Despre nimicuri

Politică, alegeri; alegeri, politică; criză, criză-politică! Nu-i aşa că s-a săturat toată lumea de subiecte băţoa­se, grele, pline de importanţă? Şi, chiar dacă nu s-a săturat, o pauză nu strică niciodată! Vorba corporatistului de frunte, preluată de la înaintaşul său, fruntaşul socialist: "Pauzele lungi şi dese ne aduc mereu succese!" Ca să nu pierd vremea, în pauza asta, am o sumă de cuvinte despre un singur cuvînt: Respect. Mai ales, despre destinul lui şi al sintagmei "lipsa de respect" în societatea româneas­că actuală.

Dintre toate bolile şi suferinţele acestei alcătuiri, mult încercate, pe care o numim societatea noastră, batjocorirea şi izgonirea noţiunii de respect mi se pare cea mai dătătoare de seamă pentru viaţa pe care o ducem, de la firul ierbii, pînă în vîrful piramidei puterii, avuţiei şi prestigiului. Să nu creadă cineva şi să nu-şi facă iluzii: istoria acestei grave suferinţe nu începe ieri şi nici alaltăieri, ci cu mult înainte de a se fi născut generaţiile de astăzi. Din păcate, este o "boală" transmisibilă, inclusiv generaţional! Ce spune? La ce ne trimite noţiunea de respect? De ce-ar fi ea acum, ori ar fi fost vreodată, importantă? Dacă lăsăm dicţionarele la o parte, atunci "res­pectul" şi "a respecta" ni se înfăţişează ca forme ale unui contract social. Un contract care atestă o alianţă, o legătură tare, una care începe cu recunoaşterea reciprocă, continuă cu asumarea obligaţiei de apărare comună şi se finalizează cu asumarea unei căi stabile şi consonante de conduită. Cine sunt părţile la contract? Una este persoana, omul în deplinătatea dimensiunilor sale individual-psihologice şi sociale, iar cealaltă este o subtilă şi imponderabilă alcătuire, aproape o plăsmuire, "Valoarea"; o entitate fără de care societatea arată ca o corabie fără cîrmă, hărţi de navigaţie, busolă şi sextant. Să zicem, spre exemplu, că va­loarea a luat forma de "Onoare". A exersa respect faţă de onoare înseamnă a face un legămînt de recunoaştere reciprocă. E ca şi cînd ai scrie: "Eu, subsemnatul recunosc Onoarea ca valoare socială şi individuală şi mă angajez să o promovez şi să o apăr împotriva tuturor duşmanilor săi, chiar cu preţul vieţii; Eu, valoarea numită Onoare îl recunosc pe X ca părtaş cu legămînt al meu - om de onoare!"..., după care urmează angajamentele de apărare reciprocă, de fidelitate, clauzele de penalitate, în cazul încălcării contractului etc. Oricare ar fi întruchiparea concretă a valorii, respectul reprezintă, mereu, unul şi acelaşi tip de contract pe care un individ, o comunitate, o colectivitate, alege de bună voie să îl încheie cu ea! Respectul este forma cea mai sigură de a lega valorile de viaţa şi activitatea umană concretă. Este, poate, cea mai importantă modalitate de a transforma valorile din simple "obiecte" ţinute în vitrină pentru a fi admirate sau venerate, în unelte vii, folositoare, ale vieţii de zi cu zi. Modernitatea este, prin definiţie, promotoare a contractualităţii. Nu este deloc întîmplător, deci, că performanţa socială este puternic legată de măsura în care acest tip de relaţie contractuală este utilizată de cei mai mulţi dintre cetăţeni, este considerată de ei utilă, sigură şi folositoare. Simetric, sfîrşitul modernităţii şi intrarea ei într-o perioadă de aglomerare, adîncire şi suprapunere a crizelor, pe care rău o numim post-modernitate, este marcată mai mult decît de orice altceva de deteriorarea Respectului ca tip de contract social între Om şi Valorile lumii sale. Totul a început, iniţial, ca un joc. Unul reluat şi amplificat cu fiecare generaţie. Un joc cu valorile, al cărui scop este scoaterea din vitrină a celor considerate inutile sau desuete şi promovarea altora, specifice "noilor vremi". În strategia de "devalorizare", exersarea sistematică şi în forme extreme a lipsei de respect s-a dovedit una dintre "soluţiile" cele mai performante. A devenit repede un joc foarte popular! Ca şi video-jocurile şi jocurile pe computer! Restul îl cunoaştem cu toţii!

Ceea ce este cu totul remarcabil şi aproape imposibil de înţeles este de ce nu îl recunoaştem cu aceeaşi uşurinţă. Pentru că, dacă am recunoaşte urmările lipsei de respect într-o societate, atunci am reacţiona la costurile uriaşe pe care le plătim pentru această atitudine şi soluţie de convieţuire. Priviţi o clipă în jur! De la mizeria fizică a străzilor pe care ne purtăm paşii, la cea morală, care ţine de indiferenţă, bădărănie, grosolănie, zgomot, violenţă şi droguri, totul povesteşte despre un singur lucru - lipsa generalizată de respect pentru spaţiul public. Priviţi viaţa politică - de la minciuna şi înşelătoria instituţionalizate, la grotescul măştilor sub care impostura abia mai încearcă să se ascundă, totul vorbeşte despre lipsa de respect a celor care exercită mandatul puterii şi al guvernării, faţă de cei de la care îl primesc. Priviţi o clipă cu ochii deschişi şi mintea în stare de trezie către aşa-zisa indus­trie de distracţii şi amuzament pe care o cultivă mass-media din Româ­nia şi veţi fi îngroziţi de enormitatea grobianismului şi a obscenităţii deversate fără urmă de respect pentru valori ca ARTĂ, FRUMOS, ELEGANŢĂ, SENSIBILITATE, DECENŢĂ etc. Lipsa reciprocă de respect a devenit condiţia instituţională a relaţiilor dintre elevi, studenţi şi profesori, dintre categorii şi clase sociale, dintre oameni aparţinînd aceleiaşi profesii sau ocupaţii, ori aparţinînd aceluiaşi club, spaţiu de locuire, ori familie. Lipsa de respect pentru lucrul bine făcut, mai general, pentru lucruri şi funcţionalitatea sau valoarea lor estetică, pentru timp, al tău şi al altora, pentru viaţă, fie ea a plantelor, a animalelor ori a oamenilor, este moneda curentă a relaţiilor noastre sociale. Lipsa de respect pentru lege, pentru normă şi mai general pentru valoare, orice formă ar lua ea, a devenit marca "normalităţii" noastre, atît de anomice. Cineva ar putea fi tentat să spună că toate aceste valori şi relaţia oamenilor cu ele, prin intermediul respectului, nu au dispărut, ci au fost înlocuite de bani şi respectul pentru ei. Nimic mai fals! Nu există ofensă mai dizolvantă, ori dispreţ mai acid pentru bani, decît risipa. Puţine societăţi s-ar putea întrece cu cea românească în această materie! Performanţa nos­tră socială, la risipă vreau să zic, mai ales cea din ultimele două decenii, este greu de egalat! Nu sunt multe comunităţi umane care se pot lăuda că au aruncat şi continuă să arunce pe apa Sîmbetei, chiar sub ameninţarea celei mai grozave crize, atîtea valori şi bunuri, a căror expresie în bani, nu se oboseşte nimeni să o mai consemneze, cel puţin! Ei, dar ce contează toate astea, faţă cu politica şi cu mizele ei?! Aşa e, nu contează, dar v-am prevenit: astăzi, doar despre nimicuri!