DCS: Valoarea achiziţiilor în telecom a scăzut sub 100 de euro/abonat

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Telecomunicaţii / 22 octombrie 2009

Valoarea la care se vor face achiziţii în telecom în prima parte a anului viitor va fi semnificativ sub 100 de euro/abonat, potrivit estimărilor realizate de compania de telecomunicaţii Digital Cable Systems (DCS).

Pe fondul crizei, valoarea per abonat în cazul preluărilor de operatori telecom a scăzut anul acesta la mai puţin de jumătate faţă de anul trecut, iar oficialii companiei DCS estimează că mulţi operatori mici de telecomunicaţii vor fi chiar forţaţi de piaţă să îşi vândă business-urile către jucătorii mari, în prima parte a anului viitor.

"Anul acesta am avut pregătit un buget de investiţii/achiziţii de cinci milioane de euro. O mare parte dintre aceste fonduri au fost deja orientate către accelerarea introducerii serviciilor de acces Internet şi lansarea celor de telefonie în zona pe care o acoperim, iar o altă parte către zona de preluări a unor operatori mici şi mijlocii la nivel local. Cu toate acestea, considerăm că perioada oportună de achiziţii va fi prima parte a anului viitor, când unii dintre providerii de cablu Internet şi telefonie vor fi obligaţi de contextul actual să îşi vândă clienţii către marii jucători prezenţi pe piaţă", a declarat Dinu Malacopol, CEO Digital Cable Systems.

Conform statisticilor deţinute de către DCS, numărul total al clienţilor neconsolidaţi din România pe zona de cablu depăşeşte un milion de utilizatori, operaţi de câteva mii de companii mici la nivel local.

Cauzele principale care vor susţine tendinţa de consolidare a pieţei vor fi legate de scăderea preţurilor la Internet/televiziune/telefonie şi imposibilitatea unor operatori de a susţine atât cheltuielile operaţionale pe care un business mic le presupune cât şi, mai ales, investiţiile susţinute necesare pentru a rămâne competitiv pe piaţă. În aceste condiţii, oficialii DCS aşteaptă ca un nou val de consolidare pe piaţa telecom să apară în prima jumătate a anului viitor.

"Am amânat decizia de cumpărare a unor operatori locali tocmai pentru că ne dorim să achiziţionăm companii "sănătoase", cu potenţial de creştere solidă, la preţuri rezonabile, conform modelului de business adaptat perioadei de criză. Considerăm că prima parte a anului următor va fi propice pentru zona de achiziţii", a adăugat Malacopol.

Reprezentanţii companiei pregătesc deja bugetul pentru anul următor şi estimează pentru 2010 o sumă superioară celei alocate în 2009, de cel puţin şapte milioane de euro, pentru investiţii atât în modernizarea reţelelor proprii cât şi pentru achiziţii. Principalele canale care vor asigura aceste fonduri vor fi, în special, profiturile generate de business-ul DCS, aporturi de capital din partea acţionarilor şi atragerea de fonduri de pe piaţa financiar-bancară.

Înfiinţat în 2005, prin fuziunea mai multor companii de cablu, grupul DCS este unul dintre furnizorii de servicii de telecomunicaţii de pe piaţa autohtonă. Compania oferă servicii de transmisie prin cablu a programelor de televiziune, soluţii de transmisiuni date şi acces Internet, precum şi telefonie fixă, atât pe segmentul business cât şi pe cel al clienţilor rezidenţiali, pe piaţa din România.

Din portofoliul DCS fac parte brandurile AKTA - adresat în exclusivitate consumatorilor individuali, şi Dial Telecom - ofertanţi de servicii de acest tip pe segmentul business.

AKTA, divizia orientată către consumatorii individuali, furnizează servicii triple-play prin cablu (TV/ Internet/ Telefonie), precum şi televiziune prin satelit direct-to-home (DTH), fiind unul dintre puţinii operatori de pe piaţa locală ce oferă transmisiuni în format HD. Dial Telecom este prezentă pe piaţa de telecomunicaţii din România începând cu anul 2001, ca subsidiară a Dial Telecom Cehia, fiind apoi preluată, în 2007, de grupul Digital Cable Systems.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb