Două firme solicită insolvenţa "Rompetrol Downstream"

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 17 mai 2010

Reprezentanţii grupului spun că nu există temei

Două firme, Novensys Corporation şi Automotive, solicită Tribunalului Bucureşti deschiderea procedurii insolvenţei în cazul "Rompetrol Downstream", însă reprezentanţii grupului petrolier susţin că nu există temei juridic şi legal, întrucât nu se află în imposibilitate de plată.

În 25 februarie, Novensys Corporation a cerut deschiderea procedurii insolvenţei "Rompetrol Downstream", urmând ca Secţia comercială a Tribunalului Bucureşti să ia în discuţie solicitarea în data de 19 mai, anunţă Mediafax.

"Situaţia creată între şi compania este una strict comercială, în care ambele părţi nu au convenit încă asupra tuturor detaliilor în ceea ce priveşte contractul de prestări de servicii, a modului de derulare a acestuia, toate anexele acestuia şi asupra îndeplinirii de către a obligaţiilor sale contractuale", au declarat, pentru agenţia de presă, reprezentanţii grupului petrolier.

De asemenea, "Rompetrol Downstream" va solicita în 19 mai instanţei respingerea cererii şi obligarea companiei "Novensys" la plata unei cauţiuni de 10% din valoarea creanţei invocate, apreciind că cererea de deschidere a insolvenţei a fost formulată cu rea-credinţă, în contradicţie cu prevederile Legii 85/2006.

O altă firmă, "Automotive" SA, a depus două cereri de chemare în judecată, cu acelaşi obiect, a "Rompetrol Downstream", una înaintată instanţei în 30 aprilie şi alta în 4 mai. Societatea cere deschiderea insolvenţei companiei "Rompetrol", termenele de judecată fiind stabilite pentru 3 şi 15 decembrie 2010.

Reprezentanţii "Rompetrol" spun că "Automotive" solicită recuperarea unei sume de bani care este inferioară creanţei pe care "Rompetrol Downstream" o are împotriva societăţii, reprezentând contravaloarea carburanţilor livraţi în perioada 2009-2010.

"Precizăm că a solicitat, prin intermediul instituţiilor competente, recuperarea acestei creanţe, după ce anterior a avut toată disponibilitatea de a găsi o soluţie pentru stingerea diferendului dintre părţi. Pe de altă parte, societatea Automotive deţine fără niciun titlu legal trei rezervoare pentru depozitarea de GPL care aparţin unei alte societăţi a grupului Rompetrol, Rompetrol Gas", au mai spus reprezentanţii Rompetrol.

Rompetrol Gas face demersuri pentru obligarea societăţii Automotive la respectarea obligaţilor contractuale.

Reprezentanţii "Rompetrol" apreciază că cererile "Novensys" şi "Automotive" pentru deschiderea insolvenţei "Rompetrol Downstream", membră a Grupului Rompetrol, nu au niciun fundament financiar şi juridic care să corespundă realităţii de fapt, grupul petrolier nefiind în imposibilitatea de plată faţă de niciunul dintre furnizorii sau prestatorii de servicii ai companiei.

"Rompetrol Downstream", divizia de distribuţie a carburanţilor din grupul Rompetrol, operează 805 benzinării. Grupul Rompetrol este controlat de compania de stat KazMunaiGaz din Kazahstan.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb