Inspectoratul Județean de Poliție Vrancea a anunțat că a întocmit dosar penal pentru lipsire de libertate în mod ilegal, după incidentul de la Spitalul Municipal Adjud, unde doi inspectori ANPC, aflați în control, nu au fost lăsați să părăsească unitatea medicală.
"În data de 24 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Adjud au fost sesizați telefonic de către un comisar din cadrul C.J.P.C. Vrancea cu privire la faptul că la doi lucrători ai acestei instituții, care au fost în control la Spitalul Municipal Adjud, nu le-a fost permis să părăsească spitalul. Cu ocazia deplasării la fața locului, au fost identificate persoanele, care au relatat faptul că în timp ce încercau să desfășoare un control în interiorul blocului alimentar din cadrul Spitalului Municipal Adjud, acestora nu le-a fost permis acest lucru și li s-a solicitat să părăsească instituția. Reprezentanții C.J.P.C. au încercat să folosească ușa destinată personalului medical care poate fi deschisă doar cu o cartelă de acces, ulterior fiind redirecționați către o altă ieșire, în afara incintei spitalului. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal", informează IPJ Vrancea.
Opinia Cititorului