De la Brâncuşi citire

Trebuie să scriem mereu despre Brâncuşi, pentru că trebuie să citim mereu şi mereu despre Brâncuşi. În acest an, în octombrie, se împlinesc opt decenii de la finalizarea şi, aşa se spune la monumente, dezvelirea Coloanei Infinitului, de fapt a întregului ansamblu de la Târgu Jiu, Templul gândit, visat şi realizat de Brâncuşi. În 2017 s-au împlinit şase decenii de la moartea marelui sculptor iar cu un an înainte s-au rotunjit 140 de ani de la naşterea sa. Suntem în al treilea an Brâncuşi, consecutiv, ocazie să evocăm, să amintim şi să descoperim detalii inedite, pentru unii, pentru alţii, despre marele artist. Nu ştiu de ce, dar simt că nu am aflat prea multe şi în plus despre universul vieţii şi operei brâncuşiene. Dimpotrivă, s-a îmbogăţit galeria de falsuri, gogomănii sau atacuri directe la adresa genialului creator, atât de apreciat pe alte meleaguri.

Brâncuşi este cel mai scump (artist) român. De fapt este cel mai valoros, are o valoare inestimabilă. Este un fenomen, la un secol de la realizarea primelor sale opere rămâne genial. Vă propun un experiment, uitaţi-vă la fotografiile de epocă din anii când au fost realizate piesele lui emblematice şi remarcaţi cum se îmbrăcau oamenii, cu rochii umflate şi costume bărbăteşti ce rezistau simplificării, uitaţi-vă la automobilele de atunci, faceţi un inventar al vieţii omeneşti din vremea când el imagina în bronz zborul Măiastrei, când tăia în piatră abstracţia perpetuei renaşteri, când vedea peştele în apă şi germinaţia în piatră. Crea ceea ce nimeni nu mai văzuse dar nici nu gândise până atunci.

Cu cât se mai dă un Brâncuşi acum, am putea fi întrebaţi, de parcă ar apărea mereu în vânzare câte ceva din mintea şi mâna sculptorului. Ca de obicei, cu milioane! De euro, dar mai ales de dolari. Acum, cea mai scumpă sculptură de Brâncuşi este "Cuminţenia pământului", lucrare unică şi nerepetată, că nu ştim să mai existe una ca ea în lume. Păi, dacă un Modigliani inspirat până la asemănare de "Cuminţenie" se dă cu 70 de milioane de dolari, ca în noiembrie 2014 la New York, atunci cât să ceri pe original, pe un Brâncuşi? Critica şedinţei de licitaţie o spune clar, Modigliani a fost "cu siguranţă" influenţat de Brâncuşi în aceste sculpturi ale sale, mai ales că lucra în atelierul acestuia, cărând cu roaba calcar coloidal din Euville, folosit la construcţii din Paris. Este vorba de piatra poroasă în care Brâncuşi a tăiat "Cuminţenia". Pentru că, să ne amintim, sculptura ce a aparţinut inginerului Romaşcu nu s-ar fi întors în ţară, dacă o cumpăra statul român, pentru că a fost mereu aici, fie în casa colecţionarului, fie pe la muzeu sau unde o mai duceau comuniştii. Şi, indiferent unde o duceau, apărea, înainte chiar de 1989, ca fiind în colecţia Romaşcu. Asta pentru cei care "ştiu" că statul o cumpărase de la privatul deţinător. Adică, dacă o cumpărase statul, atunci de ce o mai trecea ca fiind dintr-o colecţie privată? Şi asta pe vremea comuniştilor.

Cel mai scump Brâncuşi este o "Muză adormită" de bronz din 1913. A fost vândută/cumpărată cu fix 57.367.500 de dolari, anul trecut, în mai, la New York, la o licitaţie Christie's. Estimarea nu depăşea 35 de milioane. Piesa este grozavă, ochii închişi, capul înclinat, bronz acoperit cu foiţă de aur, polisată la infinit, aşa cum îi plăcea lui Brâncuşi. Să nu uităm nici prima "Muză adormită", cea din marmură albă, tăiată prin 1909-1910. Acum, "Muza" din marmură se află la muzeul Hirshhorn din SUA.

În mai 2005, tot la Christie's şi tot la New York, o inedită "Pasăre în spaţiu" de 85 de cm a fost vândută cu 27.456.000 de dolari, estimarea de sus fiind de 12 milioane de dolari. Ineditul vine din faptul că zvârlitura spre spaţiu nu este din bronz, ci tăiată în marmură. Lucrarea a aparţinut doamnei Leonie Ricou, cea care ţinea, la numărul 270, pe bulevardul Raspail, un select salon literar-artistic pe la începutul timpuriu al secolului XX. Brâncuşi, însă, a fost invitat destul de repede şi a rămas o prezenţă de referinţă. Piesa în cauză a avut o istorie mai zbuciumată. De la primul proprietar, doamna Ricou, a ajuns la urmaşii săi, după care a rămas uitată în podul unei case mari şi învechite în timp. A dispărut pur şi simplu din atenţie vreo 10 ani până când, descoperită, a fost vândută. Nici acum nu devine o frecventă a licitaţiilor sau galeriilor, ci rămâne iar în sfera nevăzută a intimităţii noilor proprietari. Noroc cu urmaşii care o vând, la un moment dat, şi noul proprietar o ţine un timp, dar vine cu ea la licitaţie. Leonie Ricou deţinea mai multe lucrări de Brâncuşi, dintre care două "păsări", cea din spaţiu şi din marmură şi o "Măiastră" din bronz, ba chiar şi o "Muză adormită". Şi un "Sărut"!

Evident, nu am folosit un clasament strict al vânzărilor Brâncuşi, de aceea îmi voi permite să invoc acum o sculptură care, la 37.623.104 dolari, este mai scumpă decât precedenta. Acest preţ neaşteptat de detaliat a fost obţinut, de fapt, prin transformarea în dolari a adjudecării de 29,185 milioane de euro. Asta înseamnă că vânzarea s-a petrecut în Europa, şi nu la Londra. Într-adevăr, este vorba chiar de Leonie Ricou, de portretul ei în lemn, în viziunea africanizantă a lui Brâncuşi de acum un secol. Dacă îşi închipuie cineva că va recunoaşte chipul respectivei şi respectabilei doamne, înseamnă că nu a văzut Brâncuşi când, de fapt, avem de a face cu unul dintre cele mai subtile portrete realizate de profundul artist. Lucrarea a aparţinut lui Fernand Leger şi celebrului cuplu Yves Saint Laurent - Pierre Berge, din a căror colecţie a şi fost vândută, la Paris, în 2009, dar nu a aparţinut niciodată celei reprezentate, madamei Ricou. De altfel, titlul sculpturii este "Madame L.R. (Portrait de Mme L.R.)".

Prima lucrare de care am vorbit era un bronz, apoi am pomenit de o sculptură în marmură şi al treilea subiect este din lemn. Lucrările din lemn sunt mai rare la Brâncuşi, le putem plasa, practic, în perioada 1913 - 1925. În acest timp sunt mai multe şi soclurile sau părţile de soclu din lemn, material ce este adus în discuţie de vizionarul sculptor. Este momentul racordării la gustul parizian pentru arta primitivă, materialul mai simplu permiţând o serie de accente corespunzătoare temei. Ulterior, mai multe teme sunt exersate pe materiale diferite, nu numai "Măiastra", ci şi "Mademoiselle Pogany" debutează în marmură, şi lemnul se extinde, în timp ce bronzul se pregăteşte doar de declanşarea pasiunii pentru finalizarea insistentă.

În 1938, acum 80 de ani, Brâncuşi ne dă, nouă şi lumii, "Calea eroilor" de la Târgu Jiu, "Templul" din piatră şi bronz ridicat în memoria tinerilor pieriţi pe câmpul de luptă al Primului Război Mondial.