Este oare legislaţia penală incidentă în procedura insolvenţei?

Un seminar organizat recent de INPPI (Institutul Naţional Pentru Pregătirea Practicienilor în Insolvenţă), cu tema Implicaţiile Codului penal şi Codului de Procedură penală asupra Procedurii insolvenţei, pare a se face ecoul unor opinii confuze asupra acestui subiect, acredintând ideea că ar putea exista interferenţe între aceste legiuiri numai pentru faptul că persoana juridică face obiect de reglementare atât în materie penală, cât şi în materia insolvenţei.

Este adevarat că răspunderea penală a persoanei juridice poate fi angajată şi acesteia îi pot fi aplicate pedepse la capătul unui proces penal - art. 135-151 CP şi respectiv art. 489-503 CPP.

Este, de asemenea, adevărat că procedura insolvenţei reglementată în Legea 85/2014 se adresează tot persoanei juridice, dar numai aceleia aflate în situaţia insuficienţei fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile - art. 3 pct. 1 din Legea 85/2014.

Însă celor care exprimă preocuparea pentru incidenţa Codului Penal şi a Codului de procedură penală în cazul persoanei juridice aflate în insolvenţa le scapa din vedere o altă reglementare importantă pentru persoana juridică, şi anume Legea 31/1990, care guvernează naşterea, fiinţarea, tranformarea şi lichidarea acesteia.

Pentru a stabili incidenţa legislaţiei penale asupra persoanei juridice, este necesară o interpretare sistemică a fiecăreia dintre actele normative mai sus invocate, dar şi o interpretare teleologică (după scop) a acestui mănunchi de legi.

În primul rând, este de observat că însăşi discuţia şi posibila confuzie asupra acestui subiect au fost ocazionate de abordarea cu lejeritate a imprejurării că atât legea insolvenîei, cât şi legislaţia penală vehiculează termenul de "lichidare" (art. 493 CPP).

O interpretare sistemică a normelor juridice conţinute în art. 493 CPP dezvăluie imediat că în aria de aplicare a acestora nu pot intra persoanele juridice cu privire la care judecatorul sindic a aprobat lichidarea în cadrul procedurii insolvenţei, în condiţiile art. 113-137 din Legea 85/2014 şi se referă la persoanele juridice care nu se afla în această procedură judiciară şi care au posibilitatea de a recurge în mod voluntar la dizolvare, fuziune, divizare şi lichidare în condiţiile art. 227-251 şi respectiv art. 2702 din Legea 31/1990 privind societăţile comerciale.

În acest sens, un prim argument se poate extrage chiar din dispoziţiile art. 493 CPP, conform cu care, în cursul procesului penal, se poate dispune măsura preventivă a interdicţiei sau suspendării atât cu privire la iniţierea lichidării persoanei juridice, cât şi cu privire la dizolvarea ori transformarea persoanei juridice.

Or, aceste operaţiuni juridice care pot fi interzise sau suspendate prin aplicarea măsurii preventive mai sus arătate pot fi realizate exclusiv de persoanele juridice nesupuse procedurii judiciare a insolvenţei, guvernate de legea 31/1990.

În aceeaşi ordine de idei, atrage atenţia modul în care este reglementată măsura asigurătorie a sechestrului în cursul procesului penal.

Astfel, conform art. 494 raportat la art. 249-256 şi 2491 din CPP, în cursul procesului penal pot fi luate măsuri asigurătorii faţă de persoana juridică cercetată, acestea constând în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile prin instituirea unui sechestru penal.

Însă, din economia art. 88 din Legea 85/2014, rezultă, fără echivoc, faptul că, după deschiderea procedurii insolvenţei, sechestrul aplicat pe bunurile persoanei juridice nu produce efecte, înscrierile, transcrierile şi alte formalităţi necesare acestui scop sunt radiate de drept.

Cu alte cuvinte, dispoziţiile referitoare la măsurile asigurătorii în materie penală se adresează persoanelor juridice aflate în afara procedurii insolvenţei şi sunt menite să conserve patrimoniul acestora, evitând înstrăinarea care s-ar putea realiza prin dizolvarea şi lichidarea voluntară.

Desigur, având în vedere scopul diferit al reglementărilor juridice în discuţie, caracterul distinct şi neconvergent al procedurilor, precum şi competenţa materială diferită a organelor judiciare care le aplică, se pot decela mult mai multe argumente de ordin juridic în favoarea tezei că sub incidenţa dispoziţiilor codului penal şi codului de procedură penală nu intră persoanele juridice aflate în procedura judiciară colectivă a insolvenţei.