Deutsche Bank acuză BCE că a trecut de "partea întunecată" a politicii monetare

Personalitatea multiplă a celei mai mari bănci din Germania, Deutsche Bank, a apărut cam des în public în ultimele luni. Unii psihiatri consideră că aceasta reprezintă o cale de evadare din suferinţă.

Este adevărat că DB trece printr-o mare suferinţă, dar nu este periculos să îţi îndrepţi furia şi criticile către BCE? Sau nu mai contează, pentru că DB nu mai are nimic de pierdut?

În iunie 2016, David Folkerts- Landau, economistul şef al grupului financiar, a lansat un atac fără precedent împotriva politicii monetare a BCE, însă intensitatea acestuia tocmai a fost depăşită prin publicarea unei analize în care Mario Draghi este acuzat că a trecut de "partea întunecată" a politicii monetare (n.a. "The dark sides of QE", din seria "Puncte de vedere ale DB").

"De când Mario Draghi a promis că va face totul, în 2012, creşterea economică din zona euro abia poate fi observată, performanţa pieţei muncii este cea mai slabă la nivelul ţărilor industrializate, datoriile sunt nesustenabile, iar inflaţia este cu mult sub propria ţintă a băncii", îşi începe Folkerts-Landau atacul şi avertizează că "efectele negative devin copleşitoare".

În opinia economistului şef al DB, "primul paradox al intervenţiilor BCE îl reprezintă tocmai blocarea reformelor pe care a încercat să le stimuleze", în condiţiile în care dobânzile mai ridicate şi riscul ridicat al refinanţării datoriilor publice a obligat guvernele "să fie mai serioase cu privire la reforme", dar "intervenţia BCE a ciuntit perspectiva reformării semnificative a pieţei muncii, a sistemelor juridice, a asigurărilor sociale şi a sistemelor de taxare".

În al doilea rând, cumpărarea masivă a obligaţiunilor guvernamentale şi ale corporaţiilor a distorsionat aşa de tare preţul de pe piaţă, încât "preţurile şi-au pierdut rolul de semnal al condiţiilor de pe pieţe".

Însă "cea mai întunecată parte" a politicii monetare a BCE o reprezintă "concentrarea riscului în bilanţul băncilor centrale din Eurosistem", deoarece "o eventuală restructurare a datoriilor suverane ale unui stat membru al zonei euro va conduce la pierderi suportate de contribuabili", adică se va ajunge la o socializare a pierderilor.

Oare de ce nu a luat DB aceeaşi poziţie şi când a fost vorba de socializarea pierderilor din bilanţurile băncilor de importanţă sistemică în perioada acută a crizei financiare? Atunci era dominantă o altă "personalitate"?

După ce a mai afirmat că "intervenţia BCE nu a avut un efect net pozitiv asupra celor care economisesc", Folkerts-Landau a subliniat că "politica BCE a determinat o alocare defectuoasă a capitalului, al cărei rezultat a fost prevenirea distrugerii creative şi crearea bulelor speculative pe piaţa activelor financiare".

De asemenea, "creşterea creditării s-a făcut mai mult pe seama unor debitori cu bonitate redusă", iar acest fenomen a "eliminat necesitatea ştergerii creditelor neperformante din bilanţurile băncilor cu probleme".

Se pare că "forţa" teoriilor lui Schumpeter, pentru care "distrugerea creativă este esenţa capitalismului", şi Ludwig von Mises este puternică în "ucenicul" David Folkerts-Landau, în opinia căruia "proiectul euro este eronat".

În aceste condiţii, promisiunea lui Mario Draghi că va face totul pentru salvarea monedei unice a condus la "împingerea hazardului moral într-o dimensiune mult mai largă". Ce nu a remarcat David Folkerts-Landau este eliminarea oricărei moralităţi din acţiunile BCE, noţiunea de "moral" regăsindu-se doar într-unul dintre cele mai distructive aspecte ale politicilor monetare din ultimii ani, respectiv "hazardul moral".

"Îţi trebuie tărie să rezişti părţii întunecate. Numai cei slabi o îmbrăţişează", spunea maestrul Jedi Obi-Wan Kenobi în galaxia îndepărtată din "Războiul stelelor".

Dar chiar şi lorzii Sith ştiau semnificaţia responsabilităţii pentru propriile fapte, responsabilitate care nu mai există, dacă a existat vreodată, în "Steaua Morţii" de la Frankfurt.