Despre importanţa de a fi drăguţi cu străinii...

Dintotdeauna am vrut să le sugerez Românilor Importanţi (sau chiar să le dau lecţii) despre importanţa de a fi drăguţi cu străinii, iar acum putem vedea de ce acest lucru este foa­rte, foarte necesar. Se pare că cineva de la Standard & Poors sau "Mr. Fitch" a avut o experienţă foarte neplăcută în relaţia cu vreun oficial român. Poate că era vorba de cineva din mediile politice. Poate că acel oficial a refuzat să vorbească cu reprezentantul agenţiei, sau s-a lăsat aşteptat prea mult timp. Sau, în realitate, "Mr. Fitch" evident a vorbit numai cu bancherii internaţionali, ca de obicei, şi aceştia au decis să reducă rating-ul României, conform agendei respectivilor bancheri, fără a ţine în vreun fel cont de fundamentele realităţii economice.

Cum altfel s-ar putea explica acest fiasco al rating-ului de ţară? Economia este în sfârşit aşezată pe baze solide şi creşte, băncile româneşti nu sunt în criză, BNR are rezerve importante, iar leul, datorită intervenţiilor bine sincronizate ale BNR, şi-a menţinut o relativă stabilitate. Domnul Isărescu a fost adesea criticat pentru că a ţinut strâns frâiele expansiunii creditelor în ultimii doi ani, dar aceasta s-a dovedit o abordare înţeleaptă, aşa că România nu este la fel de vulnerabilă la criza creditelor ca alte ţări din UE. Repet, băncile româneşti sunt sigure. Pe plan internaţional, datoria guvernamentală a fost menţinută în limite prudente. De fapt, în sferele financiare, cuvântul "prudent" este ceea ce a dat formă politicilor în defavoarea creşterii, dar cu evitarea riscurilor de supraîncălzire. Nu ar fi deloc fantezist să spunem că Domnul Isărescu a împărtăşit viziunea multor analişti internaţionali, care au prevăzut prăbuşirea sistemului ipotecar cu grad ridicat de risc (cunoscut şi ca "sub-prime") şi a devenit îngrijorat cu privire la speculatorii imobiliari străini ce şi-au făcut apariţia în Româ­nia în ultimii ani. România are o politică monetară solidă, aplicată ferm. Ce altceva şi-ar mai putea dori inves­titorii?

Ar mai rămâne politica: poate că analistul de rating la care mă referea­m a fost, ca mulţi alţi străini, perplexat de ostilităţile din cadrul coaliţiei şi sateliţilor săi şi a tras concluzia că bătăliile perpetue ale politicienilor români destabilizează economia. Nu pot să cred asta. Aceste agenţii de rating sunt instituţii experimentate, mature şi, aş spune, venerabile, ce nu se lasă impresionate de toane politice. Acestea ar trebui să ştie foarte bine că un semn excelent al maturităţii democratice este acela că luptele interne din mediile politice nu au, practic, niciun impact asupra treburilor de zi cu zi ale ţării şi este evident că alegerile generale din acest an par să ocupe gândurile, sau, cel puţin, conversaţiile oamenilor într-o măsură mult mai mică decât în anii anteriori. Oamenii pur şi simplu îşi văd de treabă.

De asemenea, este foarte ciudat că România şi-a văzut ratingul coborât pe când Ungaria a luat-o spectaculos la vale, fără a cădea deloc în dizgraţie. Este încă şi mai ciudat că România şi-a pierdut recomandarea de ţară benefică investiţiilor, deşi este membră a UE şi, ca atare, se poate spune că are o plasă de siguranţă, dacă se întâmplă să fie nevoie. Atât de ciudat, încât trebuie să tratăm cu toată atenţia supoziţia editorului acestui ziar, şi a altor analişti experţi, cum că scăderea rating-ului a fost rezultatul direct al încercărilor anumitor bancheri străini de a-şi închide poziţiile în tranzaţii speculative ("margin trading"), iar aceşti bancheri "au răcit" când Domnul Mugur Isărescu a pus capăt aranjamentelor lor drăguţe. Esenţialmente, aceştia aveau nevoie de scăderea rating-ului României pentru a slăbi leul şi a-şi închide acele poziţii. Trebuie să spun că această supoziţie este foarte plauzibilă, iar observaţiile pe care Guvernatorul Isărescu le-a făcut recent în presă, precum şi decizia sa de a spori rezervele minime obligatorii impuse băncilor tind mai degrabă să susţină această supoziţie, decât s-o contrazică. După mine, aceasta merită cel puţin investigaţii suplimentare.

Putem face o paralelă clară cu Marea Criză din 1929. În cartea pe care a scris-o cu privire la acest eveniment, J.K. Galbraith descrie cum, în America, toată lumea s-a îmbolnăvit de febra bursieră şi s-a avântat în speculaţii, cum băncile au devenit mai expuse ca niciodată la toanele pieţei. Cum companii mari, precum cele petroliere, şi-au pus tot banii disponibili nu în capital de lucru, ci la bănci, pentru a obţine o părticică din profitul acestor speculaţii. În plus, autorul arată cât se poate de clar că Federal Reserve Bank of New York şi Consiliul Director al acesteia, nu au luat nicio măsură semnificativă pentru pune capăt lăcomiei nebuneşti a bancherilor, această lipsă de acţiune având consecinţe dezastruoase. Ar fi amuzant să credem că Domnul Isărescu şi-a amintit de aceste întâmplări. În orice caz, spre deosebire de conducerea Federal Reserve, acesta a ajuns la o concluzie vitală: aceea că este de datoria sa ca Guvernator al Băncii Naţionale să pună capăt încercărilor băncilor străine de a da iama prin rezervele României. Aceasta sigur ar explica remarca sa iritată cum că "ei" trebuie să înceapă să realizeze că nu toţi proştii sunt în România şi toţi deştepţii în străinătate. Oare "ei" sunt bancherii străini sau Standard & Poor"s sau "Mr. Fitch??

Pare dezgustător, dacă nu perfect imoral, ca bancherii străini să vină în această ţară şi să încerce să-i distrugă bazele economice de dragul unor profituri imediate, nu în ultimul rând pentru că astfel îşi riscă profiturile mai mari, dar pe termen lung. Confucius a spus: "Înţeleptul ştie cum să facă ceea ce este bun, prostul ştie doar cum să facă ceea ce este profitabil. Banca Naţională a dat dovadă de multă înţelepciune în gestionarea acestei crize, mai multă chiar decât în cazul unor ţări din UE. Se pare ca "Mr. Fitch" nu a observat acest aspect.

Pe de altă parte, investitorii străini speriaţi şi agenţiile de rating ar putea considera că un act de prudenţă al Guvernului ar fi să înceapă imediat să demonstreze, fără întrerupere, un control ferm asupra bugetului, un management bun al deficitului şi existenţa unor politici economice solide. Şi, dacă acest lucru nu este posibil, atunci cineva ar putea să trimită nişte flori la "Mr. Fitch".

Nota: Vivien Ashton a fost membru in Consiliul de Administraţie al Companiei Române de Investiţii, un fond internaţional de investiţii în România, şi Consultant al Bursei de Valori Bucureşti.