Două minore din Franţa, inculpate pentru că au ameninţat pe Facebook că vor comite un atentat

Internaţional / 13 martie 2016

Două minore din Franţa, inculpate pentru că au ameninţat pe Facebook că vor comite un atentat

Două minore de 15 şi 17 ani au fost inculpate în Franţa pentru că au ameninţat pe internet că vor comite un atentat într-o sală de concerte din Paris, la patru luni de la atacul de la Bataclan, a declarat sâmbătă o sursă judiciară, citată de AFP.

Prezentate vineri unui judecător specializat pe antiterorism, cele două au fost inculpate pentru asociere cu răufăcători în legătură cu o operaţiune teroristă, a precizat sursa citată, potrivit Agerpres.

Cea mai tânără a fost plasată în arest preventiv, iar cea de 17 ani - sub control judiciar, conform cererii parchetului.

Patru adolescente, care au făcut schimburi de mesaje pe reţeaua de socializare Facebook în care afirmau că voiau să comită un atentat, au fost reţinute miercuri de anchetatori ai Direcţiei Generale pentru Securitate Internă (DGSI). Două dintre ele au fost eliberate.

Anchetatorii le suspectează pe tinere că au plănuit un atentat care viza o sală de concerte pariziană.

Ele au afirmat că voiau să comită atentate "asemănătoare cu cele de la 13 noiembrie", a explicat o sursă din cadrul poliţiei.

La acest moment se pare că era vorba doar de o intenţie, pentru că parchetul nu a descoperit nicio armă sau substanţe de natură explozivă.

Două dintre tinere, surori, nu s-au întâlnit niciodată cu celelalte două, care nici ele nu se cunoaşteau. Toate patru locuiau "în oraşe diferite", conform sursei din cadrul poliţiei.

La 13 noiembrie, comandouri de jihadişti au comis mai multe atacuri la Paris, dintre care unul asupra sălii de spectacole Bataclan, unde 90 de persoane au fost ucise, iar altele asupra unor terase de baruri şi restaurante şi în apropiere de Stade de France. Aceste atentate, cele mai sângeroase din istoria Franţei, s-au soldat în total cu 130 de morţi şi sute de răniţi.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. In EGIPT UN COPIL DE 4 ANI a fost condamnat la moarte pentru participare la un atentat terorist(cand avea un an.)Iata ca se poate!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb