EJOBS:  Cum cred angajatorii că va arăta piaţa muncii la finalul pandemiei

Comunicate de presă / 10 iunie 2021

Cum cred angajatorii că va arăta piaţa muncii la finalul pandemiei

Piaţa muncii arată, în 2021, complet diferit faţă de 2020 şi pare că deja ne-am întors la un context similar celui din 2018-2019, în condiţiile în care, lunar, angajatorii prezenţi pe eJobr.ro scot în piaţă peste 30.000 de joburi noi, iar candidaţii îşi recâştigă poziţia de forţă. Cu o revenire spectaculoasă a unor sectoare care anul trecut au fost puse în stand-by, precum HoReCa sau turism, deja companiile încep să ducă o luptă acerbă pentru atragerea candidaţilor relevanţi. În plus, din toamnă, cu toţii se aşteaptă la o revenire şi la o serie de schimbări în relaţia cu candidaţii şi cu angajaţii, conform unui comunicat remis redacţiei.

Potrivit celui mai recent sondaj derulat de eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România, schimbarea pe care o întrevăd cei mai mulţi angajatori, dar şi de care se tem cel mai mult este creşterea ratei de fluctuaţie din companii. Pe acest fond, un alt motiv de îngrijorare pentru recrutori este că vor avea din nou dificutăţi în a găsi candidaţi sau că joburile din străinătate vor fi prima opţiune pentru o bună parte dintre specialişti sau muncitori calificaţi. Totodată, 44% dintre specialiştii în resurse umane spun că angajaţii vor cere permanentizarea modului de lucru remote, iar 22% preconizează o creştere a salariilor.

"Timp de un an de zile am spus că suntem pe o piaţă a angajatorilor şi că, pentru prima oară, după mult timp, candidaţii şi angajaţii nu mai fac regulile jocului. Tot atunci am spus că lucrurile nu vor sta prea mult aşa şi că repoziţionarea balanţei se va face mai repede decât ne aşteptăm. Iată că a venit acel moment, iar angajatorii îşi fac deja planurile pentru toamnă ţinând cont de o serie de schimbări care vor apărea foarte curând sau care deja au început să apară. Pentru candidaţi, e vestea bună pe care o aşteptau de mult, însă pentru angajatori se anunţă o perioadă extrem de competitivă, în special pentru recrutarea acelor oameni care intră în categoria talentelor cheie, În plus, multe companii ies din această pandemie cu brandul de angajator ştirbit, motiv pentru care 17,3% dintre respondenţi se tem că nu vor reuşi să-şi reconstruiască reputaţia, iar 42% cred că, pentru a reuşi să atragă oameni cheie, va trebui să investească foarte mult în recrutare şi în employer branding", spune Roxana Drăghici, Head of Sales, eJobs România.

38% dintre reprezentanţii departamentelor de HR participanţi la sondaj au răspuns că specialiştii îşi vor găsi cel mai uşor de muncă la finalul pandemiei, mai ales că nici în ultimul an nu au dus lipsă de oportunităţi. 24,1% spun că foarte căutaţi vor fi muncitorii calificaţi, 19% îi nominalizează pe IT-işti, 10,3% pe tinerii fără experienţă, iar 8,5% pe muncitorii necalificaţi.

"Sunt însă şi efecte pozitive la care se aşteaptă recrutorii, iar principalul este legat de felul în care s-a schimbat abordarea candidaţilor faţă de un loc de muncă. 67% dintre respondenţi cred că vor vedea candidaţi care vor veni la interviuri cu aşteptări mult mai realiste decât înainte de pandemie. 24,5% pun pe aceeaşi listă şi speranţa că vor avea în faţă candidaţi mult mai bine pregătiţi. Totodată, speră că, din toamnă, angajaţii îşi vor regăsi echilibrul emoţional, încurajaţi de relansarea economică şi de relaxarea restricţiilor", mai spune Roxana Drăghici. 30% se aşteaptă ca angajaţii să revină şi să lucreze de la birou, iar 24% estimează că vor fi reluate angajările în aceeaşi dinamică precum în 2019.

Sondajul a fost realizat în luna mai, pe un eşantion de 120 de specialişti şi manageri în resurse umane.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb