Există trei motive pentru care regiunea Europei Centrale si de Est ar trebui să reziste mai bine (n.r. furtunii din pieţele financiare) de această dată (comparativ cu zona euro) decât în perioada post-Lehman: niveluri mult mai reduse ale datoriei publice, îmbunătăţirea consolidării fiscale şi diminuarea deficitelor de cont curent, spune Juraj Kotian, co-director Cercetare Macro/ Fixed Income ECE în cadrul Erste Group.
"Dacă zona Euro se afundă în recesiune, va afecta şi ţările din Europa Centrală şi de Est", a declarat Kotian, ieri, într-o conferinţă online. Domnia sa a adăugat că se aşteaptă ca Ungaria să înregistreze cea mai mică creştere economică şi că încetinirea creşterii sau recesiunea nu va fi atât de mare în ţările ECE.
• Statele din ECE sunt mult mai puţin îndatorate decât economiile vestice
Niciunul din cele opt state din regiunea ECE nu se află într-o situaţie atât de problematică precum statele de la periferia zonei euro în ceea ce priveşte dezechilibrele contului curent, sustenabilitatea datoriei publice sau eventualele expuneri din sectorul bancar, se arată într-un raport "Erste".
Potrivit analiştilor, pieţele fac în prezent o diferenţiere mult mai bună între state în funcţie de nivelul datoriei acestora: "De exemplu, ratingurile pentru România şi Cehia au fost îmbunătăţite ca recunoaştere a progresului de consolidare fiscală. Datoriile se situează la niveluri sănătoase comparativ cu economiile europene dezvoltate, ceea ce se traduce printr-un pericol mai redus privind potenţialul lor de creştere".
Erste aminteşte, în raport, că România are unul dintre cele mai reduse niveluri ale datoriei publice din ECE şi din Europa, de circa 31% din PIB, faţă de peste 80% la nivelul zonei euro.
• Deficitele bugetare structurale s-au îmbunătăţit considerabil
Deficitele fiscale ale statelor din Europa Centrală şi de Est au crescut în timpul crizei, dar s-au menţinut cu mult sub nivelurile din statele cu probleme din zona euro, mai notează raportul citat. Potrivit acestuia, creşterea deficitelor fis-cale în regiunea ECE a avut la bază perioada de dinaintea crizei, în condiţiile în care statele din regiune nu şi-au consolidat suficient finanţele publice în anii de boom economic. Creşterea mare a veniturilor fiscale, susţinută de ciclul economic, a ajutat la acoperirea deficitelor structurale, a căror dimensiune reală a devenit cunoscută ulterior: Aproape toate ţările din zona ECE au intrat în criză cu un deficit structural de peste 3% din PIB. Între timp, guvernele supuse presiunilor puternice ale pieţei (si programelor FMI) au luat măsuri ferme pentru consolidarea fiscală şi şi-au redus deficitele structurale sub nivelurile de dinaintea crizei, menţionează analiştii "Erste": "Remarcabil a fost rezultatul obţinut în România, unde deficitul structural a fost redus de la aproape 9% din PIB în 2007 la aproximativ 3,3% din PIB, conform estimărilor Comisiei Europene pentru 2011. Şi Ungaria a făcut progrese semnificative, însă prin măsuri excepţionale sau temporare, adesea cu un efect advers pentru creşterea economică. Aceste măsuri vor trebui să fie înlocuite cu reforme adevărate şi reducerea cheltuielilor publice.
Statele din ECE se situează într-o poziţie mult mai bună comparativ cu şocul şi datorită reducerii deficitelor de cont curent, fostul < călcâi al lui Ahile > al unor ţări din regiune, arată Kotian: "Deficitul de cont curent al României a scăzut de la aproape 14% la sub 5% din PIB, de la 7% la 1,4% în Croaţia, iar acest indicator s-a transformat în cazul Ungariei într-un excedent de 2,8% din PIB, comparativ cu un deficit de 7% din PIB în 2007. Acest lucru a redus substanţial nevoile de noi finanţări externe ale ţărilor din Europa Centrală si de Est, din cauza cărora au fost atât de vulnerabile în trecut. Progresul s-a realizat mult mai repede decât în unele ţări periferice".
• Magnitudinea unei posibile încetiniri economice este mică
Economiile din regiune funcţionează uşor sub potenţial şi, prin urmare, PIB-ul nu se va reduce atât de puternic în cazul unui şoc extern, estimează banca austriacă.
"Cel mai important este că porţiunea ciclică a PIB nu este atât de ridicată ca în 2008. Este mai puţin loc pentru reducerea investiţiilor, care a fost cel mai mare contributor la depresiunea economică din 2009", a declarat Juraj Kotian.
Analiştii Erste Group subliniază faptul că încetinirea economică are şanse reduse să se repete la o asemenea amploare având în vedere că ratele investiţiilor au scăzut deja considerabil - de la vârful de 30% din PIB înregistrat înaintea crizei la un nivel mai neutru, de 20% din PIB.
Criza prelungită a sporit incertitudinile, cu consecinţe imediate pentru întregul lanţ al deciziilor economice, de la deteriorarea sentimentului consumatorilor, la investiţiile în indus-trie şi până la o aversiune mare faţă de riscuri, costuri de finanţare mai mari şi o preferinţă puternică pentru numerar sau alte active cu un grad mare de lichiditate la nivel mondial, se mai arată în raportul citat, potrivit căruia, "în esenţă, acest lucru nu ajută creşterea economică, care a încetinit deja în trimestrul al doilea".
Investitorilor cu aversiune mare la risc, Kotian le recomandă obligaţiuni ale Cehiei, acesta fiind în cea mai bună poziţie din regiune. Domnia sa apreciază zlotul polonez şi leul drept monede interesante din punctul de vedere al investiţiilor, în acest moment.
Creşterea PIB-ului în cele opt economii din Europa Centrală şi de Est urmează să încetinească anul viitor la un nivel mediu de 2,6% pe an, de la estimarea de 2,8% aşteptată pentru 2011, pe baza unei creşteri de 0,9% a zonei euro, cu riscuri în sensul reducerii acesteia, potrivit "Erste".