Două din cele mai mari companii din judeţul Sibiu, Ambient şi Concefa vor concedia aproape 1.000 de oameni, principala cauză fiind criza economică de pe plan mondial, au anunţat, IERI, reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sibiu. "Sunt două motivele care duc la aceste dispnibilizări. Primul este legat de faptul că activitatea noastră se reduce, anual, în perioada rece, ceea ce face să restrângem cheltuielile. În al doilea rând, noi aveam în plan o eficientizare a activităţii, prin reducerea cheltuielilor, iar criza financiară a grăbit acest proces", a declarat ieri Dana Modrescu, manager marketing şi comunicare în cadrul Ambient.
La reducerea costurilor în vederea eficientizării activităţii se referă şi acţionarul principal al Ambient, Ioan Ciolan. "În orice moment, obiectivul cheie al unei companii este controlul costurilor. În contextul actual, administrarea eficientă a costurilor este stringentă şi direct responsabilă de viitorul companiei", a declarat Ciolan.
Disponibilizarea celor 248 de angajaţi va duce la reducerea efectivului de personal cu circa 8%.
Mult mai numeroasă va fi concedierea de la Concefa.
Compania de construcţii patronată de omul de afaceri Horaţiu Cercel a anunţat disponibilizarea a peste 700 de angajaţi. Concedierea colectivă a unui număr de 705 angajaţi este periodică, până în 20 februarie 2009, iar motivele invocate de companie sunt condiţiile meteo din perioada de iarnă, care nu permit desfăşurarea activităţii în condiţii normale.