ERSTE GROUP: "Era petrolului ieftin se apropie de sfârşit"

V. Ribana
Ziarul BURSA #Internaţional / 18 februarie 2009

Analiştii băncii austriece susţin că preţul ţiţeiului va urca la 55 de dolari/baril în 2009, respectiv la 200 de dolari/baril pe termen lung

Era petrolului ieftin se apropie, fără nicio îndoială, de sfârşit, pe măsură ce rezervele acumulate cu uşurinţă şi fără costuri mari se golesc treptat, sunt de părere specialiştii băncii austriece "Erste Group". Potrivit acestora, gradul ridicat de dependenţă faţă de grupurile petroliere deţinute de stat şi actuala pondere foarte redusă a producţiei şi rezervelor grupurilor petroliere private indică, de asemenea, creşterea preţului petrolului pe termen lung.

Ronald Stöferle, analist petrolier în cadrul "Erste", a declarat, într-o conferinţă de presă, că problemele structurale ale industriei de profil au fost create de lipsa de acţiune pe o perioadă îndelungată, "iar acum vom începe să resimţim tot mai clar efectele acesteia".

În opinia lui Stöferle, nu se poate prevedea momentul exact în care se va atinge sau depăşi rata maximă de extracţie a petrolului la nivel mondial, însă dependenţa de zăcămintele de petrol enorme şi producţia în scădere din numeroase ţări importante producătoare de petrol, precum Mexic, Norvegia ori SUA, par să fie semnale clare în acest sens.

"Faptul că, în ultimii zece ani, capacităţile de extracţie ale corporaţiilor petroliere internaţionale au scăzut în general - în timp ce preţurile au înregistrat creşteri exagerate, este foarte relevant în acest sens", a precizat Stöferle.

Conform analiştilor "Erste", cu cât preţul petrolului rămâne mai mult timp în limita a 40 de dolari/baril sau mai puţin, cu atât oferta va scădea mai mult şi mai rapid pe viitor, deoarece programele de investiţii şi explorare vor fi amânate sau anulate.

Întrucât nivelul cererii este greu de evaluat din cauza actualelor perturbări, analiştii "Erste" aşteaptă o mişcare ascendentă mai lentă. Vom asista la un nou trend ascendent, ce se va consolida de îndată ce se vor îmbunătăţi vizibil perspectivele economice globale. "Mă aştept la un preţ mediu de 55 de dolari/baril în 2009, dar, de îndată ce se va instala o revenire economică durabilă, preţul ar trebui să urce la peste 70 de dolari/baril", a afirmat Ronald Stöferle. În opinia sa, creşterea va continua, iar un preţ al petrolului de 200 dolari/baril este "relativ fezabil" într-un interval de timp de trei până la cinci ani.

Coincidenţă sau nu, estimările "Erste", lansate la numai o zi după ce Agenţia Internaţională a Energiei preconiza o eventuală criză de petrol începând cu 2010, vin într-un moment în care cotaţiile de pe piaţa petrolului par să nu mai fie impulsionate de nimic.

"Erste Group" anticipează că cererea de ţiţei va scădea cu aproximativ 1% în 2009 şi 2010. Potrivit "Erste", oferta din afara OPEC se va reduce cu aproape 0,6% din cauza scăderii producţiei în Rusia, Mexic şi Marea Nordului, iar OPEC va micşora volumele de extracţie cu cel puţin încă 2-3 milioane de barili/zi.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Mis se par nefondate si juvenile argumentele analistului Erste. Sa ne amintim prognoza suepr specialistului in O/G de la Merryl Lynch din Iunie 2008: 200 / bbl pina la sf. lui 2008. Considerind situatia reala pe piata si politica administratiei US, cred ca o sa traca multa vreme pina mai vedem titeiul peste USD 60.

    1. Acesti analisti sa citeasca Julian Simon - The ultimate resource. Primesc sute de mii de euro pe an si habar nu au economie.

      Domnul Storfele stie el destule ,dar pentru castigul lui erste ,da acuma mi se pare ca se cam duc dracului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb