre deosebire de companiile private, statul are privilegiul unic de a putea taxa pentru a-şi onora obligaţiile. Din sondaje ale BNR, din sondaje ale altor bănci centrale, din diverse analize, rezultă că există cerere restrânsă pentru creditare din partea firmelor; aceasta se observă atât în ţări avansate, cât şi în economii emergente europene, cum este România. O explicaţie peste tot este îndatorarea; altă explicaţie, la noi, sunt dobânzile reale înalte. Criza are urme adânci.

Reporter: Poate duce programul "Prima casă" la o nouă bulă a creditelor neperformante?

Daniel Dăianu: Creditele neperformante s-au diminuat considerabil în ultimii doi ani în bilanţurile băncilor, în primul rând fiindcă au avut loc curăţări prin recunoaşterea împrumuturilor ce aveau şanse mici de recuperare (write-offs). Nu asistăm încă la o dinamică îngrijorătoare a creditării (o parte din fluxul de creditare în lei rezultă din conversia unor credite în valută). Iar BNR şi alte bănci centrale au la dispoziţie noi instrumente de intervenţie în caz că se impune limitarea creditării. Mă refer la mijloace macroprudenţiale.

Reporter: Ce mesaj aveţi pentru viitorul guvern din punct de vedere al stabilităţii economice a ţării?

Daniel Dăianu: Sunt principii de bun simţ economic, ce merită să fie evocate:

- Creşterea economică trebuie să aibă fundamente sănătoase; să se bizuie pe investiţii şi câştiguri de productivitate; acestea din urmă depind de educaţie, infrastructură, încurajarea spiritului antreprenorial, a inovaţiei. Trebuie descurajat exodul de capital uman; creşterea trebuie să fie inclusivă.

- Trebuie evitate deficite mari, interne şi/sau externe;

- Întărirea instituţiilor susţine politici publice bune, protejarea marilor echilibre, robusteţea economiei;

- Practici bune în sectorul public, combaterea risipei şi sifonării banului public, combaterea evaziunii fiscale şi a evitării plăţii impozitelor (tax avoidance) sunt necesare nu numai sine, ci şi pentru a asigura bunuri publice esenţiale;

- pieţele sunt necesare pentru eficienţă şi spirit antreprenorial, dar dezvoltarea înseamnă pragmatism în politici publice.

- sprijinirea capitalului autohton are sens concomitent cu atragerea de investiţii străine în sectoare ce creează valoare adăugată mai înaltă.

Reporter: Care sunt riscurile la adresa stabilităţii financiare a ţării?

Daniel Dăianu: Există riscuri externe şi interne. Cele externe depind în mare parte de situaţia din sistemul financiar european, mai ales că sectorul bancar este dominat de grupuri europene. Este vital ca BCE să îşi exercite funcţia de împrumutător de ultimă instanţă, ca ESM (Mecanismul European pentru Stabilitate) să intervină la nevoie, ca politicile publice în statele mari din Zona Euro să ţină cont de riscurile sistemice. Măsuri de asanare fiscală trebuie să fie combinate cu cele de încurajare a investiţiilor pentru a stimula creşterea economică; Planul Juncker trebuie mărit. Fără creştere economică, băncile nu au cum să amelioreze bilanţurile în mod fundamental. Este de văzut ce va însemna suita de paşi în 2017 (3 la număr probabil) de mărire a ratei de politică monetară a Fed-ului. Dacă lichidităţile pe pieţele internaţionale vor merge către economia americană datorită diferenţialui de randamente, vor exista replici pe pieţele europene, chiar dacă BCE va continua cu măsuri non-standard. Este bine că, în condiţiile date, nu avem pieţe financiare adânci şi nici expunere mare pe dolar. Dar vor creşte costurile de finanţare şi refinanţare a datoriei publice. Şi de aceea este important să nu avem deficite bugetare în creştere, să cheltuim cu grijă banul public, să avem politici publice care ajută robusteţea economiei. Este bine ca de-euroizarea economiei să scadă în continuare, ceea ce ar ajuta politica monetară, robusteţea sistemului.

Reporter: Cum vedeţi deci 2017?

Daniel Dăianu: Contează enorm cum vor fi alegerile din Olanda, Franţa, Germania, probabile anticipate în Italia. Altfel spus, riscurile politice sunt cele mai mari pentru Uniune în anul ce vine. Populismul este de înţeles şi prin frica oamenilor de necunoscut, de pericole ca terorismul, faţă de incertitudini mari, prin nevoia de protecţie. Cum cele mai aproape de cetăţeni sunt autorităţile publice naţionale, este firească întoarcerea spre interior - o atitudine inward-looking. Oamenii au sentimentul că nu mai au control asupra vieţii lor şi cer sprijin, protecţie. Pentru ca Uniunea să reziste în vremuri tulburi o întărire a statelor naţionale în anumite privinţe pare inevitabilă. Această aserţiune sună poate paradoxal. Deşi progrese se fac, vedem cât de greu se realizează în UE colaborarea serviciilor de intelligence, în alte domenii sensibile ca protecţia frontierelor.

Ce va face, concret, noua administraţie americană contează nu mai puţin decât alegerile din ţări europene. Fiindcă ordinea în Europa, în lume, depind în mod covărşitor de soarta Uniunii, de cea a NATO, de relaţia transatlantică. În Europa avem nevoie de aranjamente de securitate care să garanteze frontierele naţionale, ale Uniunii. Altminteri, se vor accentua tendinţe de fragmentare, de resuscitare a unor tentative de regândire a geografiei politice.

Trăim vremuri dificile, periculoase. Tot îmi vine în minte teoria ciclurilor lungi a lui Kondratiev, înrudită cu cea a lui Schumpeter. Am fi, după această viziune, ce acoperă cicluri de 40-60 de ani, în faza unui downswing, care este specific perioadelor ce urmează, sau sunt definite de crize acute. Iar noua revoluţie tehnologică, digitală, nu asigură o revitalizare rapidă, cu creaţie de locuri de muncă adecvată. Faze de declin sunt însoţite de tulburări, anomii sociale. Şi aşa putem înţelege tentaţii politice autoritariste.

Anul 2017 poate face diferenţa între un înotat prin mâl al Uniunii şi accentuarea fragmentării. Pe plan internaţional, pare că ne întoarcem într-o lume modelată precumpănitor de "Realpolitik", cu interese naţionale mai pregnante, în dauna a ceea ce s-ar numi interese ale comunităţii internaţionale. Este de văzut ce înseamnă, cum sunt definite interesele naţionale. UE ar pierde în măsura în care forţa sa de atracţie, acel "soft power" este erodată, din cauze externe şi interne.

Reporter: România ce are de făcut?

Daniel Dăianu: Să fim loiali proiectului european şi NATO ca structură de securitate colectivă. Să avem o voce mai distinctă în Uniune. Să nu fim naivi în discutarea problemelor europene, să apărăm interese naţionale legitime. Piaţa Unică nu este un teritoriu în care toţi câştigă la fel, în care relaţiile sunt lipsite de asperităţi, unde nu există asimetrii de putere economică. Să încercăm să construim alianţe într-o constelaţie adesea confuză de 28, în devenire 27 de state membre. Este bine să se dezvolte relaţii economice către toate azimuturile. Să încercăm să creştem robusteţea economiei, a societăţii. Să înţelegem cu simţ al istoriei mizele majore pentru societatea românescă, acasă şi pe plan extern, şi să le urmărim cu tenacitate şi inteligenţă. Avem nevoie de o guvernare responsabilă şi solidă.