EDUARD UNGUREANU: "Ne gândim să prelungim termenul de valabilitate a autorizaţiilor de la 45 de zile la 100 de zile"

Mina Irina
Politică #Transporturi / 27 mai 2016

Ministerul Transporturilor vrea să prelungească termenul de valabilitate a autorizaţiilor pentru transportul internaţional de marfă de la 45 la 100 de zile, întrucât termenul existent în legislaţie este de multe ori prea scurt, a declarat, astăzi, Eduard Ungureanu, consilier superior în cadrul Ministerului Transporturilor, prezent la o conferinţă organizată de Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), potrivit unor surse din presă.

"Ne gândim să prelungim termenul de valabilitate a autorizaţiilor de la 45 de zile la 100 de zile, pentru că o astfel de măsură ar veni în sprijinul celor care pleacă pe un traseu mai lung sau al celor care pleacă mai târziu în cursă", a declarat Ungureanu.

La rândul lor, transportatorii prezenţi la conferinţă au arătat că această măsură este necesară, întrucât există foarte multe cazuri când transporturile nu se încadrează în termenul de 45 de zile din motive obiective şi, în aceste situaţii, firmele transportatoare sunt amendate.

"Am primit o amendă de 12.000 de lei, întrucât nu m-am încadrat în termenul de 45 de zile cu o cursă în spaţiul ex-sovietic, unde geografia nu este aceeaşi cu cea dinspre Madrid, de pildă", a spus Ion Triboi, reprezentantul companiei Start Triboi.

De asemenea, transportatorii au cerut reprezentanţilor ministerului de resort să discute cu autorităţile similare din alte ţări pentru armonizarea regulilor. Ei au menţionat probleme precum timpul extrem de mare petrecut în vămi, care în majoritatea cazurilor depăşeşte 24 de ore, precum şi discrepanţa dintre documentele cerute la frontiere diferite ale aceleiaşi ţări.

"Cunosc problemele de la frontierele cu Serbia. De exemplu, la Porţile de Fier sunt admişi cei cu 7,5 tone, iar la Moraviţa, nu. După câteva zile de discuţii cu Belgradul, cei de acolo ne spun: "Da, aveţi dreptate, puteţi trece". Odată ce camionul a ajuns la o frontieră, trecerea lui depinde de starea de spirit a vameşului", a mai precizat Eduard Ungureanu, conform aceloraşi surse.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb