Energia nucleară bate atomu-n piuă

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 29 mai 2013

Energia nucleară bate atomu-n piuă

Jean Constantinescu: "Nicio bancă din Europa nu mai finanţează centrale nucleare"

Noile proiecte recent demarate, garantate, direct sau indirect, de statele beneficiare

Voinţa politică de a duce la bun sfârşit construcţia Unităţilor 3 şi 4 de la centrala nuclearo-electrică de la Cernavodă există doar pe hârtie. Faptele arată că "muşchiul" politic al Guvernelor nu s-a încordat să atragă investitori în gigantul proiect evaluat la 6,5 miliarde de euro, după ce mai mulţi acţionari privaţi s-au retras din parteneriatul cu statul în 2010. Actualul Guvern nu se agită să vadă nici măcar dacă mai avem nevoie sau nu de cele două unităţi nucleare. Şi uite aşa batem apa-n piuă cu energia nucleară!

Declarativ, suntem bombardaţi cu bani din China pentru construcţia reactoarelor, dar şi pentru realizarea de centrale pe cărbune şi hidrocentrale. Dar aceşti bani întârzie să apară, deoarece chinezii cer tot felul de facilităţi şi pun tot felul de condiţii, care nu se potrivesc în totalitate cu viziunea Uniunii Europene.

Jean Constantinescu, cunoscut expert în energie, ne-a declarat, tranşant: "Am pierdut trenul pentru realizarea Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă din 2008, când s-a schimbat reţeta de finanţare şi am dorit să redevenim majoritari în proiect. Acum nu există nicio bancă în Europa care să finanţeze centrale nucleare după incidentul de la Fukushima şi după anunţul ferm al Germaniei că renunţă la energia nucleară. Statul nu are bani să construiască singur proiectul, iar chinezii nu sunt investitori pe care să te bazezi. Ei caută, de fapt, piaţă de desfacere pentru tehnologiile şi echipamentele lor".

În Europa, Anglia se luptă cu Comisia Europeană ca să-i accepte o schemă mai amplă de garantare a preţului (dezvoltarea unui pieţe de rezervare a capacităţilor, garantarea unui preţ fix pe termen lung pentru operatorul centralei) într-un proiect nuclear pe care doreşte să-l implementeze în perioada următoare.

Alte state cer Comisiei să nu interpreteze garanţiile pentru creditarea proiectelor nucleare ca ajutor ilegal.

Strategia energetică a României pentru perioada 2011-2035 evidenţiază faptul că, până în 2020, 5.544 MW în capacitatea instalată, reprezentând 28% din capacitatea actuală, vor trebui scoşi din folosinţă. Potrivit aceleiaşi strategii, investiţiile în unităţi de producere care sunt luate în calcul pentru determinarea prognozei necesarului naţional de capacitate în 2020 sunt finalizarea Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă (1.480 MW), modernizarea centralelor pe lignit de la Turceni, Rovinari şi Craiova (4.000 MW) şi hidrocentrala electrică de acumulare prin pompaj Tarniţa (1.000 MW).

Jean Constantinescu susţine că această strategie este depăşită şi că la ora actuală ne putem descurca şi fără cele două unităţi suplimentare de la Cernavodă: "Orice unitate de producţie a energiei trebuie analizată din perspectiva eficienţei şi res-pectării condiţiilor de mediu. Sectorul termo pe cărbune nu răspunde acestor cerinţe. Produce energie scumpă şi poluează mult. Sectorul termo trebuie înlocuit tot cu unităţi noi. În viziunea mea, soluţia fezabilă este să ai un mix între energia regenerabilă, atât cât se poate prelua de sistem în mod echilibrat, şi centrale pe gaz, cu pornire rapidă, care să echilibreze energia verde volatilă. Centralele pe gaz beneficiază de soluţii ultramoderne pentru producţia de energie în cogenerare sau nu, cu un randament mare, la un preţ de producţie de trei ori mai mic decât cărbunele. Aceste centrale reprezintă o investiţie mult mai mică şi mai rapidă decât o unitate nouă pe cărbune şi pot fi dezvoltate uşor de investitorii privaţi".

Domnia sa ne-a precizat că hidrocentrala Tarniţa este, din punc-tul său de vedere, un proiect fezabil pentru sistemul nostru energetic şi cea mai bună investiţie promovată de stat: "Statul trebuie să continue să investească în unităţile hidro mari, iar Tarniţa este absolut necesară pentru echilibrarea sistemului nostru energetic, dar şi al statelor vecine".

Teodor Chirică, membru al comitetului executiv al Forumului Atomic European (FORATOM) şi fost director general al Nuclearelectrica, a declarat, ieri, că lipsa deciziei politice în derularea proiectelor de producţie a energiei, inclusiv reactoarele 3 şi 4, şi "pasarea" acestora de la un Guvern la altul vor duce la situaţia în care Româ-nia nu va mai avea suficientă energie din surse interne. Unităţile actuale sunt "cârpite" şi nu modernizate, iar ţara noastră va ajunge, la un moment dat, în situaţia de a închide aceste unităţi vechi şi de a importa energie.

"Lipsa de decizie şi rostogolirea de la o legislatură la alta vor duce la importuri de energie şi la explozia costurilor", a spus domnia sa.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Partial dl Constantinescu are dreptate, iar decizia din 2008 a fost un prim dezastru pentru proiect. ROMATOM nu propune solutii de finantare, dar industria urmareste cu atentie negocierile din Marea Britanie, care evident reprezinta o modalitate de implicare a statului, cerand guvernului Romaniei sa urmeze cai similare. Simpla garantare a creditelor este in opinia mea greu de acceptat de Bruxelles si FMI. Pe de alta parte constat un lobby crescut pentru turbinele cu gaze, desi indeparteaza de tintele 20-20-20, iar eficienta economica, in ciuda investitiei reduse este posibila doar prin dispensa de la regulile pietei in achizitionarea combustibilului (vezi cazul Brazi, Petrom). Sunt de acord ca este momentul de a avea o strategie energetica serioasa, dar nu cred ca energie nucleara va iesi din jocul unui mixt energetic eficient al viitorului nostru, doar daca vrem sa pierdem si securitatea energetica pe care inca o mai avem.

    1. Bine ati venit pe forumul de discutii al ziarului BURSA domnule Chirica. Dezbaterea de abia acum incepe. Calea aleasa de Anglia e curajoasa. Problema autoritatilor noastre este ca nu incearca nimic. Stau pe coada. ROMATOM a avut un demers laudabil. Vedem ce pierdem si ce castigam. Domnul Constantinescu este radical in opinii. In ecuatia in care mai facem doua unitati la Cernavoda, cum vedeti mixul de energie in tara noastra?

    Recentul CA al Nuclearelectrica are vreo 3 membri care au ratat negocierile pentru U3 si U4, iar din acest punct de vedere aveti dreptate in titlul, batem apa in piua. Eroarea majora a fost cand ceea ce se negociaze pentru U3 cu un consortiu din care facea parte si o banca, cineva, a emis ifose ca se supara Europa daca nu facem centrala cu eruopenei, in consortiu fiind coreeni de la KHNP. Ca acesti coreeni sa stea in Romania 10 ani si sa fie efectiv dati afara ....... Personal am participat la atragerea lor in proiect a partii (avand multe complementaritati cu partea coreeana, spre exemplu puteam sa le mai vindem din cand in cand apa grea, dar si altele), incepand cu un memorandum intre directia din minister si KEPCO, s-a ajuns inclusiv la Memorandum Guveramental, ca sa nu mai zic de parteriatul strategic cu Republica Coreea la care a participat si presedintele Romaniei. Asa ca cea mai proasta decizie a fost creearea unei asa zise companii de proiect consacrata nu doar pentru U3, ci U3 si U4. Nu are sens sa intram in amanunte. Orice decizie din prezent trebuie raportata la idee ca daca Romania nu termina si U3 si U4 vom avea niste costuri ale Depozitarii Finale pentru combustibilul uzat si deseurile radioactive IMENS, ceea ce va duce la un faliment total al programului nuclear energetic pe conturul macroeconomic. Pare paradoxal ca intr-o criza acuta ca Romania sa nu se focalizeze pe resursele interne, inclusiv carbune. Pe de alta parte, trei unitati nucleare incap oricand in baza de consum, nu mai stiu cat este media pe anul 2013, dar hai sa zicem ca este 6000 MW. Cu atat mai mult cu cat eolienele in mod special au fost favorizate pe piata, Romania trebuie sa-si asigure baza de consum cu resurse care functioneaza 24 din 24 de ore. Dar, perspectiva este mai sumbra deoarece se pare ca nu vom mai avea consumatori, mai ales industria, dar si consumul public atata timp cat veniturile populatie scad si nici vorba sa ne apropiem de media europeana macar. A venit momentul adevarului dar acesta trebuie sa fie bine evidentiat cu tot ceea ce s-a gresit. M-am opus si am facut punct de vedere divergent cu privire la o asa zisa noua centrala nucleara,...., dar omul care la informat pe ministrul Videanu contrar celor scrise de mine, este acuma in CA de la Nuclearelectrica, ba chiar si un reprezentant al unei alte institutii care sustinea necesitatea unei noi CNE in Romania !?!?!?. Ca sa mai vorbim de resursa umana pierduta din cauza intarzierii U3 si U4, este deja o UTOPIE in ziua de astazi. Asa ca daca Statul nu se implica prin investitii clare (apropo ar cam trebuie sa avem amortismentele) si chiar si prin garantiile de stat,........., se apropie ziua in care costurile de la Bugetul de Stat pentru deseurile radioactive sa fie mai mari decat toate beneficiile pe care poate sa le asigure energia nucleara.

    Pacat de expertiza Domnului Constantinescu care nu citeste stiri cu atentie sunt numeroase proiecte care sunt finatate de banci. Nu mai departe de Turcia au inceput lucrarile efectiv la centrala realizata cu Rusia, au semnat acordul pentru urmatoarea cu Consortiul Franco-Japonez si au inceput discutiile pentru a treia. Sursele de finantare au evident si banci. Cand BERD-ul finateaza in Turcia 76 de proiecte clasice in valoare de 8 miliarde euro evident ca ramane loc si pentru banci sa finanteze ceva la nuclear. Si in Romania Bancile mari doresc sa finanteze partial U3+4 (local portion). Am afirmat si la Conferinta de la Parlament de saptamana trecuta ca fiecare zi de intarziere creste costurile si responsabilitatea este a politicienilor pentru majorarea acestor costuri. Din nefericire dusmanii proiectului au aparut din interior dintre specialistii energeticieni nuclearisti.

    1. Pai unul din dusmani poate fi ala care scrie in anonimat !!?!? Toti care au crescut in acest sistem stiu ce este aceea cultura de securitate nucleara. Unu din elementele acestei culturi este sa-ti asumi ceea ce ai de spus in scris si sa semnezi

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb