De această dată este într-adevăr altfel: "efectul shutdown"

Abundă discuţii privind impactul pandemiei asupra economiei, cu efecte întreţesute pe laturile cererii şi ofertei/producţiei. De aici pornesc îndemnuri de intervenţie publică, de acţiune din partea băncilor centrale şi a guvernelor. Masive injecţii de lichiditate şi reduceri de rate de politică monetară, programe bugetare de criză au fost puse în mişcare în ultimele săptămâni. Acestea sunt de magnitudinea celor, uneori chiar le depăşesc pe cele ce au urmat izbucnirii crizei financiare în 2008.

1. Acum este totuşi altfel!

Criză financiară ultima a fost comentată în fel şi chip şi considerată un eveniment fără egal. Alan Greenspan, fostul şef al Fed-ului, spunea că aşa ceva se întâmplă o dată la 100 de ani. Kenneth Rogoff şi Carmen Reinhart au încercat să demonteze clişeul "unicităţii" prin investigarea unei serii de crize de-a lungul secolelor ("This time is different: eight centuries de financial follies", 2011). Amploarea unei crize financiare mari, ce morfeaza într-una economică şi socială profundă, explică totuşi de ce oamenii sunt tentaţi să uite istoria; memoria colectivă scurtă nu este rară.

Există însă ceva aparte în ce ni se întâmplă acum, ce cred că trebuie să fie judecat nu numai printr-o citire economică a relaţiei între cerere şi oferta -- cum au fost interpretate Marea Depresiune dintre anii 1929-1933 şi Marea Recesiune ce a erupt mai bine de un deceniu în urmă (ultima criză fiind combătută şi prin operaţiuni neconvenţionale ale băncilor centrale, prin relaxare cantitative, QEs).

Cred că se remarcă în mod insuficient ceea ce poate fi numit "efectul shutdown"/lockdown (lacătul pe uşa ). Efortul de încetinire a răspândirii pandemiei obligă la închidere parţială, sau totală de activităţi economice, la izolarea oamenilor; este că şi cum se pune lacătul pe uşa, se închide o mare parte din activitatea economică şi socială. Poţi asemăna acest efect cu un "sudden stop", ce are loc pe pieţe financiare când lichiditatea nu mai curge, sau când se manifestă "capcană lichidităţii". Dar efectul shutdown este mai sever, întrucât nu poate fi contracarat cu injecţii de lichiditate efectuate de bănci centrale. De aceea, o cădere de activitate economică nu poate fi evitată.

Logică luptei contra Covid19 întră în coliziune cu logică desfăşurării activităţii economice, care înseamnă mişcarea factorilor de producţie (şi a forţei de muncă), specializare internă şi internăţională, lanţuri de producţie neîntrerupte. Turaţia conomiilor se reduce drastic în mod inerent şocul fiind de altă natură decât unul indus de scăderea cererii, sau de un şoc de oferta precum o creştere brutală a preţului barilului de ţiţei (ce a provocat stagflaţie, scădere de activitate economică şi inflaţie mare, acum decenii), sau o recolta agricolă dezastruoasă. Efectul shutdown este de alt gen, iar prin dimensiunea să are implicăţii excepţionale specifice. Aici găsim explicăţia pentru care eficacitatea măsurilor monetare şi fiscal-bugetare este limitată. Caricaturizand relaţia, dar nu aiurea, se poate spune că relaxarea monetară nu reduce automat infectarea populaţiei, numărul de decese.

Este că la război (Kriegswirtchaft/war economy), în sensul că se întră într-un alt regim de funcţionare a economiilor. Este nevoie de mobilizare şi realocare de resurse pentru a susţine principalul front de lupta, al salvării de vieţi omeneşţi, de susţinere a sistemelor medicale ce sunt suprasolicitate. Bugete publice sunt afectate şi se refac din mers prin realocare de resurse. În UE se suspendă temporar aplicarea regulilor fiscale din dorinţa de a oferi guvernelor statelor membre spaţiu de manevră. Se vorbeşte de "bani din elicopter"(helicopter money), care ar fi precum vouchere/bonuri pentru plata unor alimente de baza, a utilităţilor; acum s-ar face distribuirea, bănuiesc, direct în conturi bancare.

Că în vremuri de război" echivalează cu o lupta de supravieţuire pentru numeroase întreprinderi, pentru care nu maximizarea profitului este ţintă supremă, ci protejarea activelor valoroase, a capitalului uman. Dovadă că mare parte din programele de intervenţie pe cale fiscal/bugetară urmăreşte asistarea celor ale căror locuri de muncă se pierd, fie şi temporar.

2. Lupta contra pandemiei este un alt tip de război

Există o diferenţa mare între mobilizarea de resurse într-un război clasic şi ce se întâmplă în condiţiile pandemiei. De exemplu, al doilea război mondial a stimulat ramuri industriale în ţări beligerante chiar dacă centrate pe producţia militară, în timp ce pandemia induce scădere majoră de activitate economice prin efectul shutdown. De aceea, recesiunea este inevitabilă. Economia poate tură la un nivel diminuat, în condiţii de rezistenţă, de supravieţuire în diverse sectoare. Drept este că şi acum se poate reprofila activitatea unor întreprinderi, în funcţie de nevoile luptei actuale (ex: General Motors care va produce ventilatoare pentru terapie intensive, întreprinderi ce produc măşţi de protecţie). Operează şi mari incertudini şi teamă, care se reflectă în evoluţia burselor.

Ce poate atenua căderea inevitabilă a activităţii economice? Muncă de acasă, ce poate avea loc unde digitalizarea, mai ales, o favorizează; existenţa unor redundante în economie, care ies la iveală în condiţiile prezente. Şi operează intervenţia autorităţilor publice. Pot acţiona şi colaborări sui generis public-private, între acţionari/proprietari şi salariaţi pentru protejarea companiilor.

Covid19 va fi învins. O analogie cu ce s-a întâmplat în timpul pandemiei (de origine aviară) din 1918 poate fi făcută, mai ales că şi atunci s-a făcut apel la izolare individuală şi socială, carantină, la reguli de igienă, etc. Dar atunci nu există capacitatea ştiinţifică de acum şi nu s-a putut folosi un antidot/vaccin; este o chestiune de timp (nu îndelungat) până când vom avea un mijloc de lupta clar, un vaccin --fiindcă nu ne putem baza numai pe imunitatea pe care oameni o câştigă prin infectare şi dezvoltarea naturală a anticorpilor. Activitatea economică şi socială va cunoaşte probabil o revenire rapidă, chiar dacă vor rămâne sechele importante, între care şi datorii publice şi private mai mari.

3. Cum va fi după?

Este probabil că economiile post-criză să cunoască modificări generate de digitalizare, să aibă loc o regândire a lanţurilor de producţie care să pună mai mult accent pe robusteţe/rezilienţa, pe rădăcini locale şi regionale. Globalizarea era în regres de mai mult timp, ceea ce este de prezumat că se va accentua în anii ce vin.

Se va reevalua probabil locul sistemelor de sănătate publică în societatea modernă având în vedere că alţi viruşi ne pot atacă. Pandemia de acum ne-a izbit cumplit şi fiindcă nu am ţinut cont suficient de lecţiile Sars şi Ebola; este necesar să fim mereu în alertă, omenirea nu trebuie să fie cu garda joasă din acest punct de vedere. Mai multe resurse trebuie să fie alocate pentru sănătatea publică (prevalent cu spitale private nu se poate face faţă) şi este nevoie de incluziune în sistemele de asigurări.

Problema echităţii în funcţionarea sistemelor economice va deveni mai acută.

Va fi nevoie şi de o regândire a modului în care înţelegem să protejăm bunuri colective globale -protecţia contra pandemiiilor fiind un exemplu elocvent. Va continuă erodarea multilateralismului în relaţiile interstatale? Există efecte ale schimbării de climă ce reclamă colaborare pe plan internăţional şi resurse adecvate în bugetele naţionale. Cum vor afecta toate acestea rivalităţi economice şi geopolitice este de văzut.

În Europa, în Uniune, pandemia reliefează mai bine fisuri şi fracturi. UE, că să fie ce se proclamă oficial, nu se poate rezumă la o "piaţă unică", ce are propriile neajunsuri. Dacă nu îşi va modifică mecanisme de guvernanţă, dacă nu va dovedi solidaritate în momente dificile, va pierde din relevanţă. Este nevoie de solidaritate în general, de "solidaritate financiară" în particular (care implică scheme de partajare a riscurilor/risk sharing). Oricum, este bine că s-au mişcât resurse prin bugetul UE (fonduri dedicate luptei contra coronavirus) şi BEI, că BCE a anunţat un program masiv de măsuri neconvenţionale, achiziţii de active suverane şi private adaptate vremurilor mai mult decât complicate.

4. Unde este România în tabloul european?

România are interesul că UE să acţioneze cât mai solidar în momente de mare restrişte. Dar, în largă măsură, trebuie să ne descurcăm cu resursele noastre. O recesiune este probabilă şi la noi, cum este în Europa şi SUA, în alte regiuni ale lumii.

Ce fac americanii, germanii, francezii, alte state din UE, nu ne permitem, întrucât avem resurse mult inferioare. Dar pot fi alocate mai multe resurse pentru sănătatea publică, pentru a face faţă şomajului tehnic, sprijinirea producţiei autohone -- inclusiv prin comenzi de stat şi înlesniri fiscale temporare.

Trebuie asigurată funcţionarea fără sincope a utilităţilor publice, mai ales că mare parte din populaţie va stă în izolare la domiciliu pe perioada stării de urgenţă; mijloacele de informare publică (TV şi internet) trebuie protejate.

O rectificare bugetară în fapt este deja în curs. Fiindcă este nevoie de spaţiu fiscal sectorial printr-o restructurare a bugetului public, prin realocare de resurse. Specula, mai ales la alimente de baza şi produse medicale, trebuie pedepsită sever. În anumite condiţii se poate ajunge la plafonare de preţuri.

Nu trebuie să copleşim bugetul public cu cheltuieli permanente, chiar dacă regulile fiscale în UE sunt suspendate în noile condiţii. Dacă vom ţine cont de acest principiu se poate recurge la programe de susţinere a economiei (cheltuieli temporare) de câteva procente din PIB fără a cauza o criză a monedei naţionale; înlesnirile fiscale trebuie să fie temporare.

Ce ajută România acum este datoria publică relativ mică (cca 35% din PIB). Nu ne ajută însă ratingul suveran, între cele mai scăzute în UE (BBB-). MFP a anunţat deja măsuri de sprijin pentru economie, care se pot extinde.

Am putea ajută statul să facă faţă şomajului tehnic, nevoilor generale reclamate de starea de urgenţă, printr-o taxa de solidaritate, care să se aplice de la un anumit nivel al veniturilor (nu numai salarii); ea nu s-ar aplică medicilor, personalului medical ce sunt în prima linie a războiului contra pandemiei, că şi lucrătorilor ce apară ordinea publică.

Trebuie să folosim cât mai mult şi în mod accelerat resurse disponibile din bugetul UE, de la BEI, BERD, etc. Mediul bancar da semne că va participa la efortul de a ajută economia în aceste condiţii extrem de dificile. El trebuie să fie alături de statul român în stăvilirea ieşirilor de bani, mai ales când ar fi vorba de optimizări fiscale (profit shifting), operaţiuni speculative --în alte state se interzice "vânzarea în lipsa"/short selling. Ar fi bine să se ajungă la un aranjament tip Viena, cum a fost după 2008. Există o vorba strămoşească, că prietenii la nevoie se cunosc.

BNR a adoptat măsuri adaptate la condiţiile de mare vitregie, în pas cu ce se practică în alte state din UE, inclusiv posibilitatea de a interveni pe piaţă financiară secundară. România şi alte state care nu fac parte din zona euro este bine să beneficieze de aranjamente speciale (linii swap) cu Banca Centrală Europeană -au existat şi în 2009 pentru unele ţări.

După ce trecem de pandemie, va trebui să facem astfel încât economia şi societatea să fie mai robuste, reziliente; avem nevoie de rădăcini economice interne mai solide, inclusiv în industria financiară; avem nevoie de un buget public mai solid, cu venituri fiscale superioare, pentru a rezistă la şocuri potrivnice. Va trebui să regândim sistemul fiscal pentru a avea o societate mai coezivă, rezilienţa, un buget public robust.

Efectul shutdown se va disipa la un moment dat. Important este că pierderile să nu fie parcă fără graniţe. Această depinde de modul în care va fi purtată lupta contra pandemiei; depinde de responsabilitatea la nivel de guvernanţă publică şi la nivelul fiecărui cetăţean (apropos de distanţarea socială necesară), de respectarea regulilor adoptate pentru situaţii de urgenţă.

Nu va fi lung timpul până când va fi învins acest virus. Dar când se va sfârşi această lupta, este de dorit să nu fim vlaguiti ieşind dintr-un stress psihic enorm. Avem nevoie de rezistenţă mentală, de răbdare, de solidaritate, de disciplină.

PS. Toată cinstea medicilor şi personalului medical, în România şi peste tot în lume; sunt soldaţii din linia întâi, care ne apară pe toţi.