Educaţia istorică pleacă în turneu prin ţară

O.D.
Ziarul BURSA #Cultură / 20 aprilie 2022

Sursa foto: Flickr, Credit foto: Emanuel Stoica

Sursa foto: Flickr, Credit foto: Emanuel Stoica

Îmbinarea dintre cinematografie şi istorie se bucură de mare succes în rândul publicului. Turneul Naţional de Educaţie Istorică 2022, o continuare a celui din 2019 de promovare a filmului documentar "Maria, Inima României", care va include noua versiune a documentarului "Regele Mihai: Drumul către casă", va prezenta detalii din perioada de izolare personală şi socială a regelui din timpul exilului în Elveţia, dar şi motivele pentru care monarhul a ezitat să se întoarcă în România. Noua versiune a documentarului despre Regele Mihai, "Director's Cut", include materiale noi despre perioada tinereţii Regelui Mihai, aşa cum a fost descrisă în jurnalul personal al Reginei Maria. Versiunea îmbogăţită a filmului pune accent şi pe interacţiunile monarhului cu CIA după exilul din 1948. John Florescu, producătorul executiv al filmelor, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă: "Sunt bucuros să vă anunţ că lansăm un nou turneu naţional la fel cum am făcut pentru Regina Maria. Vrem să facem asta pentru a arăta şi filmul pe care l-am făcut - «Regele Mihai: Drumul spre casă» -, care este despre anii de exil. (...) Acest film începe în trenul cu care a părăsit ţara în ianuarie 1948 plecând spre o destinaţie nesigură - Moscova sau Vest. El a ajuns în Elveţia, la Laussane. Este o poveste interesantă despre ce s-a întâmplat cu regele". Florescu a precizat că pentru realizarea peliculei a vorbit cu sfătuitorii regelui, cu oamenii din casă, cu membrii ai familiei, cu oameni dragi regelui. Dan Drăghicescu, producător asociat al documentarului "Regele Mihai: Drumul către casă", a precizat că turneul va reprezenta un maraton de proiecţii, timp de opt luni, care va cuprinde 25 de oraşe, printre care Bucureşti, Iaşi, Braşov, Alba Iulia, Deva, Alexandria, Sinaia, Cluj-Napoca, Curtea de Argeş, Târgovişte, Bicaz, Constanţa. Dan Drăghicescu a afirmat că doreşte ca filmul să fie prezentat publicului larg în formate convenţionale, în cinematografe, dar şi în centre culturale, fabrici, uzine, licee, cu intrare liberă. Turneul include proiecţia documentarelor "Războiul Regelui", "Maria, Inima României" şi "Regele Mihai: Drumul către casă". Primele proiecţii vor avea loc pe 4 şi 5 mai la Timişoara, unde turneul va include o serie de ateliere în cadrul cărora publicul va putea învăţa paşii pe care îi presupune producţia unui documentar istoric. În Bucureşti, turneul va debuta pe 6 mai, în aula Bibliotecii Centrale Universitare "Carol I", de la ora 19,00. Reprezentaţii în Bucureşti vor mai avea loc la Cinema Gloria şi Universitatea din Bucureşti, la date care urmează a fi anunţate, dar şi în cadrul BIFF 2022, în cadrul căruia a fost iniţiată o secţiune de film istoric. Documentarul istoric va fi difuzat în lunile următoare în Europa Centrală şi de Est, precum şi în Marea Britanie, Belgia, Olanda, au precizat organizatorii. Filmul a fost deja proiectat în Germania, Spania şi India.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb