Najib El Lakis ne-a transmis prin intermediul avocatului său următorul drept la replică:
"Articolul apărut în Ziarul BURSA din data de 18.04.2019 cu titlul «Investigaţie. La Hezbollah acasă vin bani din piaţa noastră de capital (I)» sub semnătura domnului Mihai Antonescu, în care se face referire la domnul Najib El Lakis este defăimător, bazat pe insinuări şi informaţii total neadevărate şi pe corelaţii jignitoare, încălcând dreptul la imagine, la onoare şi demnitate, drepturi garantate de Constituţia României, tratatele internaţionale la care România este parte şi de legislaţia naţională.
Mai mult decât atât, prin referirile tendenţioase la originea şi religia domnului Najib El Lakis articolul este discriminatoriu încălcând prevederile legale şi valorile la care aderă orice stat democratic.
Domnul Najib El Lakis neagă cu fermitate veridicitatea tuturor afirmaţiilor făcute de autorul articolului şi va utiliza toate mijloacele legale disponibile într-un stat de drept pentru angajarea răspunderii tuturor persoanelor vinovate de încălcarea drepturilor sale fundamentale şi pentru aflarea adevărului".