Elveţia: Banca Naţională monitorizează evoluţia francului

Ziarul BURSA #Internaţional / 9 noiembrie 2011

Banca Naţională a Elveţiei (SNB) monitorizează în permanenţă evoluţia francului şi este pregătită să adopte noi măsuri dacă va fi necesar, a declarat vice-preşedintele SNB, Thomas Jordan. "Avem un mandat clar, trebuie să furnizăm o stabilitate a preţurilor", a afirmat oficialul SNB într-o conferinţă de presă. Întrebat dacă Banca Naţională a Elveţiei ia în considerare majorarea ratei de schimb de 1,20 franci elveţieni pentru un euro, Jordan a refuzat să comenteze.

Criza din zona euro "nu va dispărea probabil curând". Presiunile asupra francului vor rămâne o perioadă de timp, a avertizat oficialul SNB, citat de Agerpres.

În 6 august, Banca Naţională a Elveţiei a decis să fixeze o rată de schimb de 1,20 franci elveţieni pentru un euro şi a indicat că va achiziţiona masiv euro, fără a ţine seama de riscul de a deţine acestă valută.

Luni, preşedintele SNB, Philipp Hildebrand, a afirmat că Banca Naţională a Elveţiei este pregătită să adopte noi măsuri pentru deprecierea francului dacă perspectiva economică şi deflaţia vor face necesară o astfel de decizie. "Francul este încă puternic apreciat faţă de euro la actualul curs de schimb. Ne aşteptăm să se deprecieze în timp", a afirmat oficialul elveţian.

Potrivit sursei citate, dacă francul nu se va deprecia ar putea urma tendinţe deflaţioniste iar economia va fi afectată. "Dacă perspectiva economică şi deflaţia vor face necesară o astfel de abordare, suntem pregătiţi să adoptăm măsuri suplimentare", a mai spus Hildebrand.

La rândul său, Thomas Jordan a declarat că francul elveţian rămâne "o monedă foarte, foarte solidă". Banca Naţională a Elveţiei susţine că supraevaluarea francului elveţian reprezintă "o ameninţare acută la adresa economiei elveţiene, care depinde de exporturi şi turism".

"Declaraţiile oficialilor SNB au avut impact, francul s-a depreciat în ultimele zile, în ciuda adâncirii crizei din zona euro", a explicat Thomas Costerg, economist la Standard Chartered Bank în Londra.

Îngrijoraţi de criza datoriilor din zona euro şi SUA, investitorii s-au reorientat masiv spre francul elveţian, care în acest an a atins o serie de valori record. Însă aprecierea rapidă a francului a provocat dificultăţi pentru companiile şi exportatori elveţieni, ale căror marje de profit s-au diminuat, obligându-i pe oficiali să reacţioneze. "Pentru o economie mică, deschisă, nu este posibil să trăieşti mult timp cu o supraevaluare. După o analiză riguroasă, am ajuns la concluzia că nu este alt mijloc decât fixarea unei rate minime de schimb", a declarat vicepreşedintele SNB.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb