Chiar mă întreb la ce m-am gândit când am lăsat TVR în grila de programe. Eu am un obicei: scot tot ce nu mă interesează din lista canalelor setate pe televizor.. Aşa se face că am rămas doar cu câteva. Documentare istorice şi ştiri, cam asta este dieta mea zilnică. Posturile de scandal, în special, s-au dus.
La TVR eu nu mă mai uit de mulţi ani. Habar nu am de când, probabil cel puţin zece. Aud că este un dezastru. Posibil, dar nu am de unde să ştiu. L-am păstrat, cred, dintr-un fel de precauţie. Este, totuşi, postul oficial. Cu alte cuvinte, postul pe care ar trebui să se transmită anunţuri solemne, de genul "Urmează un comunicat important pentru ţară".
În seara de Revelion nu a fost însă nimic solemn. Dimpotrivă. Am dat şi eu, din întâmplare, peste emisiunea care a scandalizat atâta lume. Schimbam canalele cu telecomanda când am văzut o scenă care mi-a atras atenţia. Negaţionistul Dan Bittman făcea un fel de glume chinuite alături de un personaj specializat în maimuţăreli. Nici unul dintre cei de pe ecran nu purta mască, nici unul nu respecta "distanţa socială". Tot circul părea filmat într-un fel de restaurant, care ar fi trebuit să fie închis. Erau un fel de glume nesărate despre Covid-19. Am trecut, dezgustat, mai departe.
A doua zi am realizat că nu văzusem, de fapt, întregul dezastru. Unii politicieni sau membri CNA au protestat. Din câte înţeleg, şuşa respectivă a costat 140.000 de euro. Din banii dumneavoastră.
Ceea ce mă duce la următoarea constatare.
Regimul comunist a lăsat în urma sa o serie de instituţii care au fost preluate de socialiştii lui Ion Iliescu, la începutul lui 1990. De atunci s-au făcut diferite "reforme" în România. Majoritatea dintre acestea nu s-au atins de aceste centre de putere ale ceauşismului "multilateral dezvoltat".
Iată cazul "serviciilor secrete", apărute dintr-un "rebranding" al Departamentului Securităţii Statului. Sau Krivoi Rog, investiţia-mamut într-un combinat din Ucraina (apropos, mai ştie cineva ceva despre miliardele care s-au dus pe apa Sâmbetei în această afacere?). Sau Hidroelectrica, devenită vacă de muls pentru diverşi penali. Ori Tarom.
Televiziunea Română este una dintre aceste fosile ale "vechiului regim". A fost, înainte de 1989, o simplă unealtă a propagandei Partidului Comunist Român. Anii '80 au fost teribili. Cred că doar televiziunea din Coreea de Nord putea rivaliza în materie de laude deşănţate aduse Secretarului-General al Partidului. Emisia era redusă la doar două ore pe zi.
În mod normal, această instituţie trebuia desfiinţată după Revoluţie. Aşa cum au fost desfiinţate (pe hârtie), Partidul Comunist Român şi "academia" sa ("Ştefan Gheorghiu").
Printr-o ciudată întorsătură a soartei, acest pilon al ceauşismului, TVR, a scăpat. S-a reinventat, în câteva minute, ca "Televiziunea Liberă". Ţin minte primele zile ale acestei perioade. Erau aduşi, nu îmi este clar de unde, tot felul de bolnavi mintali şi de bişniţari. Făceau pe "revoluţionarii" şi răspândeau tot felul de zvonuri absurde. Unii dintre ei au ajuns apoi să guverneze România.
Deja în ianuarie 1990 TVR s-a pus în slujba noului regim. Sunt notorii manipulările din acea perioadă. Manifestaţiile Opoziţiei erau fie ignorate, fie denigrate. De la TVR am aflat, spre exemplu, că s-ar fi găsit droguri la PNŢCD sau că manifestanţii pentru democraţie, din Piaţa Universităţii, au fost plătiţi cu dolari...
Au urmat treizeci de ani de penibil. Amintesc doar perioada în care la conducerea TVR a fost Paul Everac. Omul îşi făcuse emisiune la instituţia pe care o conducea. Abera ore întregi pe ecran.
Ce s-a întâmplat de Revelion este ceva normal pentru Televiziunea Română. Finanţată din banii contribuabililor, această instituţie s-a specializat în subcultură şi manipulare. A aruncat o basculantă de bani publici pentru un show care şi-a bătut joc de toate eforturile de a stăpâni pandemia. "Trebuie să fii bou ca să stai în casă!" - afirmă unul dintre personajele de pe ecran.
Însă politicienii nu par să fi învăţat nimic. Nici din episodul de la Revelion, nici din experienţa ultimilor treizeci de ani. Unii îşi imaginează că este suficient să o schimbe pe actuala şefă a TVR.
Dar problema este chiar instituţia, nu doar conducerea. Aşa se întâmplă când statul insistă să ţină în viaţă asemenea fosile. Şi nu doar la noi. La Revelionul BBC, anul acesta, au dus "comici" de extremă-Stânga care să facă glume nesărate despre Brexit. Despre Nigel Farage s-a spus că "tehnic nu este om, ci doar un sac de carne adus la viaţă de o vrăjitoare".
Este momentul ca TVR să fie desfiinţată. Ce rost are să ţii o asemenea televiziune când orice abonament pe cablu îţi dă acces la sute de posturi?
Am şi o propunere constructivă. Clădirea poate fi demolată, iar terenul vândut. Acolo poate fi un shopping-mall. La final, ar fi chiar o afacere foarte profitabilă pentru stat. Am însă senzaţia că o instituţie care a căzut atât de jos se poziţionează pentru a fi în continuare utilă actualei clase politice.