Emmanuel Macron este împotriva desemnării Rusiei ca stat finanţator al terorismului

G.D.
Internaţional / 28 iunie 2022

Emmanuel Macron este împotriva desemnării Rusiei ca stat finanţator al terorismului

Astăzi, la încheierea summitului G7 din Germania, preşedintele francez Emmanuel Macron s-a pronunţat împotriva desemnării Rusiei ca "stat finanţator al terorismului", aşa cum ceruse omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, transmite AFP, potrivit Agerpres.

"Nu avem nevoie de nicio calificare pentru a aplica sancţiuni" împotriva Rusiei, a răspuns Macron la o întrebare privind solicitarea lui Zelenski.

Şeful de stat francez a declarat că "Rusia nu poate şi nu trebuie să câştige" războiul de agresiune declanşat împotriva Ucrainei, prin urmare sancţiunile împotriva Moscovei "se vor menţine atâta timp cât este necesar, în următoarele săptămâni şi în următoarele luni".

Macron a mai declarat la Elmau, unde a avut loc reuniunea la vârf a grupului ţărilor celor mai industrializate, că de la summitul NATO care urmează la Madrid trebuie transmis un mesaj "de unitate şi forţă" privind securitatea Europei.

Preşedintele Franţei a apreciat că pentru a limita profiturile "unor producători şi speculanţi" de pe urma invaziei ruse în Ucraina ar fi posibilă plafonarea preţurilor petrolului din Rusia, care ar putea fi realizată printr-o alianţă a cumpărătorilor, informează dpa. El a recunoscut însă că ar fi mai uşor de realizat o măsură similară privind gazele.

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a fost de părere, cu aceeaşi ocazie, că pentru un plan de limitare a preţului ţiţeiului mai este "mult de lucru" şi că ar fi "un proiect foarte ambiţios şi foarte solicitant".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. O alianță a cumpărătorilor ar fi una ticăloasă care ar distorsiona piața. Eu, în locul rușilor, as închide gazu și le-aș sparge chibutzu occidental.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb