Erbaşu - crimă, sinucidere sau infarct?

Doru Ivanov
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 22 iunie 2004

În una din variante, magnatul Mihail Erbaşu chefuise în noaptea precedentă cu primarul Neculai Onţanu

Organele de anchetă nu au un răspuns încă privind cauzele decesului

sapou

În urmă cu cîteva zile, Mihail Erbaşu a declarat agenţiei A.M. Press, pentru un album cu personalităţi aflat sub tipar, răspunzînd solicitării de a comenta cu umor o latură a firii sale: "De cînd mă ştiu am luptat cu viaţa să realizez ceva. A fost o luptă ca-n arenele cu gladiatori. Dacă am învins eu sau am fost biruit, las să spună alţii. Cred totuşi că n-am căzut niciodată, nici la propriu şi nici la figurat, în nas. Încăpăţînarea asta m-a urmărit de cînd mă ştiu. Trec prin Bucureşti şi văd pasaje, pieţe construite de mine în vremea cînd lucram la stat. Acum lucrez pentru mine şi şef îmi e doar Bunul Dumnezeu. Tot încăpăţînat am rămas şi tot în luptă cu aceeaşi viaţă care, chiar dacă a devenit mai liberă, a devenit infinit mai dură".

Cunoscutul om de afaceri Mihail Erbaşu, patronul mai multor companii de construcţii care îi poartă numele, a fost găsit fără viaţă ieri dimineaţă, pe marginea piscinei din casa sa de vacanţă de la Snagov. Omul de afaceri obişnuia să se odihnească la sfîrşit de săptămînă la Snagov, împreună cu soţia sa, Elena. Surse apropiate familiei Erbaşu susţin că cei doi ar fi venit împreună, sîmbătă, la Snagov, iar Mihail Erbaşu ar fi rămas singur, după ce soţia sa s-ar fi întors cu treburi la Bucureşti. Imediat după aflarea evenimentului nefericit au apărut mai multe speculaţii privind decesul subit. Organele de anchetă nu au reuşit ieri să ofere un răspuns clar cu privire la cele întîmplate. Din datele preliminare deţinute de parchet, reiese că, probabil, Mihail Erbaşu s-a prăbuşit de la balconul casei de vacanţă, dar cauzele sînt incerte. Adjunctul şefului poliţiei Ilfov, Petre Popa, a declarat ieri că, din primele cercetări, cauza decesului ar fi sinuciderea. Numai că avocatul lui Mihail Erbaşu, Paula Iacob, a exclus posibilitatea unei sinucideri, după ce a discutat cu reprezentanţii poliţiei. Conform doamnei Iacob, Mihail Erbaşu a fost găsit îmbrăcat pentru serviciu, fără a prezenta urme de agresiune fizică. Paula Iacob a evitat să comenteze existenţa unor urme de sînge lîngă piscină, despre care au apărut rumori printre cei prezenţi ieri la prînz în faţa casei de la Snagov, avocatul amintind doar că "într-adevăr, s-a văzut ceva". Petre Popa a mai precizat că trupul neînsufleţit al omului de afaceri a fost găsit cu mai multe echimoze şi exfoliaţii la nivelul feţei, precum şi cu mai multe fracturi, la coaste şi la piciorul stîng. Conform spuselor sale, anchetatorii au găsit şi un bilet în care Erbaşu îşi explica gestul şi îşi cerea scuze familiei sale.În schimb, Paula Iacob a precizat că nu ştie de existenţa vreunei "scrisori de adio", în care Mihail Erbaşu să justifice o eventuală sinucidere. Agenţia de presă "Promt Media" susţine că vecinii din Snagov ai familiei Erbaşu ar fi declarat că Mihail Erbaşu chefuise în seara precedentă cu primarul sectorului 2, Neculai Onţanu.

Paula Iacob a menţionat că omul de afaceri avea unele probleme, însă acestea erau de natură curentă. Firmele controlate de Mihail Erbaşu figurau cu debite restante la stat de aproximativ 65 de miliarde de lei, majoritatea lor fiind însă fie eşalonate, fie compensate cu anumite lucrări. Firma de construcţii "Erbaşu" este implicată în construcţia mai multor săli de sport, finanţate prin programul guvernamental. Relativ recent, ziarul "Cronica Română" a publicat o ştire în care anunţa că trustul "Erbaşu" s-ar afla în conflict cu anumiţi parteneri de afaceri, care ar fi intenţionat să ceară, în instanţă, începerea procedurii de faliment. Se pare însă că zvonurile privind dificultăţile financiare ale lui Mihail Erbaşu au fost puse în circulaţie de un alt om de afaceri ca să îi forţeze mîna pentru a încheia o tranzacţie.

Mihail Erbaşu s-a născut la 1 noiembrie 1942 în comuna Lăunele de Sus din judeţul Argeş. Era căsătorit încă din facultate cu Elena Erbaşu, inginer constructor la rîndul său. Cei doi fii ai familiei Erbaşu, Cristian-Romeo (în vîrstă de 33 de ani) şi Alexandru-Marius (26 de ani) se ocupă, primul de domeniul construcţiilor, iar cel de-al doilea, de afacerile din domeniul hotelier ale firmei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb