Dezvoltatorul Coresi Avantgarden: "Piaţa imobiliară din Braşov este foarte fierbinte"

O.V.
Ziarul BURSA #Companii #Imobiliare / 7 octombrie 2016

Dezvoltatorul Coresi Avantgarden: "Piaţa imobiliară din Braşov este foarte fierbinte"

Piaţa imobiliară din Braşov "este una foarte fierbinte", a declarat Daniela Kasper, partener în cadrul dezvoltatorului care construieşte complexul rezidenţial Coresi Avantgarden, în deschiderea celei de-a 11-a ediţii a Târgului Imobiliar Braşov. Daniela Kasper a declarat că foarte multe locuinţe se vând din stadiul de proiect: "Noi vindem la preţul de 800-900 de euro pe metrul pătrat, iar marjele de profit tind să devină tot mai mici, având în vedere că vrem să aducem materiale de cea mai bună calitate şi să punem materiale termoizolante nu de 10, ci de 15 centimetri, astfel încât cheltuielile ulterioare ale clientului din punct de vedere energetic şi al impozitelor să fie cât mai restrânse".

Potrivit acesteia, cele 400 de locuinţe scoase la vânzare în cadrul Coresi Avantgarden au fost deja vândute, în această perioadă urmând să fie scoase la vânzare ultimele 170 de apartamente ale primei etape a proiectului.

La rândul său, Ionuţ Angheluş, omul de afaceri care controlează dezvoltatorul Urban Invest, a declarat că Braşovul este o piaţă pe care se vinde foarte bine, "marjele de profit, însă, tind să devină tot mai mici deoarece costurile cresc de la un an la altul". "De exemplu, nouă ne-au crescut cheltuielile cu salariile cu 25% faţă de anul trecut. Şi este tot mai greu să găseşti profesionişti, că oameni care să lucreze poţi găsi, dar sunt din aceia care pleacă după două săptămâni. Anul acesta, de exemplu, avem făcute 200 de lichidări, ceea ce înseamnă cam una pe zi", a declarat dezvoltatorul. Urban Invest a livrat până acum 1.000 de locuinţe, având în dezvoltare alte 600.

40 de expozanţi - dezvoltatori, bănci, firme de mobilă - participă la cea de-a 11-a ediţie a Târgului Imobiliar Braşov care va avea loc până duminică. TIB are loc la Braşov Business Park.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb