Delegaţie a Camerei de Comerţ şi Industrie din Turcia în vizită la Camera de Comerţ şi Industrie a României

F. A.
Macroeconomie / 27 iulie 2010

O delegaţie a Camerei de Comerţ şi Industrie Trabzon, din Turcia, condusă de Suat Hacisalihoglu, preşedintele CCI Trabzon, a fost primită la Palatul Camerei Naţionale de preşedintele CCIR, E.S. Mihail M. Vlasov şi de Luiza Rodica Grigorescu, Secretarul General, informează un comunicat remis redacţiei.

Preşedintele Camerei Naţionale, E.S. Mihail M. Vlasov, a ţinut să sublinieze lunga tradiţie a relaţiilor economice şi comerciale cu Turcia, cât şi bunele relaţii la nivel instituţional care leagă Sistemul Cameral din România de Uniunea Camerelor de Comerţ şi a Burselor din Turcia (TOBB), cât şi relaţia personală şi specială cu E.S. M. Rifat Hisarciklioğlu, preşedintele acestei instituţii.

În ceea ce priveşte eforturile depuse de Camera Naţională de a oferi un sprijin util şi în timp real investitorilor, s-a amintit existenţa Biroului Investitorului, din cadrul Camerei Naţionale, entitate ce procesează informaţiile necesare atât oamenilor de afaceri români în alte ţări, cât şi celor străini în România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb