Deglobalizarea şi destinul provincial al Europei

Încet-încet, lumea începe să fie confruntată cu consecinţele de adîncime ale războiului purtat pe teritoriul Ucrainei, cu faptul că ele merg mult dincolo de miza politică afişată, se extind pe zone geopolitice şi secţiuni de timp care depăşeşc geografia şi istoria Europei. Mai din topor, au spus-o destul de clar atît Putin, cît şi Lukaşenko. Sub vălul tulbure al unor aberaţii ideologice gen "denazificarea" Ucrainei, ba chiar şi a NATO, a "curăţeniei morale" la care trebuie şi va fi supusă Europa de către "reconquista slavă", discursul politic al puterii putiniene vorbeşte clar despre orizonturile extreme ale ofensivei lansate cu toate mijloacele, politice, economice şi militare, împotriva "globalizării americane" şi a susţinătorilor ei, occidentul european şi sateliţii săi. Scopul strategic nu este distrugerea globalizării ca soluţie de dezvoltare, ci înlocuirea modelului lansat şi practicat de Statele Unite, de la sfîrşitul celui de al doilea război mondial şi pînă la declanşarea războiului global împotriva terorismului. Nucleul noului model s-a constituit pe axa Moscova-Beijing, centrul său de greutate urmînd să se deplaseze, mai aproape sau mai departe de una dintre capitale, funcţie de evoluţia balanţei de putere dintre ele. Miza este uriaşă: reorganizarea sistemului global de putere, înlocuirea beneficiarilor din modelul I cu organizatorii şi susţinătorii modelului II de globalizare. Consecinţa majoră: un alt set de soluţii pentru politica, economia şi "împărţirea lumii" capabile să servească interesele pe termen lung ale noilor sponsori şi organizatori, respectiv, să asigure stabilitatea cît mai mare a modelului. După cum se vede destul de clar, deja, sarcinile au fost împărţite: Moscova şi-a asumat "dez-americanizarea" forţată a Europei, în timp ce China are ca temă "dez-americanizarea" Asiei de Sud-est. India a fost co-optată şi pare că a acceptat, fără prea mari rezerve, să fie parte a marelui proiect. Controlul monetar al noii economii globale va fi realizat odată cu înlocuirea dolarului ca principală monedă de schimb şi tezaurizare, proces lansat deja şi susţinut masiv, atît de la Beijing, cît şi de la Moscova. În mod simbolic, schimburile economice dintre centrele noului nucleu de putere au scos complet din joc dolarul. Nu de alta, dar pentru a arăta lumii că "se poate"!

Controlul politic înseamnă, în principal, devalorizarea şi înlocuirea sistemelor de guvernare democratice, bazate pe libertăţi şi drepturi individuale fundamentale, cu regimuri "autoritar-providenţiale", bazate pe controlul total al statului şi al instituţiilor sale de forţă asupra individului, pe generarea şi impunerea politicilor sociale, oricare ar fi acelea, fără nici o contribuţie sau control al cetăţenilor, pe dependenţa totală a cetăţeanului faţă de stat, ceea ce înseamnă, inevitabil, şi supunerea sa totală, în regim hiper-sclavagist, faţă de acesta. "Exprimentele" de impunere prin forţă brutală a unor soluţii sociale, cu lipsirea cetăţenilor pînă şi de cele mai elementare drepturi, crearea şi impunerea oficială a lagărelor ca soluţii de carantinare, din China pînă în inima Europei, dau o imagine destul de vie şi cuprinzătoare cu privire la caracteristicile modelelor de guvernare proiectate, pregătite pentru a lua locul atît de fragilelor formule democratice care, chiar dacă masiv ciuntite şi slăbite, încă persistă în spaţiul politic occidental. Ce înseamnă toate acestea pentru Europa şi destinul ei politic?

La modul cel mai simplu spus, Europa este deja şi va fi încă şi mai acut confruntată, în viitorul imediat, cu o alegere hamletiană: să rămînă ataşată vechiului model şi să participe cu toate resursele de care dispune, alături de Statele Unite, la "războiul sfîrşitului lumii" declarat de axa Moscova-Beijing, cu speranţa că ar putea zădărnici planurile de reorganizare geo-politică a lumii; să treacă cu arme şi bagaje de partea noului centru de putere globală; să rămînă cu fundul între cele două luntrii, asigurîndu-şi o previzibilă scufundare şi dispariţia în vîltoarea în care istoria a aruncat-o. Presiunile sub care va trebui făcută această alegere vor creşte în continuu de acum înainte. Economic, ele vor însemna, în primul rînd, tăierea cordonului ombilical energetic care leagă Europa de Rusia. Procesul a început încă înainte de declanşarea războiului din Ucraina. Prăbuşirea economiei europene într-o criză de proporţiile celei americane din anii 30 a devenit deja o ipoteză de "planificare politică" în capitalele cele mai importante ale Europei, Berlin şi Paris în primul rînd. Desigur, există soluţia dezvoltării accelerate a proiectelor energetice alternative, dar nici unul dintre ele nu promite deocamdată refacerea balanţei dintre nevoile totale de consum şi capacităţile furmizare, înainte de un deceniu, sau mai mult. Între timp, peisajul social şi economic din Europa ar putea să semene din ce în ce mai izbitor cu cel din Coreea de Nord: societăţi de subzistenţă, iar pentru cele mai slabe, societăţi sub pragul de subzistenţă. Din punctul de vedere al politicii internaţionale, Europa va fi confruntată cu acţiuni care nu mai ţin cont cîtuşi de puţin de angajamentele şi instituţiile create în era globalizării americane. Dreptul celui mai tare va deveni singura formă de existenţă şi manifestare a dreptului internaţional. Din această perspectivă, nu mai pare deloc deplasată ipoteza ca instituţii emblematice cum ar fi ONU să fie părăsite de Rusia şi/sau China, exact la fel cum Germania şi Japonia părăseau Liga Naţiunilor în 1933, instituţia care reprezenta o ordine a lumii pe care cele două state erau hotărîte să o schimbe din rădăcină, pe calea războiului.

Vestea cea mai rea a acestui scenariu al sfîrşitului unei lumi şi a răsăritului alteia, cu alţi protagonişti şi mari beneficiari, este aceea că istoria a vrut, de fiecare dată pînă acum, ca schimbarea de sceptru să se facă în urma unui război. "Nucleul vechi" şi "Nucleul nou" al puterii globale s-au ciocnit violent înainte de a-şi ocupa locul în istoria care urma să fie scrisă. Ceea ce înseamnă, între altele, că războiul din Ucraina ar putea fi doar începutul unei "tranziţii" marcate de conflicte armate, directe sau prin interpuşi, locale sau extinse, care să preceadă marea confruntare: "Războiul care va pune capăt tuturor războaielor". Sau, va stinge pentru totdeauna lumina pe Pămînt.