De la Banca Mondială, cu prietenie (din nou)

Noul împrumut aprobat de Banca Mondială României vine să micşoreze în oarecare măsură presiunea pe leu din ultimele săptămâni. Chiar dacă vor fi sau nu folosiţi efectiv, banii asigură stabilitatea fiscală a ţării, adică sunt un "tampon" în cazul în care Minis-terul de Finanţe nu va putea să se împrumute de pe pieţele externe (sau chiar de pe piaţa internă) la un moment dat pentru a finanţa deficitele.

Trecând peste faptul că respectivul împrumut făcea parte din cadrul mai larg al finanţărilor accesate de ţara noas-tră de la organismele internaţionale, aşadar vestea noului împrumut nu este în sine "o ştire" ci doar un punct pe un calendar agreat dinainte, este important de remarcat că organismele financiare internaţionale acordă în continuare tot suportul lor către România. În situaţia volatilă actuală din Uniunea Europeană, nimeni nu poate să îşi permită o nouă "bombă" chiar şi într-o ţară mai puţin importantă şi oarecum "periferică" a Uniunii. Stabilitatea cât de fragilă obţinută în fiecare din ţările membre UE trebuie plătită şi susţinută financiar, logistic şi mediatic.

Faptul că prognozele de creştere economică a României pentru 2012 şi 2013 au fost diminuate la numai o zi după acordarea împrumutului de 1 miliard de euro nu mai are nicio importanţă în acest context şi nici nu miră pe nimeni. Oricum şi la nivelul de 1,2% scăzut de la 1,5% pentru 2012, creşterea economică este încă mai mare decât în majoritatea ţărilor membre UE. Faptul că a fost revizuită negativ şi estimarea pentru 2013 semnifică doar îngrijorarea mediului de afaceri internaţional privind problemele pe termen lung ale zonei euro şi în sens mai larg, ale Uniunii Europene. Iar estimarea pozitiv-optimistă pentru 2014 nu are în realitate nicio acoperire, ci reprezintă doar dorinţa comunităţii internaţionale ca în termen de doi ani să fie stabilizată situaţia din Europa, iar creşterea economică să revină în toate ţările membre - desigur în România mai puternic decât în alte state, pe principiul că ceea ce este volatil creşte mai mult în perioa-de bune, la fel cum (am văzut deja) scade mai puternic în perioade de recesiune.

Până la urmă, întrebarea pe care trebuie să ne-o punem este: cât de mult timp vor mai putea FMI şi Banca Mondială să "injecteze" lichidităţi în diverse ţări ale lumii? Dacă pentru ţările din "lumea a treia" câteva zeci sau sute de milioane pot face diferenţa şi pot asigura supravieţuirea (la limită) a unei părţi din populaţie, în cazul continuării - sau şi mai rău, al extinderii - crizei din UE, sumele de care dispun organismele internaţionale sunt insuficiente pentru rezolvarea problemelor. Banii pe care guvernele îi "strâng" de la investitori pentru a-i pune la dispoziţia organismelor internaţionale în scopul de a ajuta ţările aflate în nevoie sunt doar o modalitate de a ne fura căciula unii altora. Sigur, pentru România este o gură de oxigen siguranţa sumelor de la FMI şi BM, dar rezolvarea pe termen lung stă doar în echilibrarea deficitelor şi restructurarea economiei, în concordanţă cu noile modele economice mondiale.