DUPĂ MOMENTUL INTEGRĂRII ÎN UE Proiectul românesc "Şapte seri" va fi extins în patru ţări europene

Ana Bâtcă
Ziarul BURSA #Cultură / 17 aprilie 2006

Afacerile legate de petrecerea timpului liber şi de cultură sînt în plină dezvoltare în ţara noastră, în special în contextul apropiatei integrări în Uniunea Europeană. Drept dovadă a acestui fapt este creşterea cu 56% a cifrei de afaceri a "Kopa Publicaţii Grup", anul trecut, faţă de 2004. Compania a realizat, în 2005, o cifră de afaceri de 1,76 milioane euro, ne-a declarat Adriana Petrescu, strategy director la "Kopa Publicaţii Grup", care editează ghidul săptămînal de informaţie culturală şi petrecere a timpului liber, distribuit gratuit, "Şapte seri". Pentru anul în curs, doamna Petrescu preconizează o creştere de 40% a cifrei de afaceri comparativ cu anul trecut. Domnia sa a precizat că profitul realizat anul trecut a fost reinvestit în oameni şi în calitatea produselor.

Pe lîngă "Şapte seri", grupul mai editează două publicaţii de nişă, suplimente gratuite ale "Şapte Seri": "Showtime", supliment de cinema lunar, distribuit în 50.000 de exemplare, precum şi "unu & unu", o revistă dedicată adolescenţilor.

"Şapte seri" în două noi oraşe, în acest an

Directorul de strategie al "Kopa Publicaţii Grup" ne-a mai spus că alte investiţii ale companiei sînt direcţionate către dezvoltarea "Şapte seri" la nivel local, anul trecut fiind relansat ghidul la Braşov. Din acest punct de vedere, Adriana Petrescu ne-a spus că, în a doua jumătate a acestui an, "Şapte seri" va fi lansat în alte două oraşe din ţară, pe lîngă locaţiile unde se distribuie în prezent: Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara, Baia-Mare, Piteşti, Braşov, Oradea, Craiova, Satu-Mare şi Tîrgu-Mureş. În Capitală, ghidul se distribuie în 60.000 de exemplare în peste 640 de locaţii.

"De trei ani nu avem fluctuaţii de personal"

Echipa "Kopa Publicaţii Grup" este compusă din 28 de angajaţi. Doamna Petrescu ne-a spus: "De trei ani nu avem fluctuaţie de personal, deoarece ziua de muncă e o dis-tracţie şi nimeni nu se plictiseşte". Echipa lucrează astfel pentru 123.000 de cititori în Bucureşti, conform rezultatelor studiului naţional de audienţă, şi pentru aproximativ 500.000 cititori în întreaga ţară. Unul dintre proiectele pe care domnia sa doreşte să le realizeze în acest an este inaugurarea unui call center în Bucureşti, unde, la un număr de telefon oricine să poată afla toa-te informaţiile despre cluburi, baruri şi restaurante.

Directorul de strategie al companiei precizează că grupul ţintă al "Şapte seri" cuprinde persoanele active care îşi petrec timpul liber în oraş, un public matur care nu are nevoie de sfaturi. În opinia domniei sale, principalul competitor pe acest segment de piaţă, "B24FUN", se adresează unui alt target, compus din tineri care caută să-şi formeze o opinie. Există însă pe segmentul de piaţă multe locaţii care oferă exclusivitate unor anumite publicaţii. Adriana Petrescu apreciază acest fenomen ca fiind o piedică în dezvoltarea afacerii.

Proiectul "Şapte seri" se va extinde în patru state europene

"România nu e pregătită de integrarea în Uniunea Europeană, mai ales în ceea ce priveşte oamenii care locuiesc la sate", consideră Adriana Petrescu, precizînd: "În 2007 vom fi o < Cenuşăreasă > a Europei". Domnia sa mai spune că, dacă o firmă nu-şi plăteşte taxele, înseamnă că nu este pregătită pentru integrare.

Din acest motiv, consideră directorul de strategie al "Kopa Publicaţii Grup", foarte multe companii vor dispărea după 2007.

În ceea ce priveşte "Kopa Publicaţii Grup", Adriana Petres-cu susţine că aceasta "este pregătită de integrare de cînd s-a născut".

Anul 2007 va oferi noi oportunităţi de dezvoltare companiei. Domnia sa precizează că, după momentul integrării, proiectul "Şapte seri" se va extinde în cel puţin patru state europene. Aceasta după ce compania a lansat un ghid similar în Bulgaria, "Programata", în 2001, care s-a dovedit un succes.

"Şapte seri" a apărut în 1998, avînd 16 pagini, un tiraj de 17.000 de exemplare şi fiind distribuită în aproximativ 60 locuri. Ghidul prezintă informaţii despre cinematografe, teatre, centrele culturale, universităţi, restaurante, fast food-uri, centrele de afaceri, hoteluri etc.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb