DUPĂ O PIERDERE DE 42,5 MILIOANE DE LEI ÎN 2017 Patria Bank - profit net de 0,49 milioane de lei, anul trecut

Andrei Iacomi
Bănci-Asigurări / 21 februarie 2019

Patria Bank - profit net de 0,49 milioane de lei, anul trecut

"Lipsa predictibilităţii şi incidenţa mare a modificărilor legislative efectuate prin Ordonanţe de Urgenţă vor genera scăderea apetitului investiţional şi reanalizarea planurilor bugetare, inclusiv măsuri rapide de restructurare a cheltuielilor operaţionale şi/sau de mărire a dobânzilor active cu impact în costurile de finanţare pentru clienţi", susţin reprezentanţii Patria Bank

Patria Bank (PBK), entitate rezultată în urma fuziunii din luna mai 2017 dintre fosta Banca Comercială Carpatica şi fosta Patria Bank, a obţinut pentru anul trecut un profit net de 0,495 milioane de lei, faţă de o pierdere de 42,5 milioane de lei în anul anterior, se arată în raportul emitentului remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

"În mai puţin de doi ani de la data fuziunii, pe fondul intensificării activităţii comerciale (în special de creştere a creditării), a optimizării în zona activelor fixe neproductive şi al intensificării recuperării creditelor neperformante, banca a atins punctul de «break-even» (n.r. prag de rentabilitate) , intrând, începând cu a doua jumătate a anului 2018, în teritoriu pozitiv de profitabilitate operaţională lunară", menţionează Patria Bank în comunicat.

În ultimele două trimeste din 2018 instituţia de credit a cumulat un profit net de 23,78 milioane de lei, ce a acoperit pierderile înregistrate în primele şase luni ale anului, menţionează Patria Bank în raport, în condiţiile în care veniturile din exploatare obţinute în trimestrul al III-lea şi al IV-lea din 2018 au fost de aproape 89,78 milioane de lei, cu circa 28% peste cele din primele şase luni ale anului trecut, în timp ce cheltuielile operaţionale au urcat numai cu 2%, până la 81,27 milioane de lei, pentru acelaşi interval de raportare.

De asemenea, rezultatul pentru anul trecut a fost influenţat de ajustările de depreciere aferente activelor financiare, Patria Bank obţinând un câştig de 1,64 milioane de lei, rezultat datorat câştigului de 17,91 milioane de lei din trimestrul al patrulea din 2018, ce a anulat pierderile cumulate în primele trei trimestre ale anului trecut.

Valoarea activelor totale ale băncii era, la finalul anului trecut, de 3,45 miliarde de lei, cu circa 5,3% mai mică decât cea din 2017, cea mai mare parte, de 1,54 miliarde de lei, fiind dată de credite şi avansuri acordate clientelei, în creştere cu 16,4% faţă de cele prinse în bilanţ la finalul anului 2017.

Datoriile totale erau, la data de 31 decembrie 2018, de 3,13 miliarde de lei, cu 8,17% mai mici decât cele de la 31 decembrie 2018, depozitele de la clienţi fiind în sumă de 3,06 miliarde de lei, cu 5,89% mai reduse decât cele de la finalul anului 2017.

La finalul lunii ianuarie 2018, Patria Bank a vândut catre KRUK Romania un pachet de creanţe neperformante constând în credite garantate acordate persoanelor juridice şi fizice, având o expunere care priveşte un număr de 934 de contracte şi o valoare nominală de aproximativ 331,5 milioane de lei, operaţiune ce a reprezentat a doua etapă din cadrul proiectului de vânzare de portofolii neperformante iniţiat de către bancă în anul 2018.

EEAF Financial Services BV este acţionarul majoritar al Patria Bank, cu o participaţie de 82,34%. Entitatea este un fond de capital privat administrat de Axxess Capital, ai cărui principali investitori sunt instituţii precum BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare), FEI (Fondul European de Investiţii, parte a Grupului Băncii Europene pentru Investiţii) şi alte instituţii importante la nivel european.

Valorarea instituţiei de credit la Bursa de Valori Bucureşti este de circa 248 milioane de lei.

Notă:

Referitor la taxa pe activele bancare în funcţie de indicele ROBOR, măsură prevăzută în Ordonanţa de Urgenţă 114/2018, reprezentanţii Patria Bank notează, în raport: "Legarea taxei bancare de un indice transparent, stabilit în mod liber ca rezultat al cererii şi ofertei într-o piaţă funcţională, este o premieră pentru sistemele financiare globale. Mai mult decât atât, indicii ROBOR sunt un rezultat al lichidităţii existente în piaţă, al politicii fiscal-bugetare şi monetare, dar mai ales un rezultat al inflaţiei viitoare. În concluzie, se poate considera că băncile comerciale cu activitate în România sunt nevoite să plătească o taxă care se află în afara zonei de control a celor ce urmează să le plătească".

Totodată, oficialii băncii subliniază că repercusiunile acestei taxe asupra sistemului bancar, cât şi asupra economiei este posibil să fie substanţiale, cu efecte negative atât la nivel instituţional, cât şi la nivelul consumatorului final.

"În acest fel, modificări legislative efectuate fără consultarea sistemului bancar şi fără analize de impact posibil să influenţeze în mod negativ mediul economic per ansamblu. Lipsa predictibilităţii şi incidenţa mare a modificărilor legislative efectuate prin Ordonanţe de Urgenţă vor genera scăderea apetitului investiţional şi reanalizarea planurilor bugetare, inclusiv măsuri rapide de restructurare a cheltuielilor operaţionale şi/sau de mărire a dobânzilor active cu impact în costurile de finanţare pentru clienţi", se mai arată în raportul Patria Bank.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb