Electrica va investi în reţeaua de distribuţie mai puţin decât anul trecut

I.M.
Companii / 12 februarie 2019

Electrica va investi în reţeaua de distribuţie mai puţin decât anul trecut

Electrica şi-a propus pentru acest an realizarea unui nivel de investiţii de 608 milioane de lei în total în reţeaua de distribuţie, cu 35% mai puţin decât anul trecut, dar cu aproximativ 43% mai mult decât obligaţia impusă de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), a declarat, astăzi, Corina Popescu, CEO al Electrica, într-o întâlnire cu presa, informează Agerpres.

"Faţă de nivelul minim de investiţii impus de ANRE prin metodologia de distribuţie, respectiv cel puţin nivelul amortizării reglementate, Electrica are planificate puneri în funcţiune de investiţii în 2019 cu peste 43% mai mult. Vorbim despre peste 600 milioane lei puneri în funcţiune de investiţii la nivelul celor trei operatori de distribuţie din cadrul grupului pentru anul 2019, investiţii care vor avea ca efect îmbunătăţirea calităţii serviciilor pe care le asigurăm", a spus Popescu.

Nivelul de investiţii planificat pentru acest an este însă mai mic decât cel de anul trecut, de 900 de milioane de lei în total pentru cele trei distribuţii, dar şi faţă de cel din 2017, care a fost de aproximativ 750 de milioane de lei.

Anterior, tot astăzi, ANRE a anunţat că operatorii de distribuţie a energiei electrice concesionari şi-au propus să realizeze în 2019 investiţii totale de aproximativ 1,6 miliarde de lei, conform Agerpres.

"În aplicarea cadrului de reglementare prin care au fost stabilite obligaţii ferme pentru operatorii de distribuţie a energiei electrice concesionari pentru realizarea investiţiilor asumate, aceştia au transmis la ANRE planurile de investiţii pentru anul 2019. Din situaţiile transmise, rezultă că cei opt operatori concesionari si-au propus să realizeze investiţii în valoare totală de circa 1,6 miliarde lei. Acest efort investiţional va ţinti, în proporţie de 90%, reţeaua electrică de distribuţie, în care se vor realiza lucrări de retehnologizare constând în înlocuirea echipamentelor uzate fizic şi moral, lucrări pentru reducerea pierderilor proprii tehnologice şi îmbunătăţirea calităţii serviciului, precum şi lucrări pentru extinderea de reţea. Un segment semnificativ din investiţii este dedicat implementării de sisteme de măsurare inteligentă, pentru care operatorii au alocat o valoare totală de circa 75 milioane lei, ceea ce reprezintă un procent de 6% din valoarea investiţiilor programate în anul 2019", se menţionează într-un comunicat al ANRE.

Potrivit datelor centralizate, E-Distribuţie Muntenia şi-a propus să investească în acest an suma de 310,473 milioane lei, în timp ce E-Distribuţie Banat are un plan de investiţii de 170,495 milioane lei, iar E-Distribuţie Dobrogea suma de 129,598 milioane lei.

De asemenea, Distribuţie Energie Oltenia anunţă investiţii de peste 212,5 milioane de lei, Delgaz Grid - de 148,648 milioane de lei, Electrica Distribuţie Muntenia Nord - de 212,043 milioane lei, Electrica Distribuţie Transilvania Nord - de 196,058 milioane de lei şi Electrica Distribuţie Transilvania Sud - de 200 milioane lei.

ANRE precizează că operatorii de distribuţie a energiei electrice concesionari au obligaţia realizării a cel puţin 95% din valoarea planului anual de investiţii asumat şi aprobat de către Autoritate.

"Menţionăm că nerealizarea planului anual de investiţii se sancţionează contravenţional cu amendă, care poate fi un procent situat între 5% şi 10% din cifra de afaceri realizată din activitatea de distribuţie a energiei electrice", se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, începând cu anul 2018, autoritatea de reglementare a întărit controlul asupra activităţii investiţionale în domeniul reţelelor electrice de distribuţie, astfel încât să se înregistreze o îmbunătăţire reală a eficienţei, fiabilităţii şi siguranţei în funcţionare a acestora, reflectată în creşterea nivelului de performanţă a serviciului de distribuţie a energiei electrice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb