EFSE şi BT Transilvania Leasing susţin IMM-urile

M.D.
Bănci-Asigurări / 4 mai 2018

EFSE şi BT Transilvania Leasing susţin IMM-urile

Fondul European pentru Europa de Sud-Est (EFSE) a acordat un împrumut de 20 milioane euro companiei BT Leasing Transilvania pentru susţinerea întreprinderilor micro şi mici,conform comunicatului de presă remis către Redacţie.

Subsidiară a Grupului Financiar Banca Transilvania, BT Leasing oferă soluţii financiare dedicate susţinerii afacerilor antreprenorilor locali, fiind astfel un partener important pentru Fondul European pentru Europa de Sud-Est în ceea ce priveşte promovarea prosperităţii economice, prin consolidarea abilităţii instituţiilor financiare locale de a oferi finanţare competitivă IMM-urilor. Împrumutul are scopul de a contribui la succesul business-urilor în sine, de a încuraja investiţiile şi de a susţine dezvoltarea economică a României, se arată în comunicat.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al EFSE, Christoph Tiskens, a declarat: "Parteneriatul nostru cu BT Leasing este unul puternic. Previziunile creşterii economice în Romania sunt extrem de promiţătoare şi avem nevoie de instiţutii de creditare precum BT Leasing pentru a putea acţiona şi realiza incluziunea financiară. BT Leasing are expertiza, capacitatea şi infrastructura de a ajunge la business-urile din întreaga ţară, într-un mod sustenabil".

Ionuţ Morar, Director General BT Leasing, a declarat: "Este al doilea împrumut din partea Fondului European pentru Europa de Sud-Est, primul fiind derulat în perioada 2007-2012. Prin această nouă soluţie vom putea susţine antreprenorii din România, în special microcompaniile şi IMM-urile având în vedere că leasing-ul financiar este cea mai facilă formă de finanţare a investiţiilor pentru astfel de companii."

Fondul European pentru Europa de Sud-Est (EFSE) a fost iniţiat de către KfW Development Bank (KfW) cu sprijinul financiar a Ministerului Federal pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare din Germania (BMZ) şi a Comisiei Europene. Scopul său este de a stimula creşterea economică şi prosperitatea în ţări precum Albania, Armenia, Azerbaijan, Belarus, Bosnia şi Herzegovina, Bulgaria, Croaţia, Fosta Republică Iugoslava a Macedoniei, Kosovo, Georgia, Moldova, Muntenegru, România, Serbia, Ucraina şi Turcia. Iniţiat de către Banca de Dezvoltare KfW (KfW) în data de 15 decembrie 2005 ca urmare a patru programe multi-donaţie coordonate de către aceasta, EFSE reprezintă primul parteneriat public-privat de acest gen şi totodată primul fond de development finance administrat privat care a mobilizat finanţare privată destinată IMM-urilor în regiunea ţintă. Capitalul este oferit de către agenţii donatoare, instituţii financiare internaţionale şi investitori instituţionali privaţi, inclusiv Hauck&Aufhäuser Fund Services S.A., Luxembourg acţionează în calitate de Fund Manager al EFSE şi Finance in Motion GmbH, Germania, în calitate de Consultant Investiţional.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb