Diederik Pen a fost promovat în funcţia de Executive Vice President & Chief Operations Officer

Alexandra Cismaru
Companii / 20 martie 2017

Diederik Pen

Diederik Pen

Wizz Air Holdings Plc ("compania Wizz Air") cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est, anunţă astăzi promovarea lui Diederik Pen, Chief Operations Officer, în funcţia de Vice-preşedinte Executiv & Chief Operations Officer cu începere imediată din 1 aprilie 2017, potrivit unui comunicat al companiei.

Jozsef Varadi, Wizz Air Chief Executive Officer, declară: "Suntem încântaţi de promovarea lui Diederik Pen în poziţia de Vice-preşedinte Executiv şi Chief Operations Officer. În ultimii patru ani, Diederik a jucat un rol important în dezvoltarea şi creşterea cu succes a companiei. Promovarea sa reflectă importanţa unei echipe puternice pentru a oferi o creştere a capacităţii cu 20% în anul fiscal curent şi pentru a extinde operaţiunile în 28 de oraşe din 15 ţări în 2017, însă în acelaşi timp menţinând cea mai bună utilizare a aeronavelor şi siguranţa zborului. Suntem nerăbdători ca Diederik să continue să îşi aducă valoarea la contribuţia companiei din rolul lui de Vice-preşedinte Executiv şi Chief Operations Officer".

Potrivit ccomunicatului, Diederik Pen s-a alăturat companiei în ianuarie 2013 ca Chief Operations Officer şi a condus echipa de operaţiuni a companiei pentru a oferi cele mai bune servicii, cel mai mic cost şi operaţiuni de încredere pentru operator. Wizz Air continuă să înregistreze o rată de utilizare de top în industrie, peste 12 ore/zi, pentru flota sa de Airbus A320 şi A321, una dintre cele mai tinere din Europa şi cu una dintre cele mai mici rate de anulare din domeniu. Având biroul în sediul central al companiei din Budapesta şi raportând direct CEO-lui, noua poziţie face parte din conducerea executivă a companiei, iar Chief Flight Operations Officer, dar şi alţi membri ai echipei executive îi raportează direct.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb