Economia României a crescut în primul trimestru cu 5,7%, peste estimări

A.C.
Macroeconomie / 16 mai 2017

Economia României a crescut în primul trimestru cu 5,7%, peste estimări

Actualizare 12:00 Grindeanu: "O veste extraordinară, economia a crescut în primul trimestru cu mult peste estimările iniţiale"

Premierul Sorin Grindeanu salută datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), potrivit cărora economia românească a crescut în primul trimestru al acestui an cu 5,7% faţă de aceeaşi perioadă din 2016, depăşind estimările. Premierul spune că este responsabilitatea guvernanţilor ca această creştere să fie resimţită de toţi românii.

"O veste extraordinară pentru România! Economia a crescut cu 5,7% în primul trimestru al lui 2017, faţă de aceeaşi perioadă din 2016, cu mult peste estimările iniţiale! Responsabilitatea noastră este ca această creştere să fie resimţită de toţi românii", a scris Sorin Grindeanu pe pagina sa de Facebook.

(A.C.)

-----

Actualizare 11:28 Dragnea: "Datele INS nu mai lasă loc de nicio interpretare răutăcioasă din partea criticilor programului PSD de guvernare"

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a scris marţi, pe Facebook, că datele oficiale de la INS nu mai lasă loc de nicio interpretare "răutăcioasă" din partea criticilor programului PSD de guvernare, România având pe primul trimestru o creştere de 5,7% faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior.

"Datele oficiale de la INS nu mai lasă loc de nicio interpretare răutăcioasă din partea criticilor programului PSD de guvernare. România are pe primul trimestru o creştere de 5,7% faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior", a precizat liderul PSD, citat de News.ro.

Liviu Dragnea a susţinut că "putem face comparaţia cu Germania 2,4% sau Franţa 1,4%, care au raportat până acum la Eurostat".

"Dar cel mai important e că această creştere se simte efectiv în buzunarul românilor, care au avut parte în acest trimestru de majorări salariale şi de reduceri de taxe", a conchis preşedintele PSD.

(A.C.)

----------

Economia românească a crescut în primul trimestru al acestui an cu 5,7%, pe serie brută, faţă de aceeaşi perioadă din 2016, arată primele estimări publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS), care depăşesc sensibil prognozele analiştilor.

Pentru întregul an 2017, guvernul mizează pe o creştere economică de 5,2%, în timp ce instituţiile internaţionale şi cei mai mulţi analişti financiari estimează un ritm cuprins între 4% şi 4,5%.

Datele publicate marţi arată o accelerare a creşterii economice în primul trimestru din 2017 faţă de ultimul trimestru din 2016, când produsul intern brut (PIB) al României a crescut cu 4,8%, pe serie brută, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2015.

În date ajustate sezonier, PIB-ul României a urcat cu 5,6% îîn primul trimestru faţă de aceeaşi perioadă din 2016, după un avans de 5% în trimestrul IV din 2016, de 4,5% în trimestrul III şi de 5,7% în al doilea trimestru al anului trecut.

În ceea ce priveşte evoluţia faţă de trimestrul anterior, creşterea din primul trimestru din acest an a fost de 1,7%, după +1,5% în trimestrul IV din 2016, +0,7% în trimestrul III şi +1,6% în al doilea trimestru din 2016, arată seriile publicate de INS.

Trimestrul I din 2017 a fost al şaptelea trimestru la rând de creştere economică, arată seriile INS.

INS nu a publicat marţi detalii privind evoluţia sectoarelor economice, care urmează să fie prezentate abia la începutul lunii iunie.

În 2016, din punctul de vedere al utilizării PIB, creşterea s-a datorat, în principal, cheltuielilor pentru consum final ale gospodăriilor populaţiei, care au urcat cu 7,5% faţă de 2015, contribuind cu 4,5% la creştere.

Formarea brută de capital fix, un indicator al investiţiilor din economie, a scăzut cu 3,3% faţă de 2015, având o controibţie negativă, de -0,8%, la creşterea economică din 2016.

Pe partea fiscală, Guvernul a redus taxa pe valoarea adăugată (TVA) la alimente de la 24% la 9% de la 1 iunie 2015, măsură care a stimulat puternic vânzările de bunuri alimentare, iar cota generală a TVA a fost redusă de la 24% la 20%, de la 1 ianuarie 2016, şi la 19%, de la 1 ianuarie 2017.

De asemenea, impozitul pe dividende şi mai multe categorii de accize au fost micşorate în 2016, iar de la începutul acestui an afost eliminată supraacciza pe carburanţi şi "taxa pe stâlp".

Măsurile au stimulat consumul şi creşterea economică, însă au generat dezechilibre externe importante.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb