Deficitul de cont curent, în creştere cu 23,5% în primele 11 luni din 2010

C.P.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 14 ianuarie 2011

Deficitul de cont curent, în creştere cu 23,5% în primele 11 luni din 2010

Contul curent al balanţei de plăţi a înregis-trat, în primele 11 luni din 2010, un deficit de 5,173 miliarde de euro (n.r. diferenţa dintre intrările şi ieşirile de bani ale unei ţări), în creştere cu 23,5% faţă de aceeaşi perioadă din anul 2009, potrivit unui comunicat emis de Banca Naţională a României (BNR).

Creşterea soldului contului curent s-a produs pe fondul majorării soldurilor negative de la venituri şi servicii şi a diminuării excedentului transferurilor curente (n.r. indicator care include şi transferurile românilor din străinătate).

Deficitul contului curent în perioa-da ianuarie - noiembrie 2010 a fost finanţat în proporţie de 43,9% prin investiţii directe ale nerezidenţilor în România, care au înregistrat 2,269 miliarde de euro (comparativ cu 3,049 miliarde de euro în perioada ianuarie - noiembrie 2009), din care participaţiile la capital au însumat 1,419 miliarde de euro, iar creditele intra-grup 850 milioane de euro.

Datoria externă pe termen mediu şi lung era, la 30 noiembrie 2010, de 7,239 miliarde de euro (79,8% din totalul datoriei externe), în creştere cu 10% faţă de 31 decembrie 2009.

Datoria externă pe termen scurt înregistra, la aceeaşi dată, nivelul de 18,316 miliarde de euro (20,2% din totalul datoriei externe), mai mare cu 18,9% faţă de 31 decembrie 2009.

Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu şi lung a fost 30,8% în perioada ianuarie - noiembrie 2010, comparativ cu 33,9% în anul 2009.

Gradul de acoperire a fost 8,7 luni de importuri de bunuri şi servicii, la 30 noiembrie 2010, faţă de 8,5 luni, la 31 decembrie 2009.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb