DONAREA DE SÂNGE Bănicioiu: "Deschidem un centru la Spitalul Fundeni, apoi la Universitar şi la Bagdasar"

A.C.
Miscellanea #Sănătate / 21 august 2014

Ministrul Sănătăţii, Nicole Bănicioiu, a anunţat, astăzi după ce a donat sânge, în cadrul campaniei lansate de el, că va reînfiinţa centrele mari de donare din spitale, închise acum trei ani, începând cu Spitalul Fundeni, în septembrie, şi continuând cu Spitalul Universitar şi Bagdasar, transmit surse din presă.

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, Ministrul de Finanţe, Ioana Petrescu, Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, şi Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, au mers, azi, să doneze sânge, la Centrul de Transfuzie Sanguină (CTS) Bucureşti, după apelul făcut în acest sens de cel dintâi, dat fiind deficitul de sânge din spitale în perioada de vară.

În afară de Eugen Teodorovici, respins la donare pentru că lua antibiotice pentru o răceală, toţi ceilalţi patru membri ai Guvernului au donat.

Şi ministrul Apărării, Mircea Duşa, a donat, astăzi, sânge, la Spitalul Militar.

Nicolae Bănicioiu a declarat, la plecarea de la Centrul de Transfuzie, că se bucură de roadele apelului la donare făcut de el în urmă cu două zile.

"Mă bucur de roadele acelui apel şi văd că şi la centrul Bucureşti, dar şi în ţară numărul donatorilor a crescut. M-au informat că este o creştere de 20 - 25% a numărului donatorilor. Asta mă bucură. Asta înseamnă că am fost înţeleşi, asta însemnă că populaţia este alături de cei care sunt în suferinţă, cei care au nevoie de sânge. Vom continua, este doar un pas. Suntem decişi să mergem mult înainte şi să avem mai multă îndrăzneală în proiecte de acest tip. Vom colabora cu instituţiile publice unde vom trimite centrele mobile", a spus ministrul Sănătăţii, precizând că programul CTS Bucureşti a fost prelungit până la ora 16:00.

Aceasta a amintit că în urmă cu trei ani au fost închise foarte multe centre de recoltare de sânge şi "acum resimţim consecinţa aceasta".

"Vara este o scădere a numărului de donatori, la fel şi în zilele de iarnă. De aceea cred că reînfiinţarea centrelor mari de donare în spitale este o necesitate. În septembrie deschidem un centru la Spitalul Fundeni şi apoi la Universitar şi Bagdasar. În prezent, în România sunt 42 de centre de transfuzie, două dintre ele fiind în Bucureşti,", a explicat ministrul.

Totodată, Bănicioiu a vorbit despre o lege care va permite majorarea valorii tichetului de masă acordat donatorilor, dar şi despre dotarea viitoarelor centre.

"În momentul de faţă se lucrează la o lege care are prevederi privind creşterea cuantumului cupoanelor de la donare, însă dicolo de cuantumul pe care ne gândim să-l mărim, trebuie să ne gândim şi la partea de infrastructură şi dotare materială", a mai spus Bănicioiu.

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, după donare, că a mai făcut acest lucru de cel puţin două-trei ori.

"Am vorbit cu medicii de aici să organizăm un punct mobil şi la alte instituţii, la Ministerul de Externe, de exemplu, pe baze voluntare. Dar mă bate gândul să invit nu doar diplomaţii români, ci şi ambasadorii acreditaţi la Bucureşti să facă acest gest absolut necesar", a declarat Corlăţean.

Ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu a spus că a venit doar să doneze sânge şi să salveze o viaţă.

"Am venit doar să donez sânge şi sper să ajut să salvez o viaţă. Domnul ministru ştie că are suportul meu întotdeauna", a spus Petrescu precizând că a donat pentru prima dată şi se simte bine.

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a spus că donarea este "un pas mic pe care îl facem azi pentru o cauză mare".

"Dincolo de acest gest al nostru, cred că trebuie să încurajăm participarea la orice cauză socială, fie că donăm sânge, fie că donăm pentru alte cauze", a spus Cazanciuc.

Întrebat dacă va cere o zi liberă premierului şi un cupon de masă, ministrul Justiţiei a răspuns negativ.

"Am aflat că avem dreptul la tichete de masă şi o zi liberă. Am spus că vom lăsa tichetele de masă aici, iar ziua liberă o vom serba prin muncă", a mai spus Cazanciuc.

La rândul lui, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a spus că va reveni la CTS să doneze imediat ce sănătatea îi va permite. El a menţionat că a mai donat sânge o dată demult.

Directorul Centrului de Transfuzii Bucureşti, Doina Goşa, a declarat astăzi că, după apelul făcut de ministrul Sănătăţii, a crescut numărul de donatori, cu 30 - 40%, în această zi înregistrându-se aproape 400 de donatori.

La începutul acestei săptămâni, ministrul Sănătăţii a făcut un apel către cetăţeni să doneze sânge, având în vedere sesizările primite privind deficitul de sânge şi produse de sânge din unele unităţi sanitare.

"În lunile de vară, pe perioada concediilor şi a muncilor agricole, sistemul se confruntă frecvent cu scăderi ale colectei, la centrele de transfuzii prezentându-se cu 20 - 25% mai puţini donatori faţă de media obişnuită. Pe de altă parte, tot în această perioadă, există o cerere mai mare din cauza numeroaselor accidente rutiere sau a operaţiilor planificate", arăta Nicolae Bănicioiu într-un comunicat.

În plus, ministrul Sănătăţii a cerut reprezentanţilor Institutului Naţional de Hematologie analizarea posibilităţii de prelungire a programului de lucru la centrele de transfuzii, dar şi creşterea numărului de utilizări ale celor cinci centre mobile de recoltare achiziţionate în anul 2009.

"Autocarele trebuie folosite nu numai în locuri publice. Trebuie să se deplaseze la instituţii, firme pentru a recolta sânge de la persoane voluntare, aşa cum se procedează şi în alte ţări europene. Fiecare autocar va deservi un număr de judeţe iar activitatea va fi monitorizată atent în vederea creşterii numărului de donări şi reducerii lipsei de sânge", a adăugat Bănicioiu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb