Embargoul petrolier va creşte cadenţa marşului către moartea economică a Europei

Călin Rechea
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 6 iunie 2022

Embargoul petrolier va creşte cadenţa marşului către moartea economică a Europei

"Statele Unite şi Europa s-au angajat cu adevărat într-un marş către moartea economică". Jim Rickards

Călin Rechea

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat recent, în cadrul unei emisiuni a televiziunii MSNBC, moderată de Mika Brzezinski, că ţările din UE continuă să cumpere petrol din Rusia dintr-un motiv cât se poate de simplu: în absenţa clienţilor europeni, Rusia va vinde pe piaţa internaţională, unde preţurile sunt mai mari, iar astfel va obţine şi mai mulţi bani care să-i permită escaladarea agresiunii împotriva Ucrainei.

Nu trebuie căutată vreo logică economică în această declaraţie absurdă, iar London School of Economics, care apare în CV-ul preşedintelui CE, ar trebui să angajeze avocaţi şi medici specialişti pentru a demonstra că tulburările de raţionament vin din alte cauze.

Când administraţia de la Washington a anunţat oprirea importurilor de petrol din Rusia, care a condus la o creştere a preţurilor pe pieţele internaţionale, Robert Habeck, ministrul economiei şi acţiunii climatice din Germania, a declarat că "Putin cîştigă mai mulţi bani prin vânzarea unei cantităţi mai reduse de petrol". Cu alte cuvinte, embargoul nu este cea mai bună metodă a pedepsire a Rusiei, o revelaţie aflată chiar şi la îndemâna "geniului" Habeck, somitatea care se ocupă de politicile economice şi energetice ale celei mai mari economii din Europa.

Dar nu este vorba doar despre Habeck. Deciziile autorităţilor de la Berlin par să indice un adânc sentiment de vină pentru ceea ce s-a întâmplat la mijlocul secolului trecut, o vină pentru care pocăinţa şi penitenţa nu sunt suficiente şi este nevoie de soluţia finală a sinuciderii colective.

Se pare că stadiul actual al "civilizaţiei" europene a făcut posibilă, poate chiar necesară, apariţia unor "lideri" care îi pun în umbră pe "eroii" din filmele lui Mack Sennett.

Conducerea editorială a cotidianului Wall Street Journal a scris că "Europa loveşte acolo unde îl doar pe Putin" prin impunerea embargoului petrolier. Unul dintre motivele principale îl reprezintă faptul că restul lumii nu poate prelua tot petrolul refuzat de Europa, în condiţiile în care "multe rafinării din alte regiuni nu sunt configurate pentru prelucrarea petrolului din Rusia".

Din păcate pentru Europa, rafinăriile de pe continent se află în aceeaşi situaţie: noii furnizori, în condiţiile în care s-ar găsi suficiente capacităţi de producţie suplimentare, trebuie să livreze petrol ale cărui proprietăţi fizice şi chimice să fie similare sau foarte apropiate cu cele ale petrolului din Rusia, altfel este nevoie de investiţii masive în retehnologizarea rafinăriilor, care nu se pot face într-un timp aşa de scurt.

"Preţurile mai mari ale petrolului vor afecta negativ, fără îndoială, Vestul, dar poate că nu aşa de mult precum îl vor afecta sancţiunile pe Putin", este concluzia editorialului din WSJ.

La începutul lunii trecute, un editorial Bloomberg semnat de Javier Blas arăta că preţul efectiv al petrolului pentru consumatorul final este de circa 250 de dolari pe baril, pe fondul influenţei masive a marjei de rafinare, care a atins noi recorduri istorice în ultima perioadă.

Atunci nivelul marjei era de circa 55 de dolari pe baril, după ce media perioadei 1985 - 2021 a fost de circa 10,5 dolari pe baril. La sfârşitul săptămânii trecute a depăşit 60 de dolari pe baril (vezi graficul)

Blas arată că principalul factor al creşterii accelerate a marjelor de rafinare îl reprezintă declinul capacităţii de rafinare la nivel global, în special pe pieţele din Vest. În afara Chinei şi Orientului Mijlociu, capacitatea de rafinare a scăzut cu 1,9 milioane de barili pe zi de la sfârşitul anului 2019 până în prezent, cel mai mare declin din ultimii 30 de ani, după cum mai subliniază Bloomberg.

Fenomenul este uşor de explicat. Dincolo de cerinţele de mediu tot mai dure, investiţiile în rafinării sunt de ordinul zecilor de miliarde de dolari, iar acestea nu se fac în absenţa unor acorduri ferme de livrare a unui anumit tip de petrol, pentru o perioadă îndelungată, de cel puţin câteva decenii.

Guntram Wolff, directorul Institutului Bruegel, a declarat pentru publicaţia Der Spiegel că embargoul petrolier impus Rusiei ar putea reprezenta "scenariul cel mai rău posibil", în condiţiile în care "este puţin probabil ca sancţiunile să-şi atingă obiectivele", iar guvernele care vor încerca să compenseze impactul creşterii preţurilor se vor confrunta cu creşteri ale datoriilor publice.

"Pentru Ursula von der Leyen, preşedintele CE, embargoul a fost un mare pas înainte, în timp ce pentru Robert Habeck, ministrul economiei din Germania, este o groază tăcută", a mai scris Der Spiegel.

Fatih Birol, directorul International Energy Agency (IEA), a declarat recent pentru Der Spiegel că Europa este ameninţată de o criză a combustibililor în această vară. Probabil că tot un fel de "groază tăcută" l-a împiedicat să extrapoleze tendinţa şi până în iarnă.

Birol a mai subliniat că situaţia este mult mai gravă decât în perioada şocului petrolier din anii "70, deoarece "acum avem o criză simulată a petrolului, a gazelor şi a electricităţii".

După declaraţia lui Charles Michel, preşedintele Consiliului European, în care se susţine că "sancţiunile vor avea un impact imediat asupra a 75% din importurile de petrol din Rusia", dar care nu are nicio acoperire în realitate, reacţia din partea rafinăriilor nu s-a lăsat prea mult aşteptată.

Rafinăria Slovnaft de lângă Bratislava, care aparţine grupului MOL din Ungaria, a anunţat că nu mai poate garanta livrările de benzină şi motorină către pieţele din Europa Centrală după intrarea în vigoare a embargoului, conform unei ştiri a agenţiei CTK din Cehia.

Rafinăria din Slovacia procesează anual 5,5 milioane de tone de petrol importat din Rusia, iar două treimi din producţie este exportată. Circa 27% din producţia de motorină şi 23% din cea de benzină este exportată în Cehia.

După cum se arată în ştirea de la CTK, rafinăria îşi va reduce capacitatea de procesare sub minimul tehnologic şi astfel nu mai pot fi garantate nici livrările din Slovacia.

"Nu mă pot gândi la o metodă mai bună de a trimite preţul benzinei dincolo de 7 dolari pe galon", a scris analistul financiar Jim Rickards pe contul său de Twitter despre decizia autorităţilor europene în ceea ce priveşte importurile de petrol din Rusia.

Autorul cărţilor "Războaiele valutare" şi "Moartea banilor" se referă, desigur, la situaţia din SUA, deoarece în Europa preţurile benzinei au depăşit acest prag.

Dar nu trebuie subestimate nici "eforturile" autorităţilor americane în acest sens. În presa de peste Ocean au început să apară ştiri despre modificarea tablourilor de preţ ale benzinăriilor din Vest, respectiv în statele California şi Washington, astfel încât să fie posibilă afişarea preţurilor cu două cifre.

Concluzia lui Jim Rickards este că "Statele Unite şi Europa s-au angajat cu adevărat într-un marş către moartea economică".

Mai există, totuşi, o speranţă că embargoul nu va fi aplicat aşa cum a fost anunţat. După cum scrie Irina Slav, analist la Oilprice.com, acordul pentru impunerea embargoului asupra importurilor de petrol din Rusia este unul de principiu, unde se precizează că se va face ceva, dar sunt omise elemente importante, respectiv "cum" şi "ce" se va face.

După ce analizează principalele surse alternative de petrol pentru rafinăriile europene, pe baza similarităţii proprietăţilor fizice şi chimice, Irina Slav ajunge la concluzia că "mîndra şi morala UE va plăti mult mai mult pentru petrol".

Mai există, desigur, şi opţiunea importării directe a produselor rafinate, însă aici este vorba de preţuri şi mai mari, mai ales că noile capacităţi de rafinare construite în ultimii ani, cum sunt cele din China, sunt dedicate aproape exclusiv consumului intern.

În condiţiile în care Ursula von der Leyen a trecut, în doar câteva zile, de la explicarea necesităţii continuării importurilor petroliere din Rusia la anunţarea acordului privind embargoul petrolier, apar numeroase şi mari semne de întrebare cu privire la adevăratele obiective ale Comisiei Europene. Conform logicii expuse de preşedintele CE, embargoul ar trebui să conducă la obţinerea unor preţuri mai mari pentru exporturile de petrol ale Rusiei, adică la asigurarea unor resurse financiare şi mai mari pentru susţinerea operaţiunii din Ucraina.

Oare este Ursula von der Leyen un agent sub acoperire al Kremlinului, care lucrează pentru destabilizarea Uniunii?

Deoarece efectele economice vor fi extraordinare, inclusiv din punct de vedere al împiedicării atingerii ţintelor de energie verde, şi vor fi distribuite inegal, este inevitabilă apariţia unor tensiuni majore între ţările UE, cu efecte grave de adâncire a divergenţelor şi de subminare a pieţei unice.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Cand in Congresul SUA s a cerut , s a votat si s a obtinut embargoul asupra petrolului rusesc ,pietele au cazut instantaneu si pretul petrolului a crescut . atit ca ,ulterior din comentarii a reiesit ca SUA importa ...2,5% din necesiitati de energie din Rusia . Asa se explica entuziasmul doamnei Pelosi : "Let's do it'. Ca toate presiunile pe care le fac americanii in Europa pt a impune embargoul pe petrol ar duce la efecte devastatoare peste tot in lume dar nu in America . E America first ...in alta forma .

    Problema nu e ca americanii isi protejeaza interesele lor ,problema e ca lideri europeni nu protejeaza interesele europenilor in aceste conditii economice foarte severe si cu razboi in Ucraina . Efectele acestor masuri de embargou pe gaz si petrol lovesc cel mai tare pe europeni ,Rusia va rezista fara probleme la o lipsa de cerere de un an ,doi pe piata europeana . Liderii europeni au conceput , de a lungul anilor , mecanisme de promovare politica netransparente , in care coterii diverse (plus lobby dezlantuit ) au inlaturat raspunderea directa imediata a votului popular ....si acestea sunt consecintele . Europa e cu ...oistea in gard ! Iar la demantelarea industriei de rafinare a petrolului ,petrochimica in general si cea de ingrasaminte agricole ,Romania e in frunte detasat ! Cu ce ne consoleaza pe noi ca Ioan Nicolaie a facut ceva puscarie sau ca Dinu Patriciu si a distrus ficatul ca a baut de bucurie ca a pus mina pe Petromidia ,si apoi a murit !? Rafo Onesti facuta praf si demantelata ...in articol se spune cam cat costa o rafinarie noua ...pe care nu o va face nimeni acum sau in viitor . Practica asta din Romania ca sa ruineze activele de stat intai ,ca sa poata pretinde ca nu au valoare si sa le cumpere ieftin (din nefericire aceasta aventura se sfarsea in faliment) arata acum adevarata dimensiune a dezastrului economic al Romaniei . Ucraina pierde acum activele mari ,functionale pt ca le bombardeaza altii . La noi distrugerea e facuta in plan local ,ca nu neaparat politicienii de la centru au gresit politicile de privatizare si administrare . Foarte mult au contribuit la ruinarea firmelor in care lucrau insisi manageri si directori din interior , foarte probabil la acest moment prosperi oameni de afaceri. 

    1. 100%

    doar 5% din petrolul rafinat la Petrobrazi de SNP este petrol URAL

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb