Drepturi, politică şi mode

CRISTIAN PÎRVULESCU
Ziarul BURSA #Editorial / 29 august 2016

CRISTIAN PÎRVULESCU

Moda nu este neutră politic, ci cât se poate de militantă. Taiorul Channel, minijupa şi bikini nu au reprezentat doar noi stiluri vestimentare, ci forme de expresie politică a libertăţii femeilor. Într-un moment în care aşa numitul extremism de dreapta, naţionalist şi xenofob, tentează din ce în ce mai mult politicienii români care vor să confişte comemorarea Primului Război Mondial şi a Marii Unirii, controversa din Franţa privind portul pe plajă al atât de mediatizatului burkini oferă posibilitatea unei analize a impactului modelor în politică.

Costum de baie compatibil cu interpretarea strictă a regulilor de conduită din religia musulmană, burkini reprezintă nu doar un obiect de vestimentaţie, ci un mesaj politic ultraconservator. Mai precis, unul antiliberal. Apărut în urmă cu mai bine de un deceniu în Australia, costumul burkini a fost conceput de australianca de origine libaneză Aheda Zanetti în 2004 în încercarea de a concilia sportul cu portul voalului islamic. A fost nevoie de un mai bine de un deceniu ca această modă, în contextul amplificării fricilor privind terorismul, să fie instrumentalizat politic atât de extremiştii musulmani, cât şi de cei francezi, dar şi italieni sau belgieni.

A fost suficient ca pe 13 august portul costumului de baie burkini pe plaja din mica comună corsicană Sisco să ducă la o confruntare violentă între membrii unei familii de origine marocană şi săteni ca scandalul burkini să fie instrumentalizat. În două săptămâni, 31 de localităţi franceze, majoritatea din zona de sud a Franţei (Coasta de Azur, Corsica) au luat decizia de a interzice portul costumului de baie burkini, în primul rând Nisa şi Cannes. Deşi, conform unei anchete publicate de Le Monde, doar 4 patru din cele 31 de comune au şi aplicat sancţiuni persoanelor care purtau burkini (Nisa şi Cannes cele mai multe, dar şi Vallauris Golfe-Juan Mandelieu-la-Napoule) limitarea unor drepturi începea să fie legitimată, cu atât mai mult cu cât Curtea de apel din Nisa declarase hotărârile municipale de interzicere legale.

Decizia Consiliului de Stat francez din 26 august prin care se răspunde unei plângeri depuse de Liga Drepturilor Omului din Franţa, respinge cât se poate de clar hotărârea de interzicere portului costumului de baie burkini deoarece "aduce o gravă şi manifest ilegală atingere libertăţilor fundamentale precum libertatea de mişcare, libertatea de conştiinţă sau libertatea personală".

Dar ce este Consiliul de Stat, instituţie pe care unii jurnalişti români o definesc ca cea mai importantă instanţă a Franţei? De fapt, principalul rol al acestei instituţii nu este jurisdicţional, ci administrativ, deoarece asigură consilierea guvernului, iar după reforma constituţională din 2008, şi a parlamentului. În acest sens, Consiliul de Stat examinează şi emite un aviz privind proiectele de lege şi de ordonanţe înainte ca acestea să fie dezbătute în guvern, dar şi propunerile de lege. În egală măsură, Consiliul de Stat indică guvernului francez care dintre directivele europene privesc chestiuni legislative şi trebuie transmise către parlament. Abia al doilea rol este acela de cea mai importantă instanţă jurisdicţională de ordin administrativ, calitate în care a şi judecat hotărârea din Villeneuve-Loubet, localitate de pe coasta de Azur. Şi tocmai pentru că decizia privea hotărârea unei municipalităţi, şi nu a tuturor, unii primari nu aplică încă decizia Consiliului de Stat. De altfel, aşa cum explica într-o declaraţie pentru Le Figaro primarul socialist din Sisco, localitatea corsicană de unde, aparent, a plecat controversa şi în care s-a aprobat o hotărâre anti-burkini, decizia consiliului de Stat nu i-ar fi aplicabilă deoarece în hotărârea municipală nu era vorba de prevenire a unor incidente, cum se întâmpla în alte localităţi, ci de asigurarea securităţii persoanelor şi bunurilor. Ori, aşa cum a arătat şi decizia Curţii de Apel din Nisa în acest caz există o ambiguitate între o viziune clasică, să-i zicem imediată, a ordinii publice, care priveşte fie prevenirea, fie încetarea unor tulburări într-un anume context, dar şi de o viziune principială care urmăreşte protejarea anumitor valori.

Însă, oricare ar fi viziunea de la care se porneşte, scopul celor care au angajat această controversă, cei care se află pe baricadele islamului politic, a fost atins. Într-un moment în care musulmanii francezi, dar şi de aiurea, moderaţi şi seculari ar fi putut să preia iniţiativa, reprezentaţii islamului politic au făcut demonstraţia ostilităţi faţă de religia lor. Extrema dreaptă franceză şi cei care i se asociază şi-au impus programul şi va încerca să tragă maximul de profit politic la alegerile prezidenţiale din mai anul viitor. E ceea ce vor încerca să facă, în lunile următoare, şi epigonii lor din România, doar adaptând puţin temele la contextul naţional.

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb