Euro creşte, apropiindu-se de 1,20 dolari

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 11 ianuarie 2018

Euro creşte, apropiindu-se de 1,20 dolari

Fondurile speculative pariază masiv pe moneda europeană, în acest an

Moneda unică europeană s-a apreciat ieri, pe pieţele externe, faţă de dolarul american, acesta din urmă pierzând teren după apariţia unei informaţii conform căreia China ar putea să oprească achiziţiile de obligaţiuni americane.

Citând surse apropiate situaţiei, agenţia de ştiri Bloomberg a informat că oficialii care supraveghează rezervele valutare ale Chinei au recomandat încetinirea sau oprirea achiziţiei de obligaţiuni emise de Trezoreria SUA.

Piaţa obligaţiunilor guvernamentale americane a devenit mai puţin atractivă în raport cu alte active, iar tensiunile comerciale dintre China şi SUA ar putea oferi Beijingului un motiv pentru încetinirea sau încetarea achiziţiilor de obligaţiuni americane, au declarat sursele amintite.

În opinia analiştilor, dacă statul chinez, cel mai mare deţinător de obligaţiuni americane, ar decide brusc să îşi înceteze achiziţiile de astfel de titluri, "ar apărea o problemă" pentru piaţa SUA.

În acest context, euro a urcat cu 0,5% ieri dimineaţă, la New York, atingând 1,1992 dolari. Raportat la un coş de valute majore, dolarul american s-a depreciat cu 0,6%, aces-ta fiind cel mai important declin din ultima lună.

Deprecierea dolarului vine după ce, anul trecut, moneda americană a pierdut aproape 10% în raport cu un coş de valute majore, în condiţiile în care perspectivele altor economii, în special cea europeană, s-au îmbunătăţit, în timp ce aşteptările legate de impulsionarea economiei americane prin reforma fiscală s-au redus.

Fondurile speculative pariază masiv pe euro în acest an.

Datele Chicago Futures Trading Commission arată că fondurile de hedging şi conturile speculative şi-au sporit poziţiile nete lungi pe euro cu peste 35.000 de contracte în săptămâna încheiată în 2 ianuarie, la 127.868 de contracte (cel mai ridicat nivel de la introducerea monedei unice europene), conform Reuters, care precizează că aceste pariuri valorează 19,3 miliarde de euro. Recordul anterior, de 119.538 de contracte, a fost consemnat la mijlocul lunii mai 2007.

Euro s-a apreciat cu 14% faţă de dolar în 2017, care a fost cel mai bun an de după 2003 pentru moneda europeană.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb