Deficitul balanţei de plăţi s-a redus cu 75,5%, în primele două luni

Andreea Arăboaei
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 15 aprilie 2009

Deficitul balanţei de plăţi a ţării noastre s-a redus cu 75,5%, în primele două luni ale acestui an, la 614 milioane euro, influenţa determinantă având-o comprimarea semnificativă a deficitului comercial, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

În luna februarie, avansul deficitului extern a fost de 89 milioane euro, comparativ cu luna ianuarie, când deficitul balanţei de plăţi a însumat 525 milioane euro.

Deficitul comercial s-a comprimat, în primele două luni ale acestui an, cu 59,5%, până la 961 milioane euro, de la 2,37 miliarde euro în acelaşi interval din 2008.

Excedentul balanţei serviciilor în primele două luni a fost de 67 milioane euro, acesta reprezentând jumătate din cel înregistrat în aceeaşi perioadă din 2008, de 135 milioane euro, potrivit datelor BNR.

Comparativ cu primele două luni din anul 2008, balanţa serviciilor de transport a devenit excedentară, realizându-se un plus de 85 milioane euro, faţă de deficitul de 37 milioane euro din primele două luni ale anului 2008.

Pe segmentul "alte servicii" se observă o scădere a surplusului comparativ cu aceeaşi perioadă din 2008, de la 138 milioane euro la 32 milioane euro, potrivit datelor BNR.

Segmentul serviciilor de turism-călătorii a înregistrat un deficit de 50 milioane euro comparativ cu excedentul de 34 milioane euro din perioada ianuarie-februarie 2008.

Deficitul balanţei veniturilor s-a redus cu 14% în primele două luni, de la 806 milioane euro în ianuarie-februarie 2008 până la 692 milioa­ne euro în primele două luni din acest an.

Intrările de bani în ţara noastră din transferurile curente, care cuprind, în mare parte banii pe care românii care muncesc în străinătate îi trimit în ţară, au crescut cu 31,7% în primele două luni din acest an, până la 1,48 miliarde euro, de la 1,12 miliarde euro în primele două luni din 2008. În aceeaşi perioadă, ieşirile de bani au scăzut cu 13%, de la 587 milioane euro în ianuarie-februarie 2008 până la 508 milioane euro în primele două luni din acest an. Astfel, excedentul transferurilor curente - care intră în calculul balanţei de plăţi - a crescut cu 81%, de la 537 milioane euro la 972 milioane euro.

28,4% din datoria externă este pe termen scurt

Datoria externă a ţării noastre la finalul lunii februarie a fost de 71,749 miliarde euro, în scădere cu peste un miliard de euro (1,8%) faţă de finalul anului trecut, potrivit datelor BNR.

Din această datorie, 28,4% este pe termen scurt, restul de 71,6% reprezentând datoria pe termen mediu şi lung, potrivit noilor date furnizate de BNR.

La finalul lui februarie, datoria pe termen scurt a ţării noastre însuma 20,347 miliarde euro, fiind în scădere cu 9% (peste 2 miliarde euro) faţă de nivelul de la finalul anului trecut, de 22,356 miliarde euro.

Datoria pe termen mediu şi lung era, la finalul lunii februarie, de 51,402 miliarde euro, în creştere cu 1,4%, faţă de 31 decembrie 2008, pe fondul creşterii cu 2,8% a datoriei externe negarantate public.

La sfârşitul lui 2008, datoria externă pe termen mediu şi lung era de 50,711 miliarde euro, potrivit datelor furnizate de Banca Naţională.

Datoria externă negarantată public însuma 35,137 miliarde euro la 28 februarie 2009, fiind cu 2,8% (952 milioane euro) mai mare faţă de sfârşitul anului 2008.

Datoria externă publică şi public garantată a fost, la 28 februarie 2009, de 10,907 miliarde euro, cu 0,5% mai mică decât la 31 decembrie 2008, iar ponderea ei în datoria externă pe termen mediu şi lung a scăzut la 15,2%.

În acelaşi timp, datoria publică directă a scăzut cu 1,01% în februarie2009, de la 9,240 miliarde euro la finalul lui 2008 până la 9,146 miliarde euro.

Datoria public garantată a urcat uşor, cu 42 milioane euro, faţă de finalul anului 2008, până la 1,761 miliarde euro.

Serviciul datoriei externe pe termen scurt, mediu şi lung a însumat, în primele două luni ale acestui an, 6,917 miliarde euro, din care 88% (6,059 miliarde euro) a fost pe partea datoriei pe termen scurt.

Depozitele constituite pe termen lung de nerezidenţi au scăzut cu 3,75% (209 milioane euro) în februarie 2009, până la 5,358 miliarde euro.

Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu şi lung - sau raportul dintre serviciul datoriei şi exporturi - a fost de 16,6% în perioada ianuarie-februarie 2009, comparativ cu 29,3% în 2008, iar gradul de acoperire a rezervei oficiale de valute şi aur a ţării noastre a fost de 9,4 luni de import la 28 februarie 2009, de la 5,7 luni de import la finalul anului trecut.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb