Este Viena ameninţată de spectrul Creditanstalt?

Creditanstalt era cea mai mare bancă din Austria la începutul anilor '30. Banca a fost fondată în 1855 sub numele "K. k. priv. Österreichische Credit-Anstalt für Handel und Gewerbe" de către familia Rothschild, conform datelor din Wikipedia.

Privilegiul său imperial, de care s-a bucurat de la înfiinţare, nu a fost suficient pentru evitarea falimentului. Banca a fost salvată, în cele din urmă, de către Banca Naţională a Austriei, iar după Al Doilea Război Mondial a fost naţionalizată.

Abia în 1997 statul austriac a vândut acţiunile sale către Bank Aus-tria, iar noua entitate financiară s-a numit Bank Austria Creditanstalt, devenită ulterior subsidiară a grupului german HypoVereinsbank, care face parte, în prezent, din conglomeratul UniCredit.

"Principalul eveniment care a condus la falimentele bancare din perioada Marii Depresiuni nu a fost crash-ul din 1929, ci criza financiară din 1931, care a început în Austria din cauza Creditanstalt", scriau în 2010 analiştii de la Variant Perception, o firmă de consultanţă macroeconomică din Statele Unite. Aceştia avertizau că "falimentele suverane urmează unei crize bancare cu o întârziere de doi sau trei ani" şi îşi sfătuiau clienţii să se pregătească pentru un nou eveniment de tipul Creditanstalt.

Cu mult înainte de intrarea Credit-anstalt în enciclopedia falimentelor bancare, Ludwig von Mises a prog-nozat prăbuşirea băncii pornind de la teoria ciclurilor economice a Şcolii Austriece. Banca centrală a Austriei a căutat, în zadar, să o susţină prin injecţii de lichiditate, în timp ce adevărata problemă era una de solvabilitate.

Mark Twain spunea odată că "istoria nu se repetă, dar adesea rimează". Nu şi în cazul istoriei bancare, unde evenimentele se pare că au loc după exact acelaşi calendar.

Într-un articol de la BIS (n.a. Bank for International Settlements), tot din 2010, se arăta că "Banca Naţională a Austriei ştia despre dificultăţile Creditanstalt de mult timp, oferindu-i susţinere financiară secretă încă din 1929".

Este posibilă o repetare a scenariului din anii '30, având în vedere că băncile centrale tipăresc nelimitat, în numele susţinerii necondiţionate a instituţiilor financiare şi a guvernelor, îmbrăţişate strâns într-un cerc vicios insolubil şi insolvabil?

"Succesul" luptei anticriză de până acum ne face să credem că răs-punsul este afirmativ. Oare de unde va porni tăvălugul? Este posibil ca tot din Austria, sau "sprintul" Greciei şi Spaniei este prea puternic pentru a fi măcar egalat?

Evoluţia de până acum a crizei ne arată că nicio supriză nu ar trebui să ne mai surprindă şi că imposibilul devine, peste noapte, un nou mod de viaţă.

Bloomberg scria recent că "Aus-tria îşi ajustează contabilitatea pentru a ţine băncile în afara bugetului". Dar de ce trebuie să le ţină în afara bugetului? Şi este vorba, oare, de aceeaşi Austrie, care împarte cu generozitate sfaturi despre importanţa prudenţei fiscale?

În articolul Bloomberg se arată că "ministrul de Finanţe al Aus-triei, Maria Fekter, tolerează deficite mai ridicate, pentru a menţine credite neperformante ale băncilor de până la 39 de miliarde de euro (n.a. 13% din PIB-ul Aus-triei) în afara situaţiilor oficiale". Estimările guvernamentale arată o creştere a deficitului bugetar al Austriei până la 3,1% din PIB în 2012, de la 2,6% în anul precedent. Creşterea provine din "ajutoare neplanificate pentru trei bănci", mai precizează Bloomberg. Cele trei bănci sunt KA Finanz AG, Hypo-Alpe-Adria International AG şi Oesterreichische Volksbanken AG, iar pentru KA Finanz şi Hypo Alpe sunt prevăzute fonduri şi în bugetul din 2013.

Prognozele oficiale depind însă de un aspect fundamental: structurarea ajutorului guvernamental pentru bănci astfel încât să nu fie încălcate reglementările Uniunii Europene. Oare va reuşi această nouă semantică europeană să dribleze realitatea economică?

Puţin probabil, în condiţiile în care "tot mai mulţi investitori se întreabă ce va urma", după cum a declarat Stefan Bruckbauer, economist şef la Bank Austria, pentru Bloomberg. "Ministerul a aşteptat, în ultimii patru ani, un miracol care nu s-a materializat", a declarat şi Hannes Androsch, fost ministru de finanţe al Aus-triei.

Una dintre soluţiile pentru eliminarea incertitudinii de pe piaţă ar fi crearea unei bănci punte, care să preia activele bancare neperformante. Dar lucrurile nu sunt aşa de simple. Poate că banca punte ar funcţiona în Spania sau România, dar nu şi în Austria.

Explicaţia vine de la Maria Fekter, ministrul de finanţe al Aus-triei. La prezentarea bugetului pentru anul viitor, doamna Fekter a precizat că "o bancă rea ar conduce la explozia datoriei noastre până la un nivel exorbitant".

În ianuarie 2012, Standard & Poor's a redus ratingul Austriei la AA+ de la AAA deoarece "băncile sale au produs cele mai mari datorii contingente de la nivelul economiilor dezvoltate", după cum mai scrie Bloomberg, iar apoi, cu o maliţiozitate prea puţin mascată, agenţia de ştiri mai precizează că S&P a redus ratingul Austriei şi din cauza "riscului unor nevoi suplimentare de cash pentru succesorii băncii Credit-anstalt".

Pentru a evita acest lucru, Ministerul Finanţelor din Austria şi-a pus creativitatea la lucru, în scopul limitării deficitului bugetar. Astfel, o nouă majorare a capitalului Hypo Alpe-Adria-Bank International AG, cu circa 1,2 miliarde de euro, nu se va face prin injecţii de cash, ci printr-o "garanţie sau un instrument similar", care nu va fi inclusă în deficit, conform normelor contabile ale Uniunii Europene.

Motivul este simplu: în toamna anului viitor vor avea loc noi alegeri parlamentare în Austria, iar actualul guvern trebuie să păstreze aparenţa prudenţei fiscale.

Dar cât mai poate fi păstrată această aparenţă, când, pe "frontul de vest", Santander, cea mai mare bancă din Spania, imploră guvernul să ceară ajutor financiar de la Uniunea Europeană? "Este o iluzie să crezi că te poţi ascunde în spatele garanţiilor guvernamentale", a mai declarat Hannes Androsch, în condiţiile în care pare tot mai puţin probabilă o evitare a impactului cu realitatea şi în 2013.

Adevărata problemă cu care se confruntă ţările vestice, încă deţinătoare ale unui rating superior, este similară cu a celor de la periferie. Datoriile publice mari fac absolut necesară trecerea la programe de austeritate, dar costurile electorale sunt deosebit de mari.

La sfârşitul anului trecut, Andreas Treichl, directorul executiv al grupului Erste, declara că "măsurile de auteritate luate de guvernul român au fost brutale, de neimaginat în Vest", dar că "oamenii din Est au învăţat să trăiască cu brutalitatea şi pot face faţă unei crize substanţial mai bine decât cei din Vest". Să fie acesta unul dintre motivele pentru care ideea unei bănci punte este fazabilă la noi, dar este inacceptabilă în Austria?

Se poate, mai ales că acelaşi Andreas Treichl ne spunea, de curând, că "statul român mai are loc suficient de îndatorare pentru a stimula economia prin investiţii publice". Adică noi trebuie să ne îndatorăm pentru că austriecii nu suportă austeritatea, iar când datoriile devin prea mari, trebuie să "privatizăm" pe nimic şi bruma de resurse care a scăpat jafului generalizat din ultimele decenii, pentru a ne plăti datoriile?

Este inutil să analizăm eficienţa investiţiilor publice din ultimii ani din punct de vedere al unei politici anticriză, deoarece lipseşte cu desăvârşire. Motivele sunt cunoscute şi nu există absolut niciun motiv să credem că suplimentarea lor va avea un efect benefic.

În condiţiile în care autorităţile noastre monetare şi fiscale vor continua să asculte sfaturile de această natură ale intereselor economice străine, România se va confrunta cu o austeritate per-manentă.

Nu este aşa că sacrificiul merită? Nimic nu poate înlocui "mân-dria" participării la un bailout, mai mult sau mai puţin ascuns, al unor economii mult mai dezvoltate, dar care suferă un handicap sever în faţa crizei: naturelul simţitor.

Oare până când vom fi sacrificaţi pentru a opri un nou "asediu" al Vienei?

-------------

Notă: Articolul reprezintă punctul de vedere al autorului, nu reflectă sau implică opiniile instituţiei unde acesta îşi desfăşoară activitatea şi nu reprezintă recomandare de investiţie.