Date medicale personale, publicate pe internet după un atac cibernetic în Australia

S.B.
Miscellanea / 9 noiembrie 2022

Date medicale personale, publicate pe internet după un atac cibernetic în Australia

Datele medicale personale ale unor clienţi ai unei firme de asigurări de sănătate din Australia au fost publicate miercuri pe internet, după un atac cibernetic major şi refuzul companiei de a plăti o răscumpărare, informează Agerpres.

Medibank, unul dintre cei mai mari asiguratori de sănătate privaţi din ţara, le-a spus investitorilor săi că un "eşantion" de date de la aproximativ 9,7 milioane de clienţi ai săi a fost postat pe un "forum de pe dark web". Compania se aşteaptă şi la alte scurgeri de informaţii.

Nume, numere de paşaport, date de naştere, adrese şi informaţii medicale se numără printre datele personale postate anonim miercuri dimineaţa.

Victimele au fost împărţite pe o listă cu "buni" şi "răi".

Mai multe persoane de pe lista celor "răi" au fost asociate cu coduri numerice referitoare la dependenţa de droguri, alcoolism şi HIV.

Un fişier a inclus, de exemplu, indicatorul "p_diag: F122".

F122 este codul pentru "dependenţa de canabis" conform Clasificării Internaţionale a Bolilor, publicată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Premierul australian Anthony Albanese, el însuşi client Medibank, a asemănat atacul cibernetic cu un "foc de avertizare" pentru companiile australiene.

Datele divulgate au fost postate pe un forum de pe dark web, care nu poate fi găsit folosind sistemele de căutare obişnuite.

Medibank, care oferă asigurări de sănătate private australienilor care doresc să suplimenteze sistemul public universal de sănătate, a informat Bursa de Valori australiană despre scurgerea de informaţii cu puţin timp înainte de deschiderea Bursei.

Hackerii au dat curs ameninţării, după ce au avertizat că vor publica datele dacă Medibank nu le va plăti o răscumpărare a cărei valoare nu a fost dezvăluită.

"PS: Recomand să vindeţi acţiunile Medibank", au scris hackerii pe un forum, cu aproximativ 24 de ore înainte de publicarea primului eşantion de date.

Compania Medibank, susţinută de guvernul federal australian, a refuzat marţi să dea curs cererii, sfătuindu-şi clienţii să rămână "vigilenţi".

Identitatea hackerilor nu a fost pentru moment dezvăluită.

Justine Gough de la poliţia federală australiană a afirmat că este opera unui "grup infracţional sau a unor grupări infracţionale" care ar putea opera din afara ţării.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5295
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2969
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8826
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.1929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930