Delirul numelor

Erau rotunde ca nişte turte. Ceva nu era în regulă. Eram la una dintre brutăriile "franţuzeşti" din Bucureşti, intrasem să iau micul-dejun, când ceva de pe raft mi-a atras atenţia. Scria croissant. Însă semănau cu nişte gogoşi umflate cu pompa.

Un croissant trebuie, obligatoriu, să fie în formă de semilună. Nici nu are cum să fie altcumva pentru că numele său, în limba franceză, chiar asta înseamnă. Conform legendei, originile sale sunt în anul 1683, atunci când Viena a fost asediată de turci. Brutarii din oraş ar fi făcut un fel de prăjitură în formă de semilună islamică pentru a celebra victoria asupra oştirii otomane.

Pot să înţeleg că afaceristul român nu ştia originea produsului. Dar nu pot să accept că cineva şi-a imaginat că poate exista un croissant în formă de dovleac. Reţetele tradiţionale sunt lucruri cu care nu ne putem permite să ne luăm libertăţi. Imaginaţi-vă că cereţi un espresso şi primiţi o ciorbă de potroace. Fără potroace.

În prima clipă, m-am simţit ca într-o scenă din comedia lui Alecsandri. Mi-am dat seama însă că exis-tă o diferenţă fundamentală. Coana Chiriţa Bârzoi, e adevărat, poceşte limba franceză. Este ridicolă. Dar cel puţin are o aspiraţie. Eşuează, dar măcar încearcă, să pară din înalta societate. Are, cum s-ar spune, o urmă de respect pentru ierarhiile culturale.

În guvernarea socialistă de după 1989 acest respect s-a evaporat. Acum a rămas doar primitivismul mahalalei.

Pentru a înţelege ce se petrece, să deschidem cartea lui Lucien Levy-Bruhl, "Mentalitatea primitivă" (1922), un clasic în domeniu.

Dar mai înainte, să revenim puţin pe străzile noastre. Trăim într-un regim al delirului. Nu trece zi de la Dumnezeu fără să mai aflăm o grozăvie. Iată, spre exemplu, iniţiativa de a redenumi parcul Herăstrău. Numele acestui loc datează din secolul al XVIII-lea. Este, cu adevărat, istoric. Acum, cetăţeana din Voluntari care a ajuns Primar al Capitalei doreşte ca parcul să se numească "Regele Mihai I".

Aţi observat, desigur, "modul de operare". Un gest exorbitant, o etichetă trântită demonstrativ, fără consideraţie pentru tradiţie sau pentru regulile bunului-simţ. Şi nu este singurul exemplu. Autorităţile socialis-te au ridicat botezul dement la rang de obicei. Există un parc numit după... un mareşal sovietic (Tolbuhin, în sectorul 2). Alt parc poartă numele unui dictator din Asia Centrală (Heidar Aliev, tot în sectorul 2 - citiţi exploziva anchetă publicată în 2015 de Rise Project despre afa-cerile azerilor în România).

Ce explică acest delir al numelor? Să ne întoarcem, aşadar, la Levy-Bruhl. El observă că primitivul are o relaţie specială cu numele. Pentru primitiv, un nume presupune o participare la fiinţa denumită. El îşi spune "Crocodilul Viclean" pentru că îşi imaginează că numele îi facilitează un fel de transfer al calităţilor animalului, din partea căruia dobândeşte şi protecţie.

Plăcile cu nume nelalocul lor nu sunt decât vârful acestui aisberg patologic. Mai gravă este mutilarea termenilor limbajului cotidian. Astfel, ajungem să trăim într-o realitate confuză, fără ierarhii şi fără valori. Este lumea superstiţiilor minţii primitive. Unde dacă rosteşti, ritual, un nume, atunci schimbi realitatea. Precum acei răsculaţi chinezi din secolul al XIX-lea care îşi imaginau că devin invulnerabili la gloanţe dacă înghi-ţeau o bucăţică de hârtie galbenă pe care era scris un cuvânt magic.

În România, avem activişti de partid care pretind că sunt dizidenţi politici. Infractori care vorbesc în numele "statului de drept". Avem scumpiri care sunt botezate "reduceri de preţuri". Guvern care declară că nu guvernează.

Toate acestea pentru că nu există, la aceşti indivizi, o distincţie clară între realitate şi ficţiune. Totul este o nebuloasă. Iar circulaţia energiilor în acest nor vineţiu se face prin invocarea unor cuvinte.

Aşa apare o "creştere economică" atunci când lumea a sărăcit. Sau "stabilitate economică" când şi orbii văd inflaţia galopantă în preţurile din magazine. "Investiţii în infrastructură" când trecem în fiecare zi pe lângă şantiere abandonate. "Grija pentru categoriile sociale defavorizate" când spitalele au rămas fără me-dicamente.

În felul acesta, se poate spune orice despre orice. Totul este să îţi iei avânt şi să sari de pe acoperişul Logicii. Cu privirea fixă, cu pumnii încleştaţi, rostind nişte formule ma-gice. "Te botez Academie!" (aşa apa-re o "academie" fără academicieni reali, dar cu salarii cât se poate de reale). "Tu eşti liber!" (şi Statul a dat drumul din închisori unor pedofili).

Societatea românească s-a schimbat. S-a petrecut ceva straniu, o "de-modernizare". Iar dezordinea din stradă este oglindită, şi adesea cauzată, de dezordinea din limbaj. Numele puse aiurea sunt ca pietrele ieşite din pavaj, în care ne rupem picioarele. Dar şi aici probabil că Guvernul socialist va veni cu o soluţie. Mergem să ni le descânte la vrăjitoare. Iar autorităţile vor avea ocazia să mai acorde şi ceva subvenţii, pentru "dezvoltarea meseriilor tradiţionale".