Depozitarul Central ar putea fi nevoit să-şi externalizeze arhiva

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 4 februarie 2011

Conducerea Depozitarului Central ar putea fi nevoită să apeleze la serviciile unei firme specializate pentru păstrarea arhivei instituţiei, dat fiind că există slabe şanse să fie suficient spaţiu pentru arhiva Depozitarului în clădirea unde acesta urmează să se mute, spun surse care nu au dorit să le fie citate numele.

Acţionarii Depozitarului Central au votat, în Adunarea Generală de miercuri, mutarea sediului instituţiei în clădirea "IBC Modern", unde activează şi Bursa de Valori Bucureşti, vis-a-vis de Biserica Armenească. Mutarea efectivă ar urma să aibă loc în circa două luni, potrivit estimărilor conducerii DC.

Sursele citate susţin că numai mutarea arhivei în altă locaţie ar putea costa 12.000 de euro, potrivit unor calcule estimative, arhiva cântărind câteva tone: "Probabil că va trebui să contactăm o firmă specializată şi să externalizăm serviciile de păstrare ale arhivei pentru că nu vom avea loc în clădirea în care ne mutăm pentru toate documentele pe care suntem obligaţi să le păs-trăm. Mutarea efectivă a arhivei, trans-portul către altă locaţie ar putea costa circa 12.000 de euro, după unele estimări. Ulterior, ar trebui să plătim în jur 1.500 de euro pe lună firmei care ne va prelua arhiva, dar şi alţi bani de fiecare dată când vom avea nevoie de un document din arhivă, faţă de circa 1.050 de euro pe lună cât plăteam până acum ".

Arhiva Depozitarului reuneşte mii de documente puse la păstrare de-a rândul anilor în care sunt consemnate operaţiunile pe care Depozitarul le-a înregistrat pentru emitenţi (majorări, diminuări de capital etc), dar şi pentru investitori (extrase de cont, operaţiuni necesare în cazul succesiunilor etc).

Depozitarul Central şi-a început activitatea în 2007, după ce Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CMVM) a dat o Decizie prin care a anulat contractele Registrelor independente cu emitenţii de la bursă, dispunând că nou înfiinţatul Depozitar Central va fi continuatorul de drept al contractelor lor (urmând să le reînnoiască cu fiecare emitent).

Depozitarul a preluat astfel pres-tarea serviciilor de depozitare şi registru a valorilor mobiliare tranzacţionate pe piaţa reglementată şi în cadrul sistemelor alternative de tranzacţionare. Ulterior, din martie 2007, Depozitarul a preluat şi func-ţia de decontare-compensare a tranzacţiilor.

Mutarea sediului Depozitarului Central poate fi interpretată drept o intenţie a conducerii Bursei de Valori Bucureşti de a întări controlul asupra societăţilor din Grup, mai ales că de anul acesta, BVB are obligaţia să raporteze situaţiile financiare consolidate, la nivel de Grup.

Membri din conducerea BVB au declarat că mutarea sediului Depozitarului Central va duce la economii cu chiriile plătite pentru societăţile din Grup.

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. Asta cu raportarea situatiilor financiare si mutarea sunt TZEPESHISME FARMACHIZATE.Unul vrea sa fie sigur ca isi poate acoperi trecutul plin de rompetroale ,si rasdace si celalalt sa aiba acces la informatii...

    1. Cum adica sa o externalizeze. Pai rolul lui e sa aiba arhiva. Va dati seama ca actualul CA vrea sa scape de "mortii" din dulap...Numai la noi se poate intimpla asa ceva. Depoziatarul depoziteaza. Ca altfel ii spuneau FARMACHIZATORUL CENTRAL. Ca vamesilor imtr-o buna zi o sa ii vina vremea si astuia pentru rompetrol. Si sefului lui de la banca. E tzeapa secolului pe care astia au tras-o...Si acum sunt bancheri respecyabili. Ma rog la o banca din tzara aia de oameni "respectabili"...stitzi voi...Malaka

      Daca externalizarea se intimpla parca vad ca baietii si fetitele de la CNVM vor mai avea de platit ceva in plus fata de FNI..

      E deja externalizata o parte din ea!!! nu sunteti informati corect!

    Stiti ce este curios de ce Farmache nu paraseste BVB, se tine scai de ea. Si aceasta intelegere cu Tepes, face ce spune Tepes, ma indoiesc. Au transformat Bursa intr-o clica de amante si despre Ionescu ce sa ma spunem, poate isi mai cumpara un scaun, ceva, orice, oricum altceva nu are de facut.Tepe investitori si actionari fraieri. De fapt cine este Tepes si ce a facut el ptr.BVB? Cine stie ia sa spunea acum.

    Mie imi este dor de Dan Paul. Dragut om. Asta vedea caracterul omnului de la o posta. De ce naiba s-a dat la fund L-a facut Farmache si pe asta. Auzisec ca asta s-a opus aducerii lui Ionescu . Stia el ce stia. In BVB sunt doifosti brokeri acum, Ionescu si consiliera de imagine. Vsrza, domnule si nu alta.Pe asta cine a adus-o oare? A cui o fi si asta?Altii muncesc anii sa ajunsa consilieri cu capul insa!

    1. Dan Paul , ce gluma buna ! are cel mai activ broker din piatza!

    BVB are arhiva, va spun eu ca nu.Ii duce in aceeasi cladire sa ii conroleze mai bine, dar cu Adriana nu le merge.Asta nu ste la fel de maleabila ca Anca, asta-i sigura pe ceea ce stie.Nu o poate controla nimeni spun eu. Iar de Ionescu scapa in 2 luni, duca-se unde va vrea.Oricum el de capavil ce este nu sta mult in locFarmache si Escu dar plecati si tot plecati si in loc na va mai opriti, hai gata..mai lasati-ne sa ne facem si treaba.

    sugerez depozitatul sa-si duca ahiva in general avramescu acolo unde a cumparat Farmacedontul terenul si vad ca nu mai spune nimeni de el.Cum se mentine asta si nu-l da jos nimeni. Pe Donoaiaca l-a dat la o parte desi Isarescu si-l dorea.Din pacate si atunci si acum se mentin numai nulitatile si cei care nu au de-a face cu businesul si piata de capital.

    Oare ce os pinie are si Ministerul de finante sau DGIPI vizavi de toata tarasenia asta cu mutatul oare celelalte instituti nu CNVM ca asta este cumparat nu se sesizeaza de nimic sa ii caute putin vorba lui Nastase de ooooouuuuaa, oare in tratatul de la Lisabona nu este un paragrav si vizavi de asta.

    daca se va intimpla totusi mutarea si nu vor da inapoi sa vezi politie si procuratura pe capul lor

    1. e cumva interzisa mutarea unei societatii !!!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb