Domnia urii

Atunci când statul de drept (rule of law) nu mai funcţionează, vine timpul domniei urii (rule of hate). Iar crimele declanşate de domnia urii au devenit astăzi o tristă banalitate. Teoriile conspiraţiei, promovate de populiştii de toate obedienţele, motivează deja atentatele. Asmuţiţi împotriva elitelor de lideri lipsiţi de scrupule, care folosesc populismul pentru a produce falii în societate, extremiştii au trecut la fapte. Ultimul exemplu, Robert Bowers, principalul suspect al poliţiei în cazul atentatului de la sinagoga din Pittsburgh, ar fi strigat înainte de a deschide focul: "Toţi evreii trebuie să moară". Dar, premergător atacului, acesta frecventase lumea teoriilor conspiraţioniste şi publicase în mod regulat texte antisemite pe un site extremist, acuzând evreii că aduc musulmani "răi" în Statele Unite.

Politicienii populişti pot încerca să se ascundă după regrete formale, dar nu se pot deroba de responsabilitatea pe care o poartă în privinţa jus­tificării domniei urii. În articolul publicat duminică 28 octombrie, Chemi Shalev, corespondentul american al cotidianului israelian Haaretz a analizat cu luciditate responsabilitatea liderilor iliberali în "Dis­perarea evreilor americani după atrocităţile de Pittsburgh este agravată de complicitatea lui Trump şi de ipocrizia lui Netanyahu" (US Jews' Dsespair Over Pittsburgh Atrocity Is Compounded by Trump's Complicity and Netanyahu's Hypocrisy): "Victimele teribilului atac terorist asupra sinagogii «Arborele vieţii» au fost ucise, în primul rând din cauza identificării lor cu valorile pe care ambii lideri le detestă".

Deja Hannah Arendt cu teoria banalităţii răului elaborată în "Eichmann la Ierusalim" avertiza că, în condiţiile terorii totalitare majoritatea oamenilor au tendinţa de a se conforma leadership-ului. Iar atmos­fera care domină astăzi lumea aduce aminte de perioada emergenţei totalitarismelor dintre cele două războaie mondiale. În cazul lui Adolf Eichmann, cel care a coordonat "soluţia finală", Arendt credea ca acesta nu a fost neapărat un fanatic sau un sociopat, aşa cum probabil este cazul cu asasinul de la Pittsburgh, ci o persoană obişnuită care nu putea gândi critic şi se supunea ierarhiei.

Riscul ca domnia urii să producă o birocraţie a urii nu poate fi neglijat. Supunerea necritică faţă de o autoritate a fost şi mai clar relevată de celebrul experiment al lui Stanley Milgram de la Yale în iulie 1961. Atunci, Milgram a demonstrat că sub coordonarea unei autorităţi oamenii obişnuiţi pot accepta să-şi tortureze semenii. Pentru Milgram acest comportament se explica fie prin teoria conformismului, care spunea că un subiect care nu are nici abilităţi, nici expertiza care să justifice luarea unei decizii, mai ales în special în situaţii de criză, este tentat să lase povara deciziei asupra grupului sau ierarhiei, fie prin teoria asumării rolului de agent al statului, pentru care individul se comportă ca un agent al statului, fără să-şi asume răspunderea morală pentru acţiuni sau pentru consecinţele lor, trecând întreaga res­ponsabilitate asupra statului.

Când cei ce promovează domnia urii ajung la putere, aceştia, prin însăşi poziţia pe care o ocupă, legitimează politica urii. O astfel de politică nu poate produce armonie socială sau politică, ci doar discordie şi conflict.