Decizia în dosarul lui Dan Ioan Popescu, amânată cu o săptămână

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 18 septembrie 2007

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au amânat ieri, cu o săptămână, luarea unei decizii în dosarul privind averea fostului ministru al industriilor Dan Ioan Popescu şi a soţiei sale. Instanţa a acordat un nou termen pentru data de 24 septembrie, la cererea procurorilor, care doresc studierea mai multor acte depuse de avocaţii lui Dan Ioan Popescu, documente ce au legătură cu anumite cheltuieli ale familiei Popescu. La ieşirea din sala de judecată, Dan Ioan Popescu a declarat că are încredere în judecătorii care se ocupă de acest caz, dar că a fost "deranjat de afirmaţiile procurorilor, care nu au nicio legătură cu cazul de faţă". Avocaţii fostului ministru susţin că întreaga acuzare se bazează pe o adresă a fostului procuror general al Româ­niei, Ilie Botoş, cercetările nefiind efectuate de la început de o comisie de cercetare, în cauză făcând verificări şi unii procurori.

Dan Ioan Popescu s-a prezentat luni la ÎCCJ, în procesul privind averea sa şi a soţiei sale, după ce dosarul s-a întors de la Curtea Constituţională. Procesul de la ÎCCJ privind verificarea averii deţinute de soţii Elena şi Dan Ioan Popes­cu a fost suspendat pe 19 septembrie 2006, după ce magistraţii au admis, la cererea avocaţilor celor doi soţi, mai multe excepţii de neconstituţionalitate. Este vorba despre excepţii invocate la constituţionalitatea unor articole din Legea 115/1996 privind declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor şi funcţionarilor pu­blici, a precizat, la termenul de luni, avocata Ana Diculescu-Şova. Ea a declarat că ar fi neconstituţional în această lege caracterul de organism special auxiliar al Comisiei de control al averilor, care a dispus trimiterea în judecată a soţilor Elena şi Dan Ioan Popescu.

De asemenea, Ana Diculescu-Şova a spus că există prevederi în Legea 115/1996 care nu respectă prezumţia de liceitate a dobândirii averii. Avocata consideră că este neconstituţional şi modul de constituire a comisiei, întrucât completul special are în componenţa sa şi un procuror. În opinia Anei Diculescu-Şova, există "un haos, o tulburare profundă" în Legea 115/1996, încât, dacă un singur text va fi declarat neconstituţional, ar trebui să cadă întreaga lege.

Procurorul general de la acea vreme, Ilie Botoş, a cerut, anul trecut, Comisiei de control al averilor din cadrul ÎCCJ cercetarea, la sesizarea Centrului de Resurse Juridice, a declaraţiilor de avere ale lui Dan Ioan Popescu şi ale soţiei sale. Comisia a stabilit că soţii Elena şi Dan Ioan Popescu nu justifică legalitatea unor bunuri în valoare de 4,6 de milioane de lei. Ca urmare a aces­tei concluzii, comisia a decis instituirea sechestrului asigurător pe unele dintre cele 23 de bunuri imobile obţinute de soţii Elena şi Dan Ioan Popescu în perioada decembrie 2000 - decembrie 2004.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb