DEŞI ASUPRA COMPANIEI PLANEAZĂ SUSPICIUNI PRIVIND EXISTENŢA STOCURILOR  Creditorii Romcab au amânat selecţia unui evaluator

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 18 august 2017

Creditorii Romcab au amânat selecţia unui evaluator

Adminstratorul judiciar prezentase patru oferte, între 10.000 de euro şi 35.000 de euro

Comitetul creditorilor "Romcab" (MCAB) a amânat, la începutul lunii august, selecţia unui evaluator, urmând ca administratorul judiciar RTZ & Partners SPRL să solicite oferte suplimentare de evaluare a bunurilor aflate în patrimoniul companiei.

Din comitetul creditorilor fac parte Banca Transilvania (preşedinte), Piraeus Bank Romania, Elbi Electric & Lighting SRL, MFC Commodities Trading GMBH şi Sadalbari SRL.

Tribunalul Mureş a aprobat, pe 20 februarie, intrarea în insolvenţă a producătorului de cabluri, la cerere, în condiţiile în care societatea a raportat o pierdere de 39 de milioane de euro, în 2016, deşi înregistrase un profit de 9 milioane de euro, în primele nouă luni de anul trecut.

Diferenţa de raportări a venit pe fondul unei deprecieri masive a stocurilor, justificată prin erori contabile de managementul companiei, ceea ce a ridicat semne de întrebare privind existenţa în realitate a stocurilor raportate anterior de companie.

Creditorii au avut pe masă patru oferte pentru evaluarea bunurilor, preţurile variind între 10.000 de euro şi 35.000 de euro.

CS Invest Consulting SRL, din Cluj-Napoca, a solicitat un onorariu în cuantum de 19.000 euro + TVA, termenul de predare fiind de 40 de zile lucrătoare de la primirea tuturor documentelor necesare evaluării. Darian DRS SA, din Cluj-Napoca, a solicitat 17.000 euro + TVA, cu termen de finalizare de 25 de zile lucrătoare.

Evaimob-Optimus Valorem SRL, din Bucureşti, a propus un onorariu de 35.000 euro, asumându-şi un termen de 50 de zile.

Varasciuc Bogdan Catalin PFA, din Botoşani, a cerut 45.000 lei, termenul de finalizare asumat fiind de 45 de zile.

În iulie, Tribunalul Mureş a decis să respingă contestaţiile formulate de mai mulţi creditori împotriva deciziei Adunării Creditorilor "Romcab", din data de 2 mai, în care fusese numit comitetul creditorilor, format din Banca Transilvania (preşedinte), Piraeus Bank România SA, Elbi Electric& Lighting SRL, MFC Comodities Trading GMBH, Sadalbari SRL (membri).

EximBank este cel mai mare creditor al "Romcab", având de recuperat 210 milioane de lei, în nume propriu şi în contul statului, potrivit tabelului preliminar al creditorilor. Tabelul creditorilor Romcab cuprinde datorii de un miliard de lei.

Banca Transilvania are de recuperat 111 milioane de lei, în timp ce banca de stat CEC Bank are o creanţă de 34,6 milioane de lei.

"Sadalbari" SRL doreşte să recupereze de la producătorul de cabluri 101 milioane de lei, din care 88,54 milioane de lei reprezintă o creanţă înscrisă sub condiţie suspensivă.

"Romcab" este controlată de "Sadalbari", în acţionariatul căreia au avut loc schimbări în acest an. Astfel, "Sadalbari" nu mai este controlată de Zoltan Prossez, preşedintele Romcab şi administratorul special al acesteia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb