Educaţia, ca stil de viaţă

Cu o experienţă de 21 de ani în Corporate Affairs în industria tutunului, Aurelia Dinu s-a ocupat de relaţii guvernamentale, relaţii media, managementul riscului şi al crizei, a făcut analize legale şi strategie pentru proiecte complexe şi de lungă durată. Este specialist în advocacy şi networking, expert în comunicare.

Cu ceva vreme în urmă, am fost întrebată dacă educaţia poate fi un stil de viaţă. Şi care ar fi diferenţa între un demers banal de învăţare şi un proces educativ adevărat. Mă gândesc că, în esenţă, faptul că cel din urmă nu se opreşte la asimilarea de informaţie. Şi că se continuă pe parcursul întregii vieţi, ajungând să genereze performanţă, excelenţă, creativitate, succes. Şi, nu în ultimul rând, să facă o diferenţă reală în viaţa celor din jur.

Paşii procesului educativ, aşa cum îi văd eu, încep, în mod evident, cu asimilarea informaţiilor. Această fază a educaţiei asigură nivelul de cultură generală care îţi va face, în primul rând, cunoştinţă cu lumea, şi te va ajuta, deopotrivă, să îţi identifici zonele de interes personal. Adică să îţi dai seama că te atrage lumea muzicii, sau cea a cifrelor, sau vrei să devii sportiv, antreprenor, scriitor sau orice altceva. Cadrul formal în care are loc această etapă este, de bună seamă, şcoala generală şi o mare parte a anilor de liceu.

După care, la fel de firesc, apare nevoia de dialog, dezbatere de idei, schimb de opinii, între cei care au o bază teoretică similară, interese asemănătoare şi deja simt nevoia să se consulte sau să se compare cu cei la fel ca ei. Acest proces de schimb de idei este o triere a informaţiei acumulate prin prisma relevanţei faţă de propria preferinţă, aptitudine, talent. Atunci când vei fi încheiat şi această etapă, vei putea păstra şi sedimenta cunoştinţele. Ca etapă a vieţii, aceasta se suprapune ultimei perioade din liceu şi a facultăţii, pentru cei care aleg să continue studiile.

Oră la care, în mod ideal, eşti practic pregătit să pui în aplicare ce ai acumulat. Adică să începi să munceşti utilizând ceea ce ai învăţat până la acest moment, şi să îţi validezi practic alegerea profesională. Trecerea de la teorie la practică necesită un efort major de adaptare, şi pentru o perioadă situată undeva între doi şi cinci ani, în funcţie de complexitatea domeniului ales, dar şi de oportunitatea de creştere a mediului de lucru, te poţi considera un specialist în ceea ce faci. Cunoşti domeniul suficient de bine ca să poţi identifica probleme în avans, să poţi concepe soluţii originale, să poţi aduce îmbunătăţiri procesului de muncă în sine. Cu alte cuvinte, din acest moment îţi poţi pune amprenta pe ceea ce faci.

De aici încolo, intri într-o zonă frumoasă a vieţii profesionale, în care confortul celor ştiute şi executate bine îşi poate redeschide apetitul pentru a trece la nivelul următor, cel al performanţei, al creativităţii, al succesului şi, de ce nu, al notorietăţii. Este momentul în care se redeschide apetitul de cunoaştere, este momentul în care te întrebi în mod firesc ce anume ai mai putea acumula la nivel informaţional în beneficiul muncii tale. Eşti pasionat de ce faci şi deja poţi forma profesional pe alţii. Poţi fi mentor, îndrumător, lider. Eşti un membru valoros al mediului tău de lucru, dar şi al mediului tău social, pentru că ai trecut de partea cealaltă a procesului educativ. Din tot ce ai învăţat, acum eşti pregătit să dai. Educaţia a devenit stilul tău de viaţă.