Erste: Creştere economică de 5% în ţările din Europa Centrală şi de Est

Andreea Arăboaei
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 2 aprilie 2008

Liviu Voinea: Erste ar putea fi interesată în mod direct să estimeze nişte creşteri mai mari faţă de cele reale, întrucât cele mai mari investiţii realizate de Erste sunt pe piaţa est-europeană

Analiştii Erste estimează, pentru anii următori, creşteri economice de aproximativ 5% ale ţărilor din Europa Centrală şi de Est (ECE), reprezentând valori peste media anticipată la nivel global.

Conform raportului realizat de compania independentă de cercetare "AQ Research", aceste creşteri vor fi posibile datorită faptului că, pe termen lung, pieţele est-europene sunt mai puţin influenţate de evoluţia pieţelor globale. Pieţele de capital vor fi stimulate la rândul lor, spun analiştii Erste, întrucât companiile cele mai lichide (blue-chip) listate pe bursele est-europene sunt de mărime medie sau mică faţă de cele listate pe cele dezvoltate. Astfel, acestea au o evoluţie diferită, "majoritatea înregistrează niveluri de creştere peste medie", analiştii Erste scoţând astfel în evidenţă oportunităţile oferite de aceste pieţe.

Conform raportului companiei "AQ Research", analiştii Erste au ieşit pe primul loc pentru recomandările la nivel de regiune, pentru al treilea an consecutiv, având cele mai puternice punctaje acordate de mai mulţi analişti din domeniu.

Liviu Voinea, preşedintele Grupului de Economie Aplicată (GEA), are o opinie diferită de cea a specialiştilor Erste, menţionând faptul că banca austriacă ar putea fi interesată în mod direct să estimeze nişte creşteri mai mari faţă de cele reale, întrucât cele mai mari investiţii realizate de Erste sunt pe piaţa est-europeană. Totodată, ţările vizate ca având o creştere mai mare decât media la nivel global sunt, însă, dependente de zona euro în ceea ce priveşte consumul şi investiţiile.

În opinia domnului Voinea, ţara noastră va înregistra o creştere economică mai mică de 5%, la fel ca Ungaria şi ţările baltice, deficitul de cont curent fiind o problemă comună, stringentă. Astfel, pentru acoperirea acestuia, domnul Liviu Voinea consideră că ţările în cauză vor recurge la o reducere a creşterii economice.

Erste: România, spre deosebire de Ungaria, se află într-o situaţie dificilă în privinţa dezvoltării sectorului financiar

Într-un interviu recent al domnului Günther Mandl, director al Erste Sparinvest, acordat pentru portfolio.hu, acesta declară că România, spre deosebire de Ungaria, se află într-o situaţie dificilă în privinţa dezvoltării sectorului financiar, acesta aflându-se într-o fază incipientă. Nevoia de produse financiare apare odată cu dezvoltarea economiei, rolul acestora fiind foarte important în creşterea economică a unei ţări.

Domnul Günther Mandl a precizat: "Având în vedere ceea ce am experimentat în regiune, putem diferenţia patru etape diferite de dezvoltare, în funcţie de tipul de produse şi servicii căutat de persoane şi de gradul de dezvoltare a culturii financiare specifice fiecărei ţări. Imediat după ce economia unui stat este destul de dezvoltată aceasta intră în a patra etapă în care nevoia pentru servicii de administrare a activelor şi produse de economisire devine şi mai accentuată în sectorul serviciilor financiare. Ungaria s-a aflat întotdeauna printre statele cu cea mai mare valoare a activelor administrate şi se află acum undeva în prima jumătate a acestei ultime etape de dezvoltare. În comparaţie, România se află abia la începutul primei etape".

Domnia sa consideră că cererea pentru serviciile de administrare a activelor este strâns legată de avansul PIB-ului, deşi are ca punct de plecare de multe ori de creşterea ofertelor din sectorul financiar.

În opinia analistului Erste, reforma sistemului de pensii din ţara noastră va impulsiona creşterea pieţei de administrare a activelor.

Nivelul activelor se raportează la Produsul Intern Brut al ţării, şi reprezintă, în ţara noastră, mai puţin de 1%, în condiţiile în care, în ţări ca Ungaria, valoarea se ridică la 12% sau 10% în Cehia şi Slovacia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb